text Eseuri crestine

Obosind în facerea binelui -2-

de Dr. Martin Lloyd-Jones
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dr. Martin Lloyd-Jones

   Acum, lucrul acesta este la fel de adevarat în viaţa spirituală sau religioasă. Este etapa care urmează experienţei iniţiale, acea experienţă iniţială în care totul era nou şi surprizător, minunat şi limpede, etapă în care făceam constant noi descoperiri ce păreau să nu se sfârşească. Brusc însă devenim conştienţi de faptul că ele par să aibă un sfârşit şi acum viaţa de credinţă a devenit o obişnuinţă. Nu mai suntem surprinşi de anumite lucruri aşa cum eram la început, deoarece ne-au devenit familiare şi le cunoaştem. Astfel că tot fiorul fiecărei noi descoperiri care ne anima în etapa de început pare să fi dispărut deodată. Se pare că nu se mai întâmplă nimic, pare să nu aibe loc nici o schimbare, o înaintare sau o dezvoltare. Acum, lucrul acesta poate fi adevărat cu privire la noi ca şi indivizi, cu privire la lucrarea noastră, la biserica noastră, la un întreg grup de oameni, la o ţară sau la o societate. Mi-a fost dat să înţeleg, şi ştiu că este adevărat, că acest fenomen este una din problemele majore în legătură cu lucrarea de misiune în străinătate, şi misionarii care au petrecut mult timp în afara ţării ştiu exact ce vreau să spun. Este ceva ce tinde să se întâmple mereu după ce am trecut de noutate, de fiorul şi de încântarea de a face ceva ce n-am mai făcut, şi ne instalăm în rutină, făcând acelaş lucru zi de zi. Apoi apare încercarea şi nu mai trecem dincolo de ea prin impulsurile iniţiale ce păreau să ne poarte prin orice în primele etape, la început.

   Aceasta este starea de care se ocupă apostolul aici. Probabil, pentru ca întreaga situaţie să se înrăutăţească, pot exista necazuri şi dificultăţi pricinuite de alţi oameni şi care pot spori necazurile noastre. Poate că fac lucruri pe care nu ar trebui să le facă, poate că ne ofensează în multe feluri. Ca rezultat al unor asemenea încercări, necazuri şi probleme, într-un moment când noi înşine suntem într-o perioadă critică, obosim în facerea binelui.

   Astfel, deseori vine un moment în care dezvoltarea şi înaintarea par să ajungă la final, noi suntem deprimaţi când este dificil de ştiut dacă lucrarea se mişcă în vreun fel, fie înainte, fie înapoi. Totul pare să fie într-un punct mort şi nimic nu se întâmplă. Fără îndoială că unii dintre galatenii creştini ajunseseră în acest stadiu. Starea dezvăluită de analiza noastră din capitolul precedent, - învăţăturile false, ereziile, etc., au în mod sigur legătură cu aceasta.

   Deci, putem spune că luăm în considerare cazul oamenilor care nu sunt atât de obosiţi de lucrare, cât obosiţi în ea : "Nu obosiţi în facerea binelui". Aceasta este starea. Ce vom spune despre ea şi ce vom face în privinţa ei? Daţi-mi voie să spun de la început că nu există niciun aspect al acestei probleme de depresie în care aspectele negative să fie mai importante decât sunt aici. Ori de câte ori ne aflăm în această stare de oboseală, înainte de a începe să facem ceva pozitiv, există câteva trăsături negative extrem de importante. Prima este: orice ai simţi în legătură cu starea ta, nu lua în considerare toate sugestiile care vin din toate direcţiile - nu atât din partea altora, cât din tine însuţi, vocile care par să vorbească peste tot în jurul tău - nu le asculta când îţi sugerează să renunţi, să te dai bătut, să cedezi. Iată o mare ispită ce intervine în acest moment. Spui: "Sunt obosit, extenuat, este prea mult pentru mine." Nu ai nimic de spus în acest moment decât această replică negativă - nu asculta. Trebuie sa începi întotdeuna cu aceste "nu-uri", de la cel mai de jos nivel. Trebuie să-ţi spui: "Orice se întâmplă, eu merg mai departe!"  NU CEDA, NU RENUNŢA!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise