text Eseuri crestine

Cum lucrează Duhul CREDINȚA în suflet -1-

de William Gurnall
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: William Gurnall

CREDINȚA este cea mai mare lucrare pe care o face Duhul lui Cristos în duhul omului. Apostolul Pavel o numește NEMĂRGINITA MĂRIME A PUTERII SALE FAȚĂ DE NOI, CREDINCIOȘII. Observați expresiile folosite în Cuvântul Domnului pentru a descrie această lucrare a Duhului: PUTERE, NEMĂRGINITA MĂRIME, NEMĂRGINITA MĂRIME A PUTERII SALE. Ce înger din cer poate înțelege lucrarea puterii credinței în duhul omului?

Dumnezeu Se angajează cu întreaga Sa ființă în această lucrare. Ea este comparată cu LUCRAREA PUTERII LUI PE CARE A DESFĂȘURAT-O ÎN CRISTOS, PRIN FAPTUL CĂ L-A ÎNVIAT DIN MORȚI, ȘI L-A PUS SĂ ȘADĂ LA DREAPTA SA, ÎN LOCURILE CEREȘTI, MAI PE SUS DE ORICE STĂPÂNIRE, DE ORICE PUTERE. EFESENI 1.19,21. A învia pe cineva din morți este o lucrare măreață, atotputernică, dar a-L învia pe Cristos presupune o Autoritate Supremă. Pe mormântul Lui a fost pusă o piatră mult mai grea și anume, povara păcatului omenirii. Și cu toate acestea El este înălțat cu putere de Duhul nu numai din mormânt, dar în slavă. Puterea pe care Dumnezeu o folosește pentru a face credința activă într-un suflet, este asemănătoare cu cea necesară pentru învierea lui Cristos, deoarece sufletul păcătosului este tot atât de mort în păcat după cum era trupul lui Cristos în mormânt din pricina păcatului.

Mulți oameni care caută adevărata credință constată că nu o au. Ei presupun că primirea lui Cristos în inimile lor este tot așa de simplă ca introducerea unei bucăți de pâine în gură. Dar, de vreme ce ei n-au experimentat niciodată puterea lui Dumnezeu care să-i smerească din pricina propriului păcat, ei nu și-au pus viețile goale la dispoziția Lui. De fapt ei nu au fost atrași spre Cristos de Duhul Sfânt. Dacă ei ar fi întrebați de experiența pocăinței și a credinței salvatoare, ei ar trebui să dea același răspuns pe care Pavel l-a auzit când i-a întrebat pe efeseni dacă au Duhul Sfânt:

Nici n-am auzit măcar că ar fi fost dat un Duh Sfânt. Faptele Apostolilor 19.2

Așadar, acești oameni ar putea spune:

Noi n-am știut că era nevoie de o astfel de putere ca această credință să fie activă.

Pentru a vedea modul în care face Dumnezeu să ia naștere credința într-un suflet, trebuie să considerăm două lucrări speciale ale Duhului Sfânt: condiția sufletului când Duhul lui Cristos Își începe lucrarea harului și modul Lui de abordare pentru a-Și desăvârși lucrarea.

CONDIȚIA SUFLETULUI CÂND DUHUL ÎȘI ÎNCEPE LUCRAREA HARULUI:

Duhul îl găsește pe păcătos într-o stare spirituală neputincioasă, încât nu va putea contribui cu nimic la această lucrare. După cum prințul acestei lumi n-a găsit nimic în Cristos pentru a-și putea duce la împlinire planul de ispitire, tot așa Duhul lui Cristos găsește puțină cooperare din partea păcătosului. Dimpotrivă, răspunsul plăcut la chemările blânde ale lui Dumnezeu este:

A venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit. Ioan 1.11

Nici un detașament militar n-a luptat cu mai multă înverșunare împotriva dușmanului său ca inima omului care se opune eforturilor lui Dumnezeu de a reduce la ascultare, deoarece chiar și cele mai nobile fapte ale sufletului sunt pământești, firești, drăcești. Dacă cerul și pământul nu se pot întâlni -Dumnezeu și diavolul să se pună de acord - nu există speranță ca un păcătos să fie câștigat de partea lui Cristos prin propriile puteri.

MODUL ÎN CARE DUHUL SE APROPIE DE UN SUFLET ȘI ÎȘI ÎNFĂPTUIEȘTE LUCRAREA:

Duhul Se adresează câtorva capacități ale sufletului cele mai importante fiind ÎNȚELEGEREA, CUGETUL, VOINȚA. Aceste trei atribute sunt precum trei fortărețe una în cealaltă, toate acestea trebuind să fie capturate înainte de a cuceri orașul, adică înainte ca păcătosul să fie adus la ascultarea de credință. Asupra fiecăruia dintre ele Duhul trebuie să îndeplinească trei lucrări care de altfel, dovedesc atotputernicia Sa.

-Duhul luminează mintea:

El nu va lucra într-o încăpere întunecoasă - primul lucru pe care îl face pentru a produce CREDINȚĂ este să deschidă o fereastră în suflet pentru a putea pătrunde lumina cerească. Astfel, Scriptura vorbește de a fi ÎNNOIȚI ÎN DUHUL MINȚII VOASTRE. Prin natura noastră omenească, noi cunoaștem puțin despre Dumnezeu și nimic despre Cristos sau despre calea mântuirii prin El. Prin urmare, ochiul ființei umane trebuie deschis pentru a vedea calea vieții înainte de a intra pe ea prin credință. Dumnezeu nu conduce sufletele spre cer precum pasagerii unui vas care sunt închiși sub punte și nu pot vedea nimic în timp ce navighează spre port.

După cum credința nu înseamnă un consimțământ orb, fără a se înteimeia pe Cristos, ea nici nu poate încuviința fără să aibă o anumită cunoștință.

Dacă preferi ignoranța ta și nu-L cunoști pe Cristos și ce a făcut El pentru mânturea ta, tu ești departe de credință.

Dacă această lumină a zilei nu a pătruns în sufletul tău, atunci Soarele neprihănirii nu S-a înălțat prin credință pentru a oferi salvare sufletului tău.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Cina Domnului Doctrine crestine
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Botezul Doctrine crestine
Prin botez, noi ne mărturisim credinţa în moartea şi învierea lui Isus Hristos şi dăm mărturie privind moartea noastră faţă de păcat şi hotărârea de a duce o viaţă nouă. În acest fel, Îl recunoaştem p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Unitatea în trupul lui Hristos Doctrine crestine
Biserica este un corp de credincioşi, compus din mulţi membri, chemaţi din toate naţiunile, limbile şi popoarele. În Hristos, noi suntem o nouă creaţie; deosebirile de rasă, cultură, educaţie şi naţio...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Rămășița și misiunea ei Doctrine crestine
Biserica universală este compusă din toţi aceia care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în zilele sfârşitului – o perioadă de apostazie foarte răspândită – o rămăşiţă a fost chemată să păzească porunci...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Biserica Doctrine crestine
Biserica este comunitatea de credincioşi care Îl recunosc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ca o continuare a poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemaţi să ieşim din...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creșterea în Hristos Doctrine crestine
Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obţinut victoria asupra forţelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe Pământ a ţinut sub control spi­ritele demonice, le-a frânt puterea şi a asigurat condamnar...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Experiența mântuirii Doctrine crestine
În infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca, în El, noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Duhul Sfâ...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Viața, moartea și învierea Domnului Hristos Doctrine crestine
În viaţa Domnului Hristos de perfectă ascultare de voinţa lui Dumnezeu, în suferinţele Sale, în moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatul omenirii, astfel în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Marea Luptă Doctrine crestine
Întreaga omenire este în prezent implicată în marea luptă dintre Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa şi suveranitatea Sa asupra universului. Acest conflict a început în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Natura omului Doctrine crestine
Bărbatul şi femeia au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, dotaţi cu individualitate, cu puterea şi cu libertatea de a gândi şi de a acţiona. Deşi au fost creaţi ca fiinţe libere, fiecare om este o u...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise