text Eseuri crestine

Limbajul supunerii

de Ravi Zacharias
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ravi Zacharias

   Cu toţii ştim că credinţa duce la fapte, dar adeseori uităm că şi reversul este adevărat. Una din diferenţele fundamentale între gândirea greacă şi cea evreiască este că pentru greci adevărul este un rod al raţiunii, în timp ce la evrei adevărul se naşte din supunere.

   Vedem acest lucru de mai multe ori în Scriptură. Moise, Ezechiel, Osea şi Iona au dorit să facă ceea ce le cerea Dumnezeu. De fapt, fiecare bătaie a inimii lor îi îndemna să facă exact invers. Însă Dumnezeu le-a cerut să asculte. Soluţia lor era să îndeplinească voinţa lui Dumnezeu nu pentru că doreau ei acest lucru, ci să o îndeplinească pur şi simplu, şi atunci credinţa lor avea să fie întărită.

   O demonstraţie clasică a acestui principiu apare în întâlnirea dintre Dumnezeu şi Moise. Când Moise a cerut o dovadă clară că Dumnezeu era Cel care-L chema Dumnezeu i-a spus: "Eu voi fi negreşit cu tine, şi iată care va fi semnul..."(Ex.3.12) Dovada chemării lui Dumnezeu avea să apară după ce va fi ascultat, nu înainte.

   Acest limbaj al ascultării este poate cel mai greu limbaj pe care îl folosim, unul care se ridică deasupra sentimentelor, dar care spune o mulţime de lucruri despre credinţa noastră. Dintre toate surprizele care ne aşteaptă în relaţiile noastre maritale, supunerea este una din cele mai importante şi mai greu de acceptat şi de îndeplinit. Aici îi aduc soţiei mele un omagiu care cu greu poate fi pus în cuvinte, dar cine a trăit lucrurile la care mă refer înţelege foarte bine ce vreau să spun. Există momente când între noi apar divergenţe, izvorâte din mândrie sau pur şi simplu din încăpăţânarea unei voinţe care nu vrea să pară slabă şi care ne împiedică să facem ceea ce trebuie. Pot spune doar, spre ruşinea mea, că oricât m-aş lupta să-mi impun punctul de vedere, ea rămâne întotdeauna verticală, şi dragostea ei triumfă în faţa oricărui gând negru sau a oricărei înclinaţii meschine. Nu se teme niciodată să se apropie de mine şi nu cade în capcana încăpăţânării mele. Acestea sunt lecţii glorioase ale credinţei. Lucrăm, ascultăm, ne abandonăm, ne supunem lui Dumnezeu chiar şi atunci când natura noastră ne trage în direcţia opusă.

   Oare nu aşa a triumfat şi credinţa lui Şadrac, Meşec şi Abed-Nego? Chiar şi sub ameninţarea cu moartea, credinţa lor a rămas fermă şi au fost siguri că Dumnezeu avea să-i salveze. Personal, cred că societatea noastră seculară şi-a pierdut capacitatea de a-L simţi pe Dumnezeu, fiindcă şi-a pierdut abilitatea de a-L asculta. (fragment)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise