text Eseuri crestine

RĂUL ESTE DIN CE ÎN CE MAI PUTERNIC

de Ioan Ciobota
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Ciobota

"În urmă, va veni sfârşitul,
când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl,
după ce va fi nimicit orice domnie,
orice stăpânire şi
orice putere."
(1 Corinteni 15


------------------------------------
Video aici: https://youtu.be/gkWrzm-xxWU
------------------------------------

Probabil că mulți sunt îngrijorați cu privire la ce ar trebui să facem în situația în care se află lumea acum,
în care răul merge din ce în ce mai puternic și este din ce în ce mai puternic,
la nivel legislativ,
la nivelul moralei,
la nivelul comportamentului uman.

Ce ar trebui să facem?

Si m-am gândit că, de fapt, eu,
ca și creștin,
ca și copil al lui Dumnezeu
trebuie să mă raportez la Cristos, la Dumnezeu, prin Duhul Sfânt.

Da, observ lucrurile care se întâmplă în jurul meu, normal, nu îmi ascund capul în nisip ca struțul,
văd ce se întâmplă,
însă doar zâmbesc,
pentru că știu că Dumnezeu este Tatăl meu.

Atâta timp cât eu mă raportez la Dumnezeu ca fiind Tatăl meu, eu
sunt fiul Lui,
sunt copilul lui Dumnezeu,
sunt frate cu Domnul Isus Cristos,
așa că nu trebuie să mă îngrijorez de absolut nimic.

Pot doar să observ ce se întâmplă în lume,
pot doar să observ cum răul este tot mai puternic,
însă am privirea ațintită la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Domnul Isus Cristos,
Cel din care, prin care și pentru care sunt toate lucrurile.

La Cristos -
Cel care este biruitorul,
Cel care va învinge absolut totul!

Inclusiv răul va fi nimicit de Cristos!

Și dacă știu că sunt de partea corectă,
de partea bună a istoriei și
știu că sunt în mâna lui Dumnezeu,
nu trebuie să mă tem de absolut nimic,
ci doar să observ și să mă bucur.

Dumnezeu este Tatăl meu,
indiferent ce s-ar întâmpla în jurul meu!

-------------------------------------

Ioan Ciobotă

2 Septembrie 2021

===================
Mai puteți asculta:

BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI


===================

www.rve-timisoara.ro

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise