text Eseuri crestine

Special pentru tine, femeie!

de Rely Tarniceri
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rely Tarniceri
Azi am deschis ochii şi am înţeles ceea ce Tu îmi spuneai de atâta vreme. Sunt specială! Sunt deosebită! Şi nu am o problemă de orgoliu sau de autosuficienţă ci pur şi simplu am început să înţeleg ceea ce Tu îmi şopteai atât de tandru la ureche.

Sunt specială, pentru că Tu m-ai scris în palma mâinii Tale, m-ai numit „lumina ochilor Tăi" şi m-ai cumpărat cu un preţ mai presus de aurul si argintul lumii acesteia. M-ai alcătuit, nu din tărâna drumului, ci dintr-un suflet viu, şi ai pus în mine suflare din suflarea gurii tale. De aceea sunt atât de specială. M-ai aşezat mai presus de îngeri şi doar cu puţin mai jos decât scaunul Tău de domnie.

M-ai încununat cu slavă şi m-ai onorat aşezându-mă la dreapta Ta, în Tine Însăţi, prin Fiul Tău preaiubit. Mi-ai dat în stăpânire toate lucrurile împreună cu El, curăţindu-mă şi împodobindu-mă ca pe o mireasă. M-ai dus la păşuni verzi şi ape de odihnă şi mi-ai întins masa în faţa duşmanilor mei. Ai scos adevărul meu, ca undelemnul la suprafaţa apei şi ca soarele ziua în amiaz, mi-ai spus „Stai şi priveşte, căci Eu voi lupta pentru tine!"

Mi-ai dat odihnă de toate părţile, m-ai înconjurat cu binecuvântările Tale ca şi cu un scut, să nu fie urmate de nici un necaz şi mi-ai lăsat pacea Ta care întrece orice închipuire, ca să-mi păzească mintea şi inima, ca nici teama şi nici tulburarea să nu mă poată cuprinde. Ai rostit Cuvântul Tău peste mine şi nici o armă făurită împotriva mea, nu va avea biruinţă, ci va cădea la picioarele mele... focul nu mă va arde, apa nu ma îneca...

Ai netezit cărările înaintea paşilor mei ca să nu mi se izbească piciorul de vre-o piatră, m-ai luat de mâini şi mi-ai spus „Nu te gândi la ce-a fost mai nainte, nu te mai uita la ce este vechi, căci Eu voi face ceva nou, gata să se întâmple şi va fi special pentru tine. Îţi voi face drum prin pustie şi râuri în locuri secetoase, te voi veghea când te culci şi când te scoli, la plecare şi la sosire, oriunde vei merge, voi fi cu tine şi-ţi voi da izbândă în tot ce vei face! Nu vei duce lipsă de nimic, căci Eu ştiu nevoile tale şi dacă am îmbrăcat atât de frumos crinii câmpului, cu atât mai mult te voi îmbrăca pe tine, în slava Mea? Dacă păsările cerului îşi primesc hrana fără să are câmpul, cu atât mai mult te voi hrăni pe tine!

Ţi-am dat adăpost sub ocrotirea Mea, cere-Mi orice şi vei căpăta, fii preaiubita Mea în care Eu îmi găsesc plăcerea. Te-am logodit cu Fiul Meu pentru totdeauna prin neprihănire, bunătate, îndurare şi credincioşie şi te-am lăsat să mă cunoşti, căci numai astfel te poţi bucura de tot ceea ce Eu am făcut special pentru tine.

Am pus în tine Duhul Meu, să te călăuzească în toate lucrurile, Viaţa care este în tine te-a răscumpărat de sub blestemul bolii, neputinţei, slăbiciunii... suflarea Mea te-ntinereşte şi te face să zbori asemeni vulturilor, pe crestele cele mai înalte ale norilor. Vei alerga şi nu vei obosi, vei fi ca un pom sădit lângă un izvor de apă, veşnic verde şi care-şi dă roadele la vremea potrivită.

Am pus pe buzele tale o cântare nouă, dintr-o inimă nouă, o cântare care să vestească voia Mea şi celor care nu o cunosc, iar Duhul Meu va adeveri prin putere cuvintele tale, cuvintele Adevărului. Te-am făcut neam împărătesc, preoţie aleasă, suflet nobil, plin de dragostea şi compasiunea Mea. Mă bucur să-ţi fac binele din toată inima şi din tot sufletul Meu!"

Dacă astfel mă vede Domnul meu, dacă astfel m-a făcut, sunt cu adevărat specială!!! Şi nu voi mai permite nimănui să mă considere mai puţin de atât! Dacă sunt de viţă atât de nobilă, nobleţea mă va caracteriza în toate lucrurile!
De ce să nu mă bucur de ceea ce sunt cu adevărat, prin sângele care a curs la cruce acum mai bine de două milenii, special pentru mine?

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise