text Eseuri crestine

Mai mult decat un decembrie inzapezit

de Ligia Trinca
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ligia Trinca
E Decembrie.

Azi, cutreierând aleea ce duce spre biserică, îmi hrăneam privirea cu decorul magazinelor aranjate de sărbătoare.
Tot felul de globuri, de toate formele şi culorile, atârnau pe geamurile curate. Lumini şi lumânări, moşi crăciuni râzând şi oameni de zăpadă, cadouri frumos aranjate, flori de hârtie creponată aşteptau lipite de cristal, să le acorde trecătorii atenţie.

O imagine ruptă dintr-o poveste.

In interiorul magazinelor, oamenii cumpărau deja cadouri.
In timp ce-mi alergau paşii printre culorile şi farmecul sărbătorii, ochii s-au izbit de cel mai frumos brad împodobit. Era enorm şi de un verde senin, aranjat cu figurine şi globuri transparente, beteală de catifea aurie cu fire roşii, ţesute cu măiestrie.
Era deosebit de frumos.
Pentru o clipă am avut impresia că toată esenţa Crăciunului stă ascunsă în acele globuri transparente.
Mi-am venit în fire întrebându-mă, cu ce scop toate aceste pregătiri?
A început în surdină, ceva mai departe de impresionantul brad luminat, un cor de copii să cânte bine cunoscutul colind "O, Noapte Prea Sfinţită". (versiunea în limba spaniolă, "Noche de Paz!")
Toată lumea se pregătea pentru marele eveniment: Crăciunul.

Cadouri, mese încărcate, cină în familie, brad, colind, zâmbete si râsete, Crăciunul!
Această sărbătoare opreşte, până şi cele mai crâncene războaie.
Timp de câteva zile, lumea respiră o pace visată de-a lungul anului. Acea pace care o vor simţi din nou abia la următorul Crăciun.
E sărbătoarea care uneşte marginile pământului.
Toţi pământenii sărbătoresc, se reîntalnesc familiile, părinţii şi copiii, nepoţii şi bunicii, ea restrânge vechile prietenii pierdute pe drum de-a lungul anului ce acum se sting.
Cred că sunt singurele momente din an în care toţi oamenii arată milă si dragoste faţă de orfani, bătrâni singuratici, văduve sau bolnavi.

Doamne, dă-ne un Crăciun în fiecare zi, ca să nu mai uităm de cei ce au nevoie de ajutorul nostru, să nu închidem dragostea în sertarul inimii, să nu mai agăţăm în cui mila şi bunătatea până la Crăciunul viitor, să nu încetăm să ne bucurăm de cei dragi în fiecare zi.
Si te mai rog, Stăpâne, să ne schimbi gândirea, să regretăm ce-am greşit şi să nu greşim din nou, să nu mai judecăm pe alţii absolvindu-ne pe noi înşine, învaţă-ne că nu contează ce ai în viaţă ci pe cine ai, adu-ne din nou îngenuncheaţi la Ieslea Ta, acum!

Salvatorule, mulţi au uitat, împleticiţi fiind cu pregătiri, brazi şi cadouri, de adevăratul sens al acestei sărbători.
Mulţi au uitat că de Crăciun, e ziua Ta!
Azi, puţini se mai gândesc ce cadou să-ţi ofere, puţini mai împodobesc sufletul lor într-o iesle pentru Tine şi mult mai puţini îşi împachetează inima, cadou, pentru a o îngenunchea la picioarele Tale!

Minunea ce s-a născut odată cu Tine dăinuieşte şi astăzi: pacea, iubirea şi bunătatea îmbracă pămantul pentru câteva momente, unind un capăt cu altul al acestuia, un continent cu alt continent, o ţară cu o alta ţară, un oraş cu alt oraş, un suflet cu alt suflet.

Isuse, de Crăciun, să oferi din parfumul fericirii naşterii Tale, tuturor celor care tânjesc după o minune, minunea din Tine!
Te mai rog să ne faci pe fiecare o stea strălucitoare care să conducă suflete la Lumina-ţi Divină! Să devii Tu sursa luminii noastre!
Să ne amintim cu fiecare zi, cu fiecare Crăciun, scopul naşterii Tale, să presari pacea, să torni bucuria şi să îmbraci cu sperantă lumea noastră tristă.

Naşterea Ta a marcat începutul.
Tu eşti singurul copil care atunci când s-a născut, a schimbat calendarele lumii şi a împărţit timpul în două.
Tu, ai unit pămantul dar şi omenirea cu Cerul!
Doamne, ajută-ne să trăim în fiecare zi minunea de a fi parte din Planul Tău!
Fă-ne vrednici de împărăţia Cerurilor, sculptând în noi forma păcii, a îndurării şi a iubirii, reflectându-se nu doar acum, în preajma Crăciunului, ci în fiecare zi.

Mântuitorule, te rog să ne străpungi cu dragoste şi astfel, de ziua Ta să trăim...
mai mult decât un Decembrie înzăpezit!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise