text Eseuri crestine

Pervertirea ocultă a minţii copiilor

de Teofil Gavril
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Teofil Gavril

Cu riscul de a poza în conspiraţionist, doresc totuşi să atrag atenţia şi asupra acestui pericol mare. Pericolul „infestării” cu ocult a minţii copilaşilor noştri, a adolescenţilor şi a tinerilor. Pervertirea sexuală, despre care scriam ieri, este de altfel, o componentă a ocultului. Pentru cine are un minim de cultură generală, nu este o noutate că în practicile oculte sexul este o constantă. Am ales totuşi să le abordez separat, pentru a putea fi mai explicit în avertizările acestea.

Se urmăreşte, nu am dubii în privinţa asta, o „educare” sau o „acomodare” cu terminologii oculte a celor care mâine vor fi adulţi. O zonă de mare impact pentru copii sunt desenele animate. În aceste desene vrăjitoria e pe faţă, invocările de spirite sunt clar explicate, formulele „magice” sunt explicate şi copiii sunt provocaţi chiar să le repete, semnele oculte cum ar fi: ochiul, bufniţa, triunghiul, etc. sunt evidente şi vizibile. Demoni de tot felul sunt prezentaţi ca fiind drăguţi şi buni. Practicile oculte sunt o constantă a familiilor din desene.

În această realitate, există totuşi părinţi care susţin că nu e periculos să-şi lase copiii la desene şi că cei care dau aceste avertismente sunt doar nişte conspiraţionişti vrednici de milă. Da, poate se şi exagerează în domeniu, poate unii văd şi ce nu este. Dar ocultul ar trebui să ne repugne, dragilor. Ar trebui să ne displacă, să ne trezească la realitate.

Scopul lor acestei pervertiri – obişnuinţa.

Da, tot ce privim pe mass-media „musteşte” de ocult. Cea mai încărcată zonă de simbolistică şi practici oculte este cea a industriei de divertisment. Videoclipurile muzicale şi desenele animate sunt unele din cele mai încărcate cu ocult dintre „resursele mediatice”. Nume mari, apreciate, în vogă din industria muzicală îşi „încarcă” clipurile cu simbolistică ocultă şi chiar cu invocări oculte. Unele din aceste vedete îşi declară pe faţă implicarea în ocult. Noi lăsăm radioul pornit, televizorul pornit şi „savurăm” piese muzicale „de calitate”, care ne obişnuiesc (inconştient) cu ocultul.

Mai mult, copiii noştri sunt lăsaţi la desene ca să fim noi liniştiţi. Doar e canal de desene, nu e periculos. Numai că nenorocitele alea de desene bagă pentru început frica în copiii noştri, apoi îi cucereşte cu formule magice şi invocări de puteri, spirite şi demoni. Lăsăm adolescenţii să se uite la televizor, fără să ne putem opune, şi băieţii dau de pornografie şi violenţă şi „se adapă de acolo”, iar fetele ajung să fie dependente de filme cu vampiri, unde vorbim iar de ocult, pentru că e vorba de sânge, sex, groază, întuneric.

Avem idee ce pericol ne paşte? Suntem conştienţi de modificările şi transformările pe care aceste materiale le aduc în mintea lor? Noi, care avem datoria să îl învăţăm pe copil calea pe care trebuie să o urmeze, nu cumva îl învăţăm o astfel de cale? A vrăjitoriei, a ocultului, a sexului, a violenţei, a sângelui, groazei, terorii, fricii… Credeţi că doar „fă cutare lucru” înseamnă a învăţa pe copil? Nu, şi permisiunea pentru anumite lucruri este tot o învăţare.

Mare atenţie! Inima şi mintea copiilor noştri, a adolescenţilor, a tinerilor este pervertită sub nasul nostru. Li se strecoară în minte, făţiş, dragostea pentru ocult, cu tot ce include acest capitol. Sunt pângăriţi şi atraşi spre duşmanul sufletelor lor. Nu trebuie să stăm nepăsători, trebuie să luăm atitudine. Profitaţi, dacă aveţi copiii încă mici. Dacă ajung adolescenţi şi tineri, va fi imens de greu să mai interveniţi. Câteva sugestii din inima unor părinţi îngrijoraţi de această realitate:

• Nu vă lăsaţi copiii abandonaţi la desene animate.

• Explicaţi-le copiilor pe faţă, direct, că ceea ce văd uneori este o chemare a răului.

• Vorbiţi-le despre realitatea şi pericolul demonilor.

• Fiţi atenţi la ce rostesc buzele.

• Limitaţi timpul de TV la minimul necesar. Dacă se poate să îl eliminaţi de tot, ar fi şi mai bine.

• Nu lăsaţi televizorul să meargă în casă, dacă nu aveţi ceva de văzut neapărat.

• Apropiaţi-vă, ca familie, de Dumnezeu şi de Cuvântul Său.

• Cântaţi cu familia cântări lui Dumnezeu cât mai des; duhurile răutăţii nu se împacă deloc cu cântările de laudă la adresa lui Dumnezeu.

• Fiţi mai degrabă suspicioşi, decât nepăsători. Mai bine să vă înşelaţi şi pericolul să nu fie aşa de mare, decât să vă înşelaţi şi să vă pape ocultul copiii.

• Oameni buni, trebuie să ne trezim din adormire, că pericolul este mare să ni se fure copiii. Să-i veghem, să-i păzim, să îi aducem Domnului, cât încă mai putem.

Iată câteva imagini luate „la repezeală” de pe net. Sunt milioane de astfel de scene, trebuie doar să le vedem.

[Copyright © 2014 Teofil Gavril. Acest articol a apărut iniţial pe site-ul autorului – www.filedinjurnal.ro (Cu Dumnezeu în fiecare zi). Teofil Gavril este consilier creştin şi trainer la Asociaţia Consilierilor Creştini din România. Poate fi contactat prin e-mail la adresa [email protected] sau telefonic la numărul 0744201601.]

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise