text Eseuri crestine

Viata este o lupta continua

de Mia Daian
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mia Daian
Am ştiut că Dumnezeu mă va ajuta!
Cuvintele Bibliei sunt mai mult decât adevărate! El nu-l lasă, nicicând, pe cel pe care îl iubeşte. Eu mă simt iubită şi ocrotită de El. Slavă Lui, în veci de veci! Amin!

Am trecut şi prin bune şi prin rele, dar... c’est la vie. Nimeni nu poate să spună că are doar suişuri în viaţă, şi nu are şi coborâşuri. Altfel, viaţa ar fi anostă. Cel ce a creat-o a dorit să ne fie bine, să nu cunoaştem şi abisuri, doar Everest-uri, dar Satana nu doarme şi ne fură liniştea prin orice mijloace, mai ales, dacă îi dăm şi noi ajutor, şi îi dăm, de cele mai multe ori.

Omul cel sărman este tot timpul la cheremul celor două forţe, care acţionează în Univers; forţa Binelui, şi cea a Răului. Viaţa este o luptă continuă, şi, ca în orice război, cei mai tari înving. Nu întotdeauna, însă, învinge forţa pumnului, ci, de cele mai multe ori, câştigă forţa minţii, a răbdării, a optimismului.

Dacă nu aş fi avut mai multe înştinţări, în legătură cu izbânda mea, aş fi capitulat de la primele încercări. Dar, fiindcă mi-am scris aceste prorocii, care mi-au fost făcute, şi le citeam periodic, mi-am spus că nu pot face altceva decât să aştept. Şi am aşteptat! Uneori, luni de zile, alteori, ani, dar, în final, nu a fost nici o iotă, care să nu se ducă la îndeplinire.

Cuvântul lui Dumnezeu este Da şi Amin!

Glorie Tatălui Ceresc, în veci de veci!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise