text Eseuri crestine

Tu ce vrei s ridici?

de NovusVia
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: NovusVia

Un prieten drag îmi spunea: „Toată lumea ridică ceva. Unii ridică o casă, alţii doar ziduri de separare...”.

Asta mă face să mă gândesc la ce spunea Ziglar cu privire la alegeri: „Alegerile noastre sunt cele care arată ceea ce suntem cu adevărat, mult mai mult decât abilităţile noastre”. Pierdem atât de mult alegând să ridicăm ziduri de separare între noi şi ceilalţi din teamă faţă de noi înşine, din percepţia greşită asupra posesiunii, dintr-un egocentrism deprimant (O prietenă îmi spunea: Ştii de ce eşti depresiv? Pentru că eşti egocentric. Priveşti prea mult la tine însuţi).

Gândiţi-vă ce am putea realiza împreună, făcând o singură alegere care să ne implice şi armonizeze abilităţile pentru un ţel comun pozitiv. În schimb, emitem pretenţii: „Şeful să-mi dea”, „Angajatul să-mi facă”, „Guvernul să îmi asigure”, „Părinţii să scoată «lozul»”, „Soţia să mă respecte”, „Soţul să mă iubească”... Hm! Lista ar fi lungă, nu credeţi?

Unde este focusul aici? Pe cine sau pe ce îmi concentrez atenţia? Pe „Nu am, aşa că vreau”, „Sunt important, tu trebuie să-mi dai”.

Cum ar fi dacă ne-am reorienta atenţia spre: „Mulţumesc pentru ce şi cât am. Vreau să dăruiesc, să contribui”, „Ştiu cât ştiu, vreau să împărtăşesc”, „Gândesc, experimentez, mă confrunt, dar ştiu că şi alţii trec prin aşa ceva şi vreau să-i ajut”.

Ar fi o diferenţă?
În ce fel?

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise