text Eseuri crestine

Nu pot sau nu vreau?

de Rely Tarniceri
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rely Tarniceri


Mat 26:41 Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cadeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă."

Dacă te uiţi la tine, de multe ori vei spune: „nu pot" dar dacă te uiţi la Cristos, El va face totul posibil. Resursele noastre naturale sunt limitate, însă „Cristos în noi", este nelimitat.

2Co 5:17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.

De aceea, pentru cei care sunt în Cristos, Scriptura aduce argumente de necontestat care să-i conştientizeze de potenţialul pe care-l au ca şi „născuţi din nou" din apă şi duh. Să vedem doar câteva dintre ele:

1Co 2:12 Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe cari ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.

Phi 4:13 Pot totul în Hristos, care mă întăreşte. (Nu prin mine şi prin puterea mea ci prin El).

Eph 3:20 Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi...

2Co 12:9 El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită." Deci mă voi lauda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos sa rămână în mine.

Când mă uit la slăbiciunile şi neputinţele mele, îmi vine să strig „nu pot!", dar în slăbiciunea mea se manifestă puterea Domnului, care lucrează şi astfel toată slava Îi aparţine, căci fără urmă de îndoială, eu nu aş fi putut prin propriile puteri.

Eph 3:14 ...Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, Eph 3:16 şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru,

Cu certitudine, bogăţia slavei Lui Dumnezeu este fără margini şi nici măcar nu-mi pot imagina puterea cu care suntem întăriţi prin Duhul Domnului în omul dinăuntru, adică în făptura duhovnicească, născută din nou. Iar ceea ce îmi aduce odihnă, este faptul că Duhul Domnului este Cel care mă întăreşte, eu nu trebuie să fac nici un efort în acest sens, ci doar să las „omul dinăuntru" să fie prelucrat de Duh. În ce sens prelucrat?

2Co 10:5 Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridica împotriva cunoştinţei Lui Dumnezeu (adică respingem orice gând şi orice putere care contrazice ceea ce ne aduce la cunoştinţă Dumnezeu despre noi); Şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos (ascultând ceea ce Domnul afirmă despre noi, făgăduinţele Lui).

2Co 1:20 În adevăr, făgăduinţele Lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da"; de aceea şi „Amin", pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava Lui Dumnezeu.

2Pe 1:4 ... prin cari El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti.

Cum suntem părtaşi firii dumnezeieşti?

1Jo 4:17 Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta: astfel se face ca dragostea este desăvârşita în noi, pentru ca sa avem deplina încredere în ziua judecăţii.

Joh 15:5 Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multa roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.

În momentul când am fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, duhul nostru s-a contopit cu Duhul Domnului şi au devenit unul singur, inseparabili, astfel fiind părtaşi firii dumnezeieşti, de aceea de aceea, cine rămâne în El şi în cine rămâne El, aduce multă roadă, căci rodeşte din resursele divine.

1Co 10:13 Nu v-a ajuns nici o ispita, care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. ai Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui sa fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreuna cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.

Credincioşia Lui Dumnezeu este mai presus de orice om sau circumstanţă, este pe măsura caracterului Său. Şi El este credincios făgăduinţelor făcute copiilor Săi.

2Ti 2:13 Daca suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.

Iar dorinţa şi resursele pentru a înfăptui un lucru, ne sunt date tot de El. Nimic nu vine de la noi., din puterea sau voinţa noastră.

Phi 2:13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.

Şi care este plăcerea Lui Dumnezeu cu privire la noi?

Jer 32:40 Voi încheia cu ei un legământ veşnic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine, şi le voi pune în inima frica de Mine, ca sa nu se depărteze de Mine.
Jer 32:41 Mă voi bucura sa le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în ?ara aceasta, din toata inima si din tot sufletul Meu."

Jer 31:3 „Domnul mi Se arata de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!"

Iar dacă Dumnezeu este cu totul pentru noi, cine poate sta împotriva noastră? Cine ar mai fi capabil să ne facă să spunem „nu pot" ?

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise