text Eseuri crestine

Decide astăzi cum vrei să fii

de NovusVia
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: NovusVia

Sunt momente când simţi că lucrurile nu merg aşa cum ai dori sau cum ţi-ar placea. Îmi amintesc că erau vremuri când îmi spuneam că pe niciun plan lucrurile nu merg bine. Îmi analizam viaţa şi concluzionam că sunt lipsuri serioase în fiecare arie a intereselor, dorinţelor şi nevoilor mele, iar asta mă deprima destul de mult. Stăteau lucrurile astfel? Nicidecum. Însă atunci când mintea ta este preocupată mai mult de ceea ce îţi lipseşte decât de ceea ce ai, nemulţumirile se ţin lanţ, zilele trec într-o astfel de atmosferă şi te trezeşti că eşti deprimat, neliniştit, stresat şi critic faţă de alţii şi faţă de tine. Pot lucrurile să se îndrepte şi să cresc, să evoluez spre versiuni pozitive ale fiinţei mele, poate viaţa mea să cunoască o îmbunătăţire atâta timp cât seminţele amărăciunii şi frustrării sunt singurele aruncate peste ţarina sufletului meu? Nici vorbă. Binele atrage bine, dragostea dragoste, însă răul, rău. Gândurile negative vor crea astfel terenul fertil pentru ca alte gânduri de acest soi să se înrădăcineze, iar apoi să coboare în inimă şi să genereze sentimente negative. Şi toate, împreună, să creeze un mediu de viaţă în acord cu substanţa sufletului meu. De aici sărăcia, de aici lipsurile, de aici neâmplinirea şi eşecurile repetate care pot apărea. Pentru că avem mereu ceea ce este în sufletul nostru, ca o oglindire… Însă totul se poate schimba radical prin decizii înţelepte.

Poţi să decizi să fii fericit. Fericirea nu este o chestiune de posesie, ci de stare. Nu ai, obţii, realizezi ca să fii fericit, ci eşti fericit, ca apoi să ai şi să realizezi. Acordul cu tine însuţi, lumea, Dumnezeu, mulţumirea, acceptarea şi generozitatea sunt ingredientele sale. Tu decizi ce vrei să fii, să ai, să împlineşti aici pe pământ, nu Guvernul, starea ta socială şi materială, anturajul, familia. Nici chiar Bunul Dumnezeu. De aceea ai liberul arbitru. Sigur că – indiferent ce alegi – vor fi momente de durere sufletească, dezamăgiri, cuvinte care te vor răni poate, sentimente de neputinţă sau că te lupţi cu morile de vânt, că pedalezi în gol sau că urcuşul e greu. Dar atunci când ai decis că vrei să fii cea mai bună expresie a potenţialului tău, să priveşti aspectele luminoase şi folositoare din viaţa ta, să te bucuri de toate binecuvântările care-ţi sunt aşternute zilnic în faţa ta, vei descoperi în circumstanţe prieteni, învăţători şi trepte pentru progres.

Decide astăzi cum vrei să fii!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise