Un sfat cu promisiuni
Domnul are un sfat pentru toţi laodiceenii: "Pocăieşte-te!" Ce bun e Domnul! Dacă partea de la început e amară, partea finală e mai dulce decât mierea, decât picurul din fagure. Ei încă sunt iubiţi, de aceea sunt mustraţi aspru. Deşi ei, prin comportarea şi lăudăroşia lor, L-au izgonit afară, El îi înştiinţează, le vrea binele.
Sfatul Lui cere urgenţă. Nu ştiu cât timp de toleranţă le-a dat. Celor din Ninive le-a dat patruzeci de zile. Despre Izabela din Tiatira, Domnul spunea: "I-am dat vreme să se pocăiască." Nu ştiu cât a fost vremea acordată Izabelei, dar ea depăşise termenul şi a urmat pedeapsa. Laodiceenilor li se spune să acţioneze în grabă: "Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te." Aceasta este porunca Divină. Oare câţi dintre laodiceenii de azi vor fi gata să asculte sfatul Domnului?
Noi avem mântuirea în dar, prin har. Dar acum Domnul spune: "Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi." Sfatul e să cumpere, deci să plătească un preţ. Acum nu mai capătă gratuit. Vor să scape de starea în care au ajuns? Să plătească! Care e preţul? Probabil preţ de pocăinţă, de lacrimi, preţ de durere, preţ de umilire, nu ştiu. Ştiu însă că Domnul vrea să le vină în ajutor.
În Laodicea din acea vreme era o Academie Oftalmologică şi preparau o alifie numită "oftalmina". Era un mare atelier unde se confecţionau frumoase haine din lână neagră pentru zona aceea. Dar Domnul precizează: "să cumperi de la Mine", nu de la biserică, nu de la alţi sfinţi. Deci produse de factură divină, haine albe, nu negre, şi alifie pentru ochii sufletului. Nu ştiu dacă cei de atunci au fost gata să-I împlinească cerinţa Domnului. Ceea ce ştim este că din Laodicea de altădată nu există astăzi decât un morman de dărâmături. O, laodiceeni ai vremii noaste, oare sunteţi voi gata să plătiţi preţul cerut de Domnul?
Şi aici, pentru cei ce meritau să fie lepădaţi, există una dintre cele mai frumoase promisiuni: "Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu E şi el cu Mine." Aici e promisiunea unei părtăşii intime, individuale, nu ca biserică. Deci, în loc de a fi vărsaţi din gură, dacă cineva deschide, El va intra. Şi cine ar putea descrie dulceaţa acelei părtăşii şi plinătatea acelei bucurii? Acum lacrimile-i curg pe obraz, lacrimile pocăinţei din dragoste. Cugetă şi nu-şi poate explica cum a putut el, un răscumpărat cu sânge prea sfânt, să ajungă într-un hal aşa de ticăloşie! Cum pentru nişte gunoaie atât de vremelnice a putut să-L întristeze pe Mântuitorul Său! Cum pentru nişte plăceri de o clipă ale păcatului, L-a izgonit pe Cel care a suferit moartea în locul lui! Se cutremură la gândul că putea fi pierdut pe totdeauna, dacă nu i-ar fi ieşit în cale Domnul, în dragostea Lui, ca să-l trezească. O, binecuvântată şi fericitoare este toată lucrarea harului lui Dumnezeu! Ce fantastică este toată această minune a recuperării!
Ferice de toţi laodiceenii care se trezesc, se pocăiesc şi Îi deschid uşa inimii. Ei vor cina cu Domnul în slavă!
