text Eseuri crestine

Pentru binele vacantei

de Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2

PENTRU BINELE VACANȚEI


„Domnul te va păzi la plecare și la venire, de acum și până în veac.”

Vara e în toi. Vacanța copiilor se consumă încet, dar cu prospețimea fiecărei zile de zburdălnicie. Concediile sunt programate, altele sunt consumate sau poate chiar și uitate. E bine că-i cald, ziua e lungă, timp mai mult unii cu alții. Domnu-i bun! Orișicând El e bun!

Mă gândesc că e bine să mai și plecăm. De la oraș la sat, de la munte la mare sau invers, din provincie la capitală; unde-o fi cu putință pentru fiecare e bine să mai și ieșim din așezământul nostru de fiecare zi. Când vine vorba de asta să știți că nu are atât de mare importanță unde te duci sau când te duci, ci cum te duci. Nu neglijați acel „cum mă duc”! Chiar nu-i de plecat oricum.

Iată câteva recomandări ce țin de „cum mă duc”:

Gândește-te bine la tot ce-ți trebuie. Pune nevoile chiar pe hârtie și contabilizează-ți resursele. Nu uita să pui și ceva de citit. E un timp bun pentru așa ceva. Pune-ți în bagaj și Biblia. Ea nu trebuie să fie o prezență mistică (să mă protejeze de rău), ci ia-o cu tine ca să o citești. În felul acesta nu uiți de suflet!

Mergi în concediu cu gândul la oportunitatea pe care Dumnezeu ți-o dă. Odihnește-te. Joacă-te cu copiii. Delectează-te cu ce vezi. Arată-ți dragostea față de partenerul de viață. Admiră frunza, rășina bradului; uimește-te de cristalinul apei, bucură-te că urci pe poteca dealului. Plimbă-te cât de mult poți. Oprește-te să auzi duetul păsărilor și quartetul gâzelor. Nu-l mai auzi la oraș. Dumnezeu ți le scoate în cale ca să cânți: „Atunci Îți cânt, Măreț Stăpânitor, Ce mare ești, ce mare ești!”

Păzește-te să faci lucruri care sunt sub demnitatea ta și care L-ar supăra pe Dumnezeu. Când ești departe fii ca atunci când ești aproape. Sunt atât de multe lucruri frumoase pe care le poți face în văzul tuturor. Sunt la fel de multe lucruri urâte pe care le poți face în ascuns. Fii cu grijă. Roagă-te lui Dumnezeu pentru puterea de veghere!

Roagă-L pe Dumnezeu să te păzească pe drum. Verifică starea mașinii. Du cu tine și ceva medicamente. Nu-i rea asigurarea medicală. Fii prudent. E binevenit și roaming-ul, și ceva bani de rezervă...

Dacă ați plecat cu Dumnezeu, întoarceți-vă tot cu El.

Timp binecuvântat!

Pastor Ioan Cocîrțeu

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise