În fiecare zi, in viața noastră suntem nevoiți să alegem între Dumnezeu și lume. Între puterile Sale și forțele întunericului sau ale firii noastre pământesti, între „binecuvântare și blestem” – metaforic vorbind. Poate că noi credem că, odată ce L-am ales pe Dumnezeu, la un moment dat în viața noastră, treaba este terminată şi nu mai avem nimic de făcut în ce priveşte alegerile. L-am acceptat odată, suntem împreună cu El, feriţi de rău sub aripa Sa atotputernică, iar El ne conduce pe căile noastre în linişte. Chiar dacă acest lucru este adevărat atâta timp cât stăm lângă El în ascultare, viaţa noastră de creștini nu este un fel de plutire în derivă pe un ocean al binecuvântării dumnezeiești, la adăpostul tuturor pericolelor, doar pentru că odată am făcut alegerea de a-L accepta în credință pe Hristos și jertfa sa. Este mai degrabă un labirint cu uși pe-o parte și pe alta a coridoarelor, iar umblarea duhovnicească se aseamănă cu o alergare sub călăuzirea Duhului Sfânt. El este Acela care ne conduce și ne ghidează prin labirint și tot El este Cel care ne sugerează ușile necesar să fie deschise în vederea binecuvântării noastre. Însă noi suntem aceia care avem de făcut fiecare alegere.
Ca oameni, suntem nevoiţi să facem alegeri, și le facem – fie că știm, fie că nu – în fiecare moment și fiecare secundă a vieții noastre, pentru că suntem ființe cu liber arbitru. Mai mult, drept creştini, avem o binecuvântare specială: modul în care am fost puși în Hristos este „în libertate”. Avem puterea, avem autoritatea și libertatea de a spune „nu” vrăjmașului nostru spiritual alegându-L de fiecare dată pe Hristos. Însă o facem noi, oare? Ce se întâmplă cu obscurele noastre decizii atunci când se pare că nu suntem de partea nimănui? Atunci când considerăm că prin comportamentul nostru nu facem rău niciunei persoane, dar lucrurile nu au o direcţie şi o finalitate prea clară? Există o cale de mijloc, un fel de fâșie dintre granițele spirituale?
Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
Suntem astfel creați încât nu putem fi și cu Dumnezeu, și cu dusmanul. Însă, copii de Dumnezeu fiind, noi nu ne trăim vieţile şi nu luăm deciziile bazându-ne pe aparent cea mai bună opţiune aflată în mijlocul negurei conştienţei noastre. Acolo de unde provin şi parte din fricile noastre umane.
Cu Dumnezeu nu poate exista teama rătăcirii pentru că Adevărul nu te va conduce niciodată în eroare. Labirintul vieții este același pentru toți, cu diferența că un creștin aleargă prin el în lumină, iar ceilalți în întuneric. Cam care ar fi șansele, așadar, ca un om fără Dumnezeu să nimerească drumul și ușa bună?
Avem posibilitatea de a răspunde în trei moduri, indiferent de situația în care ne aflăm: „Da”, „Nu”, „Mai aştept”. Este mai bine să aşteptăm până se limpezeşte totul, decât să aşteptăm până se rezolvă consecinţele neplăcute ale alegerilor pripite făcute în momente de confuzie. Iar aşteptarea îţi va aduce limpezire şi cunoaşterea opţiunii bune. Avem o putere interioară capabilă să ne arate ce este bun şi folositor prin revelarea Adevărului.
Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru.
Nu este acesta un privilegiu neprețuit?
