text Eseuri crestine

Îndelunga răbdare

de Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2

EDITORIAL - ÎNDELUNGA RĂBDARE

“Roada Duhului, dimpotrivă, este:…îndelungă răbdare…”
Galateni 5: 22

Cuvântul răbdare sau îndelungă răbdare vine din cuvântul grecesc care vorbeşte despre tăria pe care o dovedeşte cineva când este provocat. El conţine ideea de a suporta cu răbdare, fără mânie şi fără gând de răzbunare, un tratament rău din partea cuiva. Astfel, această parte din roada Duhului se poate vedea în relaţia cu semenii noştri.
Îndelunga răbdare este manifestarea unei inimi iubitoare.
Credinciosul îndelung răbdător priveşte la semeni cu amabilitate şi îngăduinţă, făr să- şi permită o critică nejustificată la adresa lor. În mod absolut sigur, niciun om nu ar fi în stare de aşa ceva în mod natural, dar lucrul acesta devine posibil atunci când Hristos Domnul schimbă inima şi o face sensibilă faţă de oameni şi faptele lor. Trebuie să medităm la exemplul suprem şi în această privinţă. Fiul lui Dumnezeu avea atâtea motive să- i condamne şi să- i critice chiar şi pe ucenici, şi a făcut- o de nenumărate ori, dar s- a raportat la ei cu îngăduinţa unui tată şi cu tactul unui pedagog. Când inima iţi este plină de dragoste, îndelungă răbdare va fi manifestarea ei într- un mod mai mult decât natural.

Îndelunga răbdare este o componentă a asemănării cu Hristos.
În privinţa aceasta, aşteptările sunt foarte mari în legătură cu proximitatea noastră. Am vrea să vedem multă îndelungă răbdare la alţii, fără, însă, să o pretindem şi de la noi. Apostolul Pavel ne învaţă că trebuie să fim “întăriţi cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie” (Coloseni 1: 11). Răbdarea în vieţile noastre izvorăşte din puterea lui Dumnezeu, sprijinindu- se pe bunăvoinţa noastră de a o învăţa. Prezenţa Duhului Sfânt în noi şi cu noi, asigură dinamica acestui proces care trebuie să fie observat în fiecare copil al lui Dumnezeu. Desăvârşirea Domnului nostru ne inspiră şi în acelaşi timp trebuie să se constituie şi într- un ideal spre care ţintim.
Îndelunga răbdare este dovedită în încercările vieţii.
Dacă privim în Sfânta Scriptură, răbdarea este îndeaproape asociată cu încercările. În viaţa liniştită de fiecare zi ne putem arăta răbdători, dar cum reacţionăm când vin încercările ? Ştim că încercările sunt chiar spre binele nostru. Ele ne întăresc şi îi creează Duhului Sfânt posibilitatea formării răbdării noastre. Iacov, sub inspiraţia Duhului Sfânt scrie: “Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare” (Iacov 1: 2, 3). Încercările ne obligă să ne alipim tot mai mult de însăşi sursa puterii şi produc în noi răbdarea şi îndelunga răbdare ca roade ale Duhului Sfânt.
Preaiubiţi credincioşi, vestea plină de speranţă pentru toţi este aceasta: Nici un copil al lui Dumnezeu umplut cu Duhul Sfânt, care a îndurat cu credincioşie “părtăşia suferinţelor Lui”, nu va eşua în a dovedi răbdare şi îndelungă răbdare.

Pastor Ioan Cocirteu

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise