text Eseuri crestine

Si cate n-as mai vrea

de Ioan COCIRTEU -BCB2
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan COCIRTEU -BCB2

ȘI CÂTE N-AȘ MAI VREA...

Dorințele sunt asemenea unui izvor, nesecate, nestăvilite, nebănuite. Fără ele nu ne-am putea proiecta viața și nici nu am atinge idealuri nesperate. Ele sunt forța care ne propulsează în timp și spațiu. Ele ne dau rost și sens în zbuciumul acestei vieți. Ele mobilizează toată puterea umană în împlinirea acelui ”vreau” interior. Așadar, e absolut firesc să ne dorim ceva, e cât se poate de sănătos, e de la Dumnezeu și lucrul acesta !

E de dorit să admitem că nu toate dorințele noastre sunt bune. Sunt și dorințe rele, distructive, condamnabile, deoarece efectul păcatului adamic și-a făcut simțită prezența și în această parte din noi. De aceea se impune mult discernământ în ceea ce ne dorim, multă vigilență, măsură îndoită de înțelepciune duhovnicească. Fără îndoială o dorință rea se poate transforma într-un gând rău, iar un gând rău într-o faptă rea, iar o faptă rea într-un obicei rău...

Vrem cu toții să emitem cele mai bune dorințe, spre binele nostru și spre binele altora. Să le afirmăm cu tărie la început de an, iar mai apoi să contribuim activ la împlinirea lor. Să facem din ele motive serioase de rugăciune pentru ca puterea infinit de mare a lui Dumnezeu să le transforme în realități vizibile la orice pas. Iată câteva dintre ele:

NE DORIM CINSTIREA LUI DUMNEZEU. De ce L-am mai dezonora și în 2017? Nu există nici un motiv ca Dumnezeu să fie batjocorit prin cuvinte și prin fapte ! De la El vine tot ce-i bun pentru noi. El este Singurul Dumnezeu adevărat care merită toată adorația noastră !

NE DORIM PACE ÎNTRE OAMENI. Rezultatele urii și ale răutății le-am văzut în atâtea cazuri. Ne displac, nu le mai vrem. Tânjește omenirea după pace, după înțelegere, după acceptare. Dragostea este de la Dumnezeu, ura este de la Diavol. Să trăim în pace !

NE DORIM SPRIJINIREA CELOR ÎN NEVOI. Cât de mult avem noi în comparație cu alții ?!?! Ce mare lucru ar fi să ne propune o faptă bună într-o lună. Doar atât și poate fi de-ajuns. E greu ? Nu cred...Vă îndemn la ceva realizabil. O haină, o pâine, un medicament, o factură...!

NE DORIM RESPONSABILITATE PROFESIONALĂ. Unde ești și ceea ce faci să fie remarcabil. Să fim fără reproș. "Lucru ca pentru Domnul" nu trebuie să rămână izolat în Biblie fără aplicabilitate pentru fiecare din noi. Așa va prospera țara. Doar așa ne binecuvântează Dumnezeu !

NE DORIM VALORIFICAREA FAMILIILOR. Casele noastre să slujească drept motiv de inspirație familială. Soțul să fie soț, soția soție și copiii copii. Să dezvoltăm relații de dragoste, de apreciere, de credincioșie, de iertare. Doar familiile puternice dau societăți puternice !

NE DORIM SUSȚINEREA DREGĂTORILOR. Niciodată Statul nu poate progresa cu o populație îndărătnică. Schimbarea pornește cu fiecare dintre noi. Să fim cinstiți, să fim corecți, să fim harnici, să fim patrioți. Marea schimbare a țării noastre începe din dreptul fiecăruia dintre noi. Cu Dumnezeu de partea noastră reușim !

NE DORIM PREGĂTIREA SUFLETEASCĂ. Suntem pregătiți ? Dacă murim știm unde ne ducem ? Există viață după moarte ! Nu e normal ca să investim atât de mult în trupul acesta de țărână și să nu ne preocupe partea lăuntrică, sufletul. Pregătește-te să-L întâlnești pe Dumnezeu tău !

Închei cu versurile unui poem creștin:

”Și câte n-aș mai vrea o scump Isuse
În pribegia mea pe-acest pământ
Dorințele ce îmi rămân nespuse
Le împlinește sfântul Tău Cuvânt”

Pastor Ioan Cocîrțeu

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise