text Eseuri crestine

Iubitul rănit -1-

de Ph. Yancey
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ph. Yancey

   Iubitul rănit

   Dumnezeu a replicat în apărarea modului în care cârmuieşte lumea. Şi-a dezlanţuit puterile, S-a mâniat şi, în cele din urmă, a plâns. Iată ce a avut El de spus: "EU NU TAC; V-AM VORBIT DE MULTE ORI PRIN PROFEŢII MEI".

   Avem tendinţa de a clasifica revelaţiile lui Dumnezeu în funcţie de dramatismul şi amploarea efectelor lor, pe primul loc situându-se spectaculoasele apariţii personale, apoi miracolele supranaturale şi, abia în ultimul rând, cuvintele profeţilor. Focul de pe Muntele Carmel, de pildă, li s-a părut celor de faţă mai convingător decât predicile pline de jale ale lui Ieremia. Dar Dumnezeu nu cunoaşte asemenea clasificări. În mod ironic, El Însuşi a arătat spre profet - tocmai spre aceia care se arătau îngrijoraţi de tăcerea Lui - ca dovadă a preocupării Sale. Cum poate această naţiune să se plângă de tăcerea lui Dumnezeu când are în mijlocul ei oameni ca Ezechiel, Ieremia, Daniel şi Isaia?

   Dumnezeu nu a considerat CUVÂNTUL SIMPLU o dovadă de rang inferior. La urma urmelor, miracolele nu au avut un impact de durată asupra credinţei israeliţilor; însă profeţii aveau să lase în urma lor consemnarea scrisă, care să fie transmisă din generaţie în generaţie, a intenţiilor lui Dumnezeu legate de poporul Său. Pentru a-Şi dovedi dragostea, Dumnezeu evoca, uneori, miracolele savârşite în trecut, dar mult mai adesea vorbirea Lui era tipică unui părinte exasperat: "Din ziua când au ieşit părinţii voştri din Egipt, până în ziua de azi, v-am trimis pe toţi slujitorii Mei, proorocii, i-am trimis în fiecare zi, de dimineaţă. Dar ei nu M-au ascultat, n-au luat aminte . . ." Aşa că Dumnezeu a ajuns la concluzia că oamenii nu-şi doreau cu adevărat să audă un cuvânt de la El iar ei I-au dovedit ca are dreptate când i-au cerut lui Isaia: ". . . spuneţi-ne lucruri măgulitoare, prorociţi-ne lucruri închipuite!. . . lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel!"

   Într-adevăr, M-am retras şi nu Mi-am făcut cunoscută prezenţa.

   Când profeţii s-au plâns că Dumnezeu Se ascunde de ei, El nu i-a contrazis. Le-a dat dreptate, apoi le-a explicat de ce a stat deoparte.

   El i-a spus lui Ieremia că Îl dezgusta ceea ce vedea în Israel: câştiguri necinstite, varsări de sânge nevinovat, opresiuni, farădelegi. Şi-a acoperit ochii, a spus El, refuzând să privească  la mâinile împreunate în rugăciune, pentru că erau mâini pătate de sânge. Lui Ezecchiel i-a explicat că, o dată ce răzvrătirea Israelului a ajuns într-un anumit punct, El i-a lăsat pur şi simplu în voia păcatului lor. S-a retras, lăsându-i pe oameni să-şi aleagă singuri calea şi să îndure consecinţele alegerii lor.

   Lui Zaharia i-a spus:

   "Când chema El, ei n-au vrut să asculte: "De aceea, nici Eu n-am vrut să ascult, când au chemat ei, zice Domnul oştirilor."

   Încetineala cu care acţionez e un semn de milă, nu de slăbiciune.

   Când Dumnezeu a întârziat sa aplice pedepsele meritate, poporul israelit a presupus că El îşi pierduse puterea. "Nu este EL! Şi nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia, nici foametea." Dar se înşelau. Abţinerea lui Dumnezeu era o expresie a milei Lui, o vreme de încercare pe care El o acorda Israelului. Dumnezeu a recurs la pedeapsă împotriva dorinţei Sale, asemenea unui părinte rămas fără alternative...

   Pentru Israel, pedeapsa a venit sub forma invaziilor străine.

   Profeţii vorbeau însă şi despre "ziua Domnului", care va veni la sfârşitul vremurilor. Presărate printre descrierile optimiste ale unui nou paradis şi ale unei noi lumi, găsim cele mai înfricoşătoare viziuni legate de sfârşitul lumii exprimate vreodată în cuvinte. Înainte de a auzi ultimul cuvânt, spunea Dietrich Bonhoeffer, trebuie sa ne plecăm urechea la penultimul cuvânt. Cu cât studiez mai atent descrierile profeţilor legate de zilele de pe urmă, cu atât sunt mai mulţumit de aparenta "şovăială" a lui Dumnezeu de a interveni în treburile lumeşti.

   În momentele în care mi s-a întâmplat mie să mă simt dezamăgit de Dumnezeu, I-am cerut să acţioneze cu putere. Am înălţat rugăciuni împotriva dictaturii politice, împotriva incorectitudinii, a nedreptăţilor sociale. M-am rugat pentru miracole, pentru dovezi ale existenţei Sale. Dar, citind în profeţi descrieri ale zilei în care Dumnezeu Se va descoperi complet, o rugăciune anume se impune deasupra tuturor:

   "Doamne, sper să nu fiu pe aproape în momentele acelea..."

   Dumnezeu recunoaşte deschis că Şi-a restrâns puterile, dar a făcut-o spre binele nostru. Tuturor celor care îşi bat joc, neîncrezători în venirea zilei Domnului, profeţii le adresează un sfat cutremurător: 

   "Aveţi răbdare."

   Chiar dacă judecăţile Mele par aspre, să ştiţi că EU sufăr alături de voi.

   

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise