text Eseuri crestine

Lui Satan îi place să intimideze

de A. W. Tozer
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: A. W. Tozer

   Satan are această ocupaţie de a intimida, de a ţine sub tăcere şi de a asupri oamenii lui Dumnezeu, de mult, mult timp.

   Armatele lui Israel au experimentat această groază în Valea terebinţilor, când Goliat şi filistenii şi-au aşezat tabăra pe un munte faţă în faţă cu muntele pe care se aşezase tabăra lui Israel. Regele Saul conducea poporul, dar era necăjit, înspăimântat şi intimidat din cauza lui Goliat - acel uriaş care în fiecare zi îşi arunca batjocura : "Arunc astăzi ocară asupra oştirii lui Israel!" (1 Samuel 17.10). Astfel că armata se ghemuia de frică.

   Dar un tinerel care se numea David a ajuns acolo şi acesta era într-o bună părtăşie cu Domnul. Ni se spune că Duhul Domnului a venit peste David, care a spus israeliţilor: "Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina Filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el" (1 Samuel 17.32).

   Acesta era primul cuvânt de încurajare pe care-l auzeau soldaţii de pe front. Ei nu au putut să facă nimic altceva decât să privească îndelung, stăpâniţi de frică, la marele uriaş care-i batjocorea în fiecare zi. David era deplin încrezător şi netulburat pentru că el cunoştea şi se încredea în Sursa oriecărei puteri. Consecinţa relatată aici a fost una dintre cele mai mari şi miraculoase "puncte de cotitură" din istorie: cu praştia lui, David s-a descotorosit de Goliat într-un mod care a adus atât glorie Dumnezeului lui Israel, cât şi victorie armatelor lui Israel.

   Sunt sigur că intimidarea şi tăcerea creştinilor de astăzi nu aduce glorie Dumnezeului nostru. Isus Hristos, Domnul slavei a fost acela care a venit jos pe pământ şi S-a îmbrăcat cu trupul nostru uman. El era un om, născut dintr-o femeie, un om care purta natura noastră - dar era şi Dumnezeu.

   El a mers la cruce, iar oamenii L-au jertfit acolo. Tatăl, Dumnezeul Atotputernic, a acceptat jertfa Sa ca singura, ultima, împlinirea deplină şi desăvârşirea tuturor jertfelor aduse vreodată pe altarele evreilor. După ce a fost mort timp de trei zile, El a ieşit afară - a înviat din morţi şi a părăsit mormântul. După câteva zile, El S-a înălţat, fiind Biruitor peste toate puterile morţii şi ale iadului şi S-a aşezat în mijlocul uralelor oştirilor cereşti!

   Acolo El stă la dreapta lui Dumnezeu - un om viu, Reprezentantul nostru, Avocatul nostru şi Marele nostru Preot. Dacă noi credem lucrul acesta, atunci ar trebui să fim cei mai neînfricaţi, relaxaţi, cei mai fericiţi oameni, cei mai asiguraţi de Dumnezeu, din toată lumea!

   Dar Satan este un dragon bătrân care, în aceste vremuri, aruncă ocara asupra noastră şi spune creştinilor: "Arunc ocara asupra voastră - ce puteţi voi face?"  (TREBUIE să ne eliberăm!)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise