text Eseuri crestine

Dumnezeu lucrează pentru cei care-L aşteaptă

de John Piper
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Piper

   Să aştepţi! Aceasta înseamnă să te opreşti şi să te gândeşti cu seriozitate la propria ta insufcienţă şi la atotsuficienţa lui Dumnezeu, pentru ca apoi să cauţi sfat şi ajutor de la Dumnezeu, punându-ţi speranţa în El (Psalmul 33.20-22; Isaia 8.17). Israelul este mustrat pentru că "n-a aşteptat împlinirea planului Său" (Psalmul 106.13). De ce? Deoarece prin faptul că nu L-au căutat pe Dumnezeu şi nu au aşteptat ajutorul Lui. L-au lipsit pe Dumnezeu de o ocazie în care Se putea glorifica pe Sine.

   De exemplu, în Isaia 30.15, Domnul îi spune lui Israel: "În pocăinţă şi în odihnă va fi mântuirea voastră; în seninătate şi în încredere va fi tăria voastră." Dar Israel a refuzat să-L aştepte pe Domnul şi a spus: "Nu! Ci vom fugi pe cai!"

   Apoi, în versetul 18, este descoperită nebunia şi răutatea acestui act frenetic, autoiniţiat: "Totuşi DOMNUL aşteaptă să arate îndurarea faţă de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci DOMNUL este un Dumnezeu al dreptăţii: ferice de toţi cei care Îl aşteaptă." Nebunia de a nu-L aştepta pe Dumnezeu constă în faptul că ratăm binecuvântarea de a-L avea pe El la lucru pentru noi. Răutatea de a nu-L aştepta pe Dumnezeu constă în faptul că ne opunem voii Lui de a Se înălţa pe Sine prin îndurarea Sa.

   Dumnezeu doreşte să Se înalţe pe Sine lucrând pentru toţi cei care-L aşteaptă. Rugăciunea este principala activitate prin care Îl aşteptăm pe El în ajutor şi căutându-I sfatul. Întrucât scopul Său în lume este să fie înălţat prin îndurarea Lui, este evident de ce rugăciunea este poruncită de Dumnezeu atât de des. Rugăciunea este antidotul bolii numite încredere în sine, boală ce se opune scopului lui Dumnezeu de a-Şi lua slava din faptul că lucrează pentru cei care-L aşteaptă.

   "Căci ochii DOMNULUI străbat tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă înaintea Lui" (2 Cronici 16.9). Dumnezeu nu este atât în căutarea de oameni care să lucreze pentru El, cât în căutarea de oameni care Îl lasă pe El să lucreze pentru ei. Evanghelia nu este un anunţ la rubrica "oferte de serviciu". Nu este nicio chemare la slujire creştină. Dimpotrivă, Evanghelia ne porunceşte să renunţăm şi să agăţăm afişul pe care scrie "avem nevoie de ajutor" (acesta este înţelesul de bază al rugăciunii). Apoi, Evanghelia ne promite că Dumnezeu va lucra pentru noi dacă vom face acest lucru. El nu va da altcuiva slava de a fi un Dătător.

   Dar nu există oare ceva ce să-I putem da fără să-L reducem la statutul de beneficiar? Ba da, există: temerile noastre. Este o poruncă: "...aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre" (1 Petru 5.7). Dumnezeu va primi de la noi cu bucurie orice lucru ce demonstrează dependenţa faţă de atotsuficienţa Lui.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise