text Eseuri crestine

Legea duhului de viaţă

de Cristi 202
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristi 202

"Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, (...) Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele său sau pe fratele său, zicând: "Cunoaşte pe Domnul." Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic, pâna la cel mai mare." (Ieremia 31:34)

"Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii." (Romani 8:2)

Cine sunt eu? Stau şi mă întreb. Văd în mine două lucruri: persoana pe care o arăt în afară (pot să mă controlez destul de bine, încât să mă afişez într-un mod mai plăcut decât sunt), şi persoana care sunt în mod real, cu dorinţele ei, cu motivaţiile ei, cu pornirile ei. Toate lucrurile rele încerc să le stopez. Să le fac să nu iasă la suprafaţă. Uneori reuşesc. Alteori, nu. Mai ales când sunt luat prin surprindere.

Credeam că răul venea pentru că eu nu am vegheat îndeajuns. Pentru că nu m-am controlat îndeajuns. Dar nu, răul este acolo, în inima mea. Ca şi nişte şobolani într-o pivniţa întunecoasă. Dacă faci gălăgie când intri, se vor ascunde - nu-i vei vedea. Însă dacă îi iei prin surprindere, aprinzând rapid lumina, îi vei gasi acolo. Pentru că nu au avut timp să se ascundă. Surprinderea nu creeaza răul; ea doar îl scoate la suprafaţă.

Realizez, pe măsură ce trece timpul, că nu ceea ce fac este cel mai important lucru. Ci ceea ce sunt. Ceea ce fac eu pot controla într-o oarecare măsură. Pot stopa pornirile rele ale inimii mele. Dar aceasta nu înseamnă ca ele nu sunt acolo. Dacă le-aş da curs, ar face numai prăpăd. Îmi dau seama că, dincolo de ceea ce fac, am nevoie de o schimbare. O schimbare autentică a inimii. Am nevoie de o inimă care să nu mai dorească răul. Am nevoie de o inimă care să nu mai tindă mai mult spre rău decât spre bine. Unde este soluţia? Cu siguranţă că tot la El. Ca de fiecare dată. Încep să mă rog. Nu o zi. Nu două. Pe măsură ce trece timpul realizez tot mai mult răutatea inimii mele. De ce nu găsesc o soluţie? Doar El nu mă vrea aşa de rău! Trece un timp. Ani. Îmi predau inima tot mai mult Lui. Fiecare lucru la care ea ţine. Fiecare persoana. Fiecare dorinţă. Fiecare situaţie.

Pe măsură ce mă apropiu de El, descopăr un paradox: cu cât mă apropiu mai mult de El, cu atât îmi văd răutatea inimii mele mai bine. Vreau să fac binele, dar răul stă lipit de mine. Şi totuşi, cu cât mă văd mai rău, mai mic, mai nesemnificativ, cu atât mai mult realizez că El mă iubeşte. Mă acceptă aşa cum sunt - rău şi nevrednic. Eu nu ma pot accepta. Sunt prea rău. Însă nu am de ales. Nu are rost să mă văd altfel decât El: doar rău. Sunt rău, dar şi iubit. În cele din urmă accept. Accept să mă las iubit aşa cum sunt. Apoi mă accept şi eu. Tot aşa cum sunt. Realizez pe deplin că nu pot să schimb nimic. Şi de aceea nici nu mai încerc. Harul Lui îmi este de ajuns. Mă odihnesc în dragostea Lui. Nimic altceva nu mai contează. Şi atunci se întâmplă minunea. Eu nu mai realizez. Nu mai realizez ce se întâmplă cu mine. (Abia mai târziu îmi voi da seama.)

Privirea îmi este prea concentrată asupra Lui, ca să mă mai gândesc şi la alte lucruri. Părtăşia cu El este prea dulce. Harul Lui este nemărginit. În inima mea este pace. Unde este lupta cu răul? S-a dus. Încerc să înţeleg ce mă motiveaza.

Încerc să fac o evaluare a ceea ce s-a întâmplat. Văd un lucru: nu mai trebuie să lupt cu răul. Răul este acolo, dar este biruit de o putere mult mai mare. Nu mai trebuie mereu şi mereu să-mi controlez pornirile răutăcioase. Ele au dispărut. Uneori mai sunt ispitit. Dar trece. Repede. Pot să iubesc. Pot să iert. Pot să accept. Fără ca să mă mai chinui să fac aceasta. Viaţa curge. Curge din El. Realizez că El este sursa vieţii mele. Că El este cel care iubeşte. Care iartă. Care acceptă. - Prin mine.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise