text Eseuri crestine

Privirea lui Dumnezeu -2-

de Kathryn James Hermes
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Kathryn James Hermes

Pe când ciclul depresiei creştea şi se micşora, în mijlocul confuziei şi al disperării care mă orbeau, mă luptam cu Dumnezeu, încercând să înţeleg doar un singur lucru:

'DE CE EU? ! '

Deşi n-am primit niciodată răspuns la această întrebare, deşi nu mi s-a dat niciun indiciu care să-mi permită să înţeleg rostul suferinţei mele, am reuşit treptat, să-mi dau seama că de fapt, pentru mine, nu mai conta. Nu mai aveam nevoie de răspunsuri; puteam trăi cu misterul.

Depresia nu face deosebire între persoane. Creştinii pot deveni la fel de deprimaţi ca oricine altcineva; există preoţi, slujitori ai Domnului care suferă de depresie. Adolescenţii în floarea vârstei lor tinereşti cad pradă depresiei.

S-ar crede că oamenii care au credinţă sau un viitor n-ar trebui să aibă nici un motiv de a fi deprimaţi.

... Ar trebui să fie în stare să se roage, să viseze, ori sa se scuture de depresie printr-un act al voinţei...

E greu să pui alături depresia pe care mulţi încă o etichetează în mod eronat drept deficienţă morală cu credinţa în puterea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, depresia nu este decât o altă expresie a vulnerabilităţii fragilei noastre firi omeneşti. În mod ironic, acest întuneric pustiu este adesea izvorul unei imense creativităţi, noaptea întunecată care vesteşte cu blândeţe sosirea dumnezeirii.

În această carte se împletesc experienţele unice ale multor persoane care s-au luptat cu depresia. Pe măsură ce vei citi, s-ar putea să întâlneşti trăsături sau detalii care îţi sunt familiare, în acord cu experienţa ta.

Oamenii care au suferit din cauza depresiei pot învăţa mult unii de la alţii. Cu toate acestea nu toate experienţele sunt la fel. Te poti simţi mai deprimat sau mai puţin faţă de cei despre care eu am povestit. Poţi avea sau nu unele simptome relatate. Ţine cont de faptul că asemănările regăsite aici nu pot înlocui un diagnostic atent, profesional. Scopul cărţii este să fie un tovarăş de drum pentru cei care se luptă cu perioade întunecate ale vieţii lor. Tradiţia şi spiritualitatea noastră creştină prezintă multe elemente ce oferă tărie, mângâiere, indicii preţioase în această luptă.

~&,"&,"&,"&~

'Nu vreau să ştie nimeni că mă simt aşa de rău, dar uneori nici nu-mi vine să ies din pat' (Cheyanne)

'Când eram deprimată, mă simţeam ca un nimeni, ca o povară. Întunericul cuprindea şi sufoca totul. Câţiva prieteni adevăraţi care mă cunoşteau şi ma iubeau, mi-au aruncat colace de salvare de care m-am putut ţine când simţeam că mă scufund. Continuam să mă rog deşi părea inutil, dar într-o zi, mesajul lui Isus a venit la mine ca un strigăt prin întunericul acela copleşitor pe care şi El îl trăise pe când atârna pe cruce. Clipele Lui de pe urmă au fost într-adevăr, întunericul cel mai adânc pentru El, atunci când a simţit că până şi Tatăl Său Îl 'dezmoştenise'. Oricât am încercat, n-am reuşit să aflu niciun ajutor în această inspiraţie. Nu puteam să cred că situaţia Lui ar putea avea ceva în comun cu a mea. Am povestit acest lucru unei prietene iar răspunsul ei a fost acel colac de salvare pomenite mai sus: 'Păi, dacă tu chiar acum nu poţi să crezi, lasă-mă pe mine să cred pentru tine. Ai încredere în credinţa mea că aşa este'. (ANNE)

'Depresia era un vârtej negru care mă trăgea la fund până am intrat în el cu totul şi eram gata să mă înec' mi-a marturisit un prieten. 'Efortul pe care trebuia să-l fac ca sa mă împotrivesc era imens şi uneori pur si simplu cedam. Eram prea obosit. '

Toţi cei care au suferit de depresie au metaforele lor prin care descriu perioada în care depresia le-a luat viaţa în stăpânire. Depresia este o stare medicală care poate fi însoţită de atacuri de panică, angoasă, tristeţe, sentimente de neajutorare, disperare, impresia că eşti absolut copleşit. Depresia se 'joacă de-a v-aţi ascunselea' cu victimile ei. Adeseori cei din jur o observă înaintea celui deprimat. Se poate întâmpla ca ei să remarce la prietenul lor o anumită letargie sau să fie surprinşi de manifestări excesiv de anxioase. La un moment dat se poate întâmpla ca prietenii, familia să se sature de tristeţa copleşitoare şi de gândurile negre ale celui afectat.

De obicei, depresia poartă stigmatul eşecului. Dacă alţii sugerează că eşti deprimat, adesea o iei ca pe o acuzaţie cu privire la slăbiciunea ta interioară.

Persoana afectată poate chiar să creadă că nu e deprimată. Depresia este ascunsă celui deprimat mai mult decât celorlalţi.


Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Botezul Doctrine crestine
Prin botez, noi ne mărturisim credinţa în moartea şi învierea lui Isus Hristos şi dăm mărturie privind moartea noastră faţă de păcat şi hotărârea de a duce o viaţă nouă. În acest fel, Îl recunoaştem p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Unitatea în trupul lui Hristos Doctrine crestine
Biserica este un corp de credincioşi, compus din mulţi membri, chemaţi din toate naţiunile, limbile şi popoarele. În Hristos, noi suntem o nouă creaţie; deosebirile de rasă, cultură, educaţie şi naţio...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Rămășița și misiunea ei Doctrine crestine
Biserica universală este compusă din toţi aceia care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în zilele sfârşitului – o perioadă de apostazie foarte răspândită – o rămăşiţă a fost chemată să păzească porunci...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Biserica Doctrine crestine
Biserica este comunitatea de credincioşi care Îl recunosc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ca o continuare a poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemaţi să ieşim din...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creșterea în Hristos Doctrine crestine
Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obţinut victoria asupra forţelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe Pământ a ţinut sub control spi­ritele demonice, le-a frânt puterea şi a asigurat condamnar...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Experiența mântuirii Doctrine crestine
În infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca, în El, noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Duhul Sfâ...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Viața, moartea și învierea Domnului Hristos Doctrine crestine
În viaţa Domnului Hristos de perfectă ascultare de voinţa lui Dumnezeu, în suferinţele Sale, în moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatul omenirii, astfel în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Marea Luptă Doctrine crestine
Întreaga omenire este în prezent implicată în marea luptă dintre Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa şi suveranitatea Sa asupra universului. Acest conflict a început în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Natura omului Doctrine crestine
Bărbatul şi femeia au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, dotaţi cu individualitate, cu puterea şi cu libertatea de a gândi şi de a acţiona. Deşi au fost creaţi ca fiinţe libere, fiecare om este o u...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creația Doctrine crestine
Dumnezeu este Creator al tuturor lucrurilor şi a exprimat în Scriptură raportul autentic al activităţii Sale creatoare. În şase zile, Dumnezeu „a făcut cerurile şi pământul” şi toate fiinţele vii de p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise