text Eseuri crestine

Răstălmăciri -2-

de Ph. Yancey
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ph. Yancey

   Întîia trimitere a lui Pavel (Romani 6.1-14) se referă nemijlocit la problema luată în discuţie. El întreabă: dacă harul se înmulţeşte acolo unde se înmulţeşte păcatul, atunci de ce să nu păcătuim atît cît putem, astfel încît să-i dăm lui Dumnezeu posibilitatea de a revărsa mai mult har? Cu toate că un asemenea raţionament poate părea de-a dreptul pervers, au fost creştini care să adopte logica vicioasă a unei astfel de gîndiri. Un episcop din secolul al treilea a fost uluit să-i vadă pe martirii evlavioşi ai credinţei petrecîndu-şi ultimile nopţi în beţie, bairamuri şi promiscuitate. O dată ce martiriul avea să-i facă desăvîrşiţi, gîndeau ei, ce mai poate conta dacă îşi trăiau ultimile clipe păcătuind? Iar în Anglia lui Cromwell, o sectă extremistă cunoscută sub numele The Ranters (Predicatorii) descoperise învăţătura aşa-numitei "sfinţenii a păcatului". Unul dintre conducătorii acestei secte avea să arunce blesteme vreme de o oră din amvonul unei biserici londoneze; alţii se îmbătau şi huleau public.

   Pavel nu are timp să discute asemenea complicaţii etice. Pentru a le invalida, porneşte de la o analogie fundamentală care distinge net între moarte şi viaţă. "Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?", întreabă el, nedumerit. Nici un creştin înviat la o nouă viaţă n-ar avea de ce să tînjească după mormînt. Păcatul răspîndeşte izul putred al morţii. Cine şi-ar dori aşa ceva?

   Simbolistica pregnantă a distincţiei între moarte şi viaţă utilizată de Pavel nu e în măsură să convingă definitiv, însă, dat fiind că imoralitatea nu emană cu necesitate miasmele morţii - sau, cel puţin, nu pentru simţurile fiinţei umane. Abuzul de har reprezintă o ispită cît se poate de reală. O lectură fugară a anunţurilor de mică publicitate din paginile oricărei reviste ne supune unei avalanşe de ispite către poftele trupeşti, lăcomie, invidie, trufie, suficient cît să facă din păcat o realitate de-a dreptul atractivă. Asemenea porcilor înghesuiţi în ferme, suntem încîntaţi să ne putem bălăci în noroi.

   În plus, deşi creştinii pot să fi "murit faţă de păcat", cel puţin teoretic, aceasta pare să revină neîncetat la viaţă. Unul dintre prietenii mei care conducea o şedinţă de studiu biblic în legătură cu pasajul respectiv a fost abordat, la sfîrşit de o colegă întru totul nelămurită. "Se spune aici că am murit faţă de păcat", observă ea. "Însă păcatul pare foarte viu în viaţa mea". Pavel, un om realist, a înţeles foarte bine despre ce este vorba, altfel nu ne-ar fi sfătuit în cuprinsul aceluiaşi capitol:"Socotiţi-vă morţi faţă de păcat" şi "Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor."

   E.O.Wilson, un biolog de la Harvard, a efectuat un experiment oarecum ciudat care poate fi, la fel de bine, adus ca exemplu în sprijinul demonstaţiei lui Pavel. Constatînd că furnicile au nevoie de cîteva zile pentru a recunoaşte rămăşiţele suratelor moarte, a tras concluzia că furnicile percep moartea prin intermediul mirosului, iar nu pe cale vizuală. O dată ce trupul unei furnici începe să se descompună, celelalte îl transportă numaidecît în afara muşuroiului, părăsindu-l într-o grămadă de gunoi. În urma unor repetate teste, Wilson a identificat stimulul chimic ca fiind acid oleic. Îndată ce furnicile percepeau mirosul acidului oleic, purtau cadavrul afară; nici un alt miros nu le provoca vreao reacţie. Instinctul acestora se dovedea atît de puternic încît pînă şi bucăţelele de hîrtie pe care Wilson le impregnase cu acid oleic aveau să fie îndepărtate cu conştiinciozitate şi depuse în cimitirul furnicilor.

   Ca o ultimă probă, Wilson a picurat acid oleic pe trupurile unor furnici vii. Evident, aveau să fie înşfăcate şi luate pe sus, cu picioruşele şi antele zbătîndu-se în semn de protest, spre cimitir. Lăsate acolo, asemenea unor "morţi vii", victimile se curăţau, indignate, de subsatanţa criminală înainte de a se întoarce în muşuroi. Dacă rămînea vreo urmă de acid oleic, se vedeau din nou fără întîrziere prinse şi aruncate în cimitir. Pentru a fi acceptate în muşuroi trebuia să prezinte, exclusiv în temeiul mirosului, certitudinea că sunt vii.

   De fiecare dată cînd citesc prima trimitere a lui Pavel din Romani 6 îmi aduc aminte de imaginea acestor furnici "moarte", însă pline de viaţă. Pînă şi mort, păcatul se încăpăţînează să se strecoare înapoi între cei vii.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise