text Eseuri crestine

Mărturisirea

de Ph. Yancey
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ph. Yancey

   Păcatul poate întrerupe relaţia dintre noi şi Dumnezeu într-un fel care periclitează aliniamentul trup, suflet şi duh. Mărturisirea restabileşte comunicarea cu Dumnezeu şi, totodată, alungă neliniştea, vinovăţia, teama şi alte obstacole ce stau în calea sănătăţii.

   Am menţionat conversaţia lăuntrică pe care toţi o purtăm la un nivel neauzit de cei din jur. Când mă lupt cu sentimentele de vinovăţie, găsesc acea conversaţie lăuntrică gravitând în jurul meu: tentative de a justifica pe căi raţionale sau de-a-mi explica purtarea, resentimente faţă de cei care au provocat o asemenea purtare, sentimente de autocompătimire şi remuşcare. Numai mărturisirea poate înlătura această preocupare excesivă pentru propria persoană şi îmi poate deschide spiritul la glasul blând al lui Dumnezeu.

   Ed Dobson, binecunoscutul pastor al Calvary Church din Grand Rapids, Michigan, s-a luptat cu ideea mărturisirii după ce a aflat că are scleroză amiotrofică, o boală terminală. "Când am fost diagnosticat, mi-am zis: dacă tot sunt pe moarte, vreau să mor cu conştiinţa curată şi cu relaţiile refăcute. Ştiam că erau oameni pe care i-am supărat, oameni la care trebuia să-mi cer iertare. Aşa că am făcut o listă şi am început să-i sun."

   Dobson provine din rândurile mişcării fundamentaliste şi din cercurile politice de dreapta ale Majorităţii Morale, dar ulterior s-a îndreptat spre o direcţie mai diferită, mai ales în încercarea sa de-a ajunge la comunitatea locală a homosexualilor. Când a aflat de boala lui, şi-a chemat colegii mai vechi - Jerry Falwell, Bob Jones, James Dobson (o simplă coincidenţă de nume) - şi le-a cerut iertare dacă i-a supărat cu ceva. După aceea s-a rugat cu conştiinţa curată şi  a simţit o nouă libertate în rugăciunile lui.

   Înlăturarea obstacolelor din relaţia cu Dumnezeu ne permite să facem un pas uriaş spre întregire şi însănătoşire. Şi putem avea încredere că Dumnezeu va răspunde întotdeauna unei rugăciuni de mărturisire cu o iertare garantată. Scrie apostolul Ioan: "Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, cel neprihănit."

   Lui Jaime Cardinal Sin, arhiepiscopul catolic din Manila care a jucat un rol-cheie în revoluţia Populară din Filipine, îi plăcea să spună mereu povestea femeii care participase la audienţa săptămânală ca să-l informeze că primise un mesaj de la Dumnezeu. De câteva ori a dat-o afară, dar femeia continua să se întoarcă. În cele din urmă i-a spsu: "Noi, catolicii, avem reguli stricte în privinţa viziunilor şi mesajelor de la Dumnezeu. Trebuie să verific autenticitatea celor spuse de dumneata. Vreau să mergi înapoi acasă şi să-L întrebi pe Dumnezeu despre un anume păcat pe care i l-am mărturisit de curând în particular. Dacă Îl întrebi pe Dumnezeu şi El îţi dă răspunsul, voi ştii că viziunea dumitale este adevărată."

   Săptămâna următoare, femeia s-a întors, iar el a început s-o ia la întrebări, cu o uşoară nevozitate: "Ei, L-ai întrebat pe Dumnezeu de păcatul meu?"

"L-am întrebat."

"Şi ţi-a răspuns?"

"Da."

"Şii ce-a spus?"

"Dumnezeu mi-a zis că nu-Şi mai aminteşte."

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise