text Eseuri crestine

Îl cunoşti pe Isus Cel din Biblie?

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

Il cunosti pe Isus Cel din Biblie?





„Naomi a zis către Rut: "Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la dumnezeii ei; întoarce-te şi tu după cumnata ta." Rut a răspuns: "Nu sta de mine să te las, şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri şi eu, şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine decât moartea!" Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit.” Rut 1: 15-18.

Este mai bine de o săptămână când continui să meditez la cartea Rut, gândindu-mă la Rut şi Orpa, la cele două bune nurori ale Naomei, şi la cea care era numită Naomi- „femeia plăcută”, însă trecând prin eşecuri şi necazuri, singură si-a schimbat numele în Mara - „amărăciune”, conştientă fiind de amărăciunea şi mâhnirea în care trăia.
Da, nu e de judecat Naomi, ţinând cont de situaţiile grele intervenite de-a lungul vieţii ei şi de faptul că ea trăia în vremuri foarte grele, vremuri când poporul Domnului păcătuia, profitând de faptul că „în acele zile nu era un rege în Israel; fiecare făcând lucrurile după cum păreau drepte în ochii lor.” Judecători 21:25 .
De aceea pe lângă tristeţea pricinuită de pierderea celor dragi din viaţa ei, Naomi simte mâhnirea inimii ştiind că Dumnezeu permisese toate acestea. Dumnezeu şi-a chemat poporul să se separe de păgânism iar când a murit soţul ei ce altceva putea simţi Naomi decât că judecata lui Dumnezeu o urmărise, adăugând mâhnirea inimii la foametea în care trăia?
Dumnezeu s-a folosit de aceste încercări în viaţa Naomei pentru a o întoarce înapoi în ţara lui Israel, singurul ei gând fiind acesta: să se întoarcă de pe calea ei, să-şi revadă poporul, să revină la Dumnezeu, acceptând în totul voia Lui şi rămânând pentru totdeauna lângă El.
Este interesant cum cartea Rut ne ajută să înţelegem cum în timpurile cele mai grele Dumnezeu lucrează în mod ascuns pentru un om, lucrează într-un mod tainic binecuvântând pe cel ce se întoarce cu toată inima la El, şi-şi împlineşte promisiunile faţă de El.
Cartea Rut este un răspuns pentru cei care se întreabă unde este Dumnezeu atunci când nu mai există vise, viziuni şi nici oameni ai lui Dumnezeu care să nu se teamă să spună adevărul, plătind preţul, ştiind că spunând Adevărul îşi vor pierde prietenii, sau vor fi părăsiţi, calomniaţi şi dispreţuiţi chiar de cei care altă dată îi aprecia, însă Cuvântul Domnului se adresează celor cred că se merită să duci o viaţă integră în timpuri dure, în timpuri când oamenii nu doar că păcătuiesc ci au făcut din trăirea păcătoasă un stil de viaţă pe care nu-l mai condamnă, ci-l scuză neîncetat, argumentându-se în fel şi chip.
Acest lucru îl ştia Naomi, teologia ei fiind cu totul diferită de teologia multor creştini de azi, ea ştiind că nu se putea baza pe oameni, nici pe Orpa, nici pe Rut, deşi ele păreau a-i fi prietene, însoţind-o o bună bucată de drum, dar citind Rut 1:8-13 observăm cum Naomi insistă să le convingă pe nurorile ei să se întoarcă fiecare la poporul ei.
De ce oare atâta efort la Naomi de a-si convinge nurorile să se întoarcă la viaţa lor din trecut? Pentru că Naomi ştia că totdeauna problema unei femei va fi cauzată de gândul la un bărbat şi imediat ce un bărbat „intervenea” în viaţa nurorilor ei, ele ar fi ajuns în punctul când ar fi lăsat-o, urmându-şi pornirile inimii şi se vor fi întors de la Dumnezeul lui Israel.
De aceea Naomi le pune în faţă această alegere încă de la început şi parcă le cunoştea gândurile, fiindcă Orpa n-a putut continua drumul, auzind câte lucruri avea de pierdut şi s-a întors, deşi avusese şi ea un început, dar n-a putut continua mai mult, alegând să facă voia ei.
Dar Rut a rămas lângă Naomi şi nici măcar argumentul din versetul 15 nu a convins-o pe Rut să plece, ea decizând să plătească preţul, luând o hotărâre fermă pentru viaţa ei, murind faţă de trecut, îngropând chiar şi gândul că va mai avea vreodată soţ şi copii.
Trăim vremuri în care mulţi creştini sunt mai degrabă Orpa decât Rut şi deşi au avut un început cu Dumnezeu, atunci când a trebuit să plătească preţul cerut, lepădându-se de eu-l lor, n-au putut şi s-au întors înapoi la plăcerile, dorinţele, si felul de viaţă din trecut.
Ca să fim o Rut, zilnic trebuie să plătim preţul, să ne jertfim dorinţele, să murim faţă de pornirile firii, acceptând să tăcem atunci când am putea să ne îndreptăţim, să răbdăm nedreptatea, să acceptăm vorbirile mincinoase ale multora despre noi înşine, dar ca să fim ca şi Orpa nu e prea greu, fiindcă imediat cum ceva nu ne convine, ne supărăm, ne mâniem, ne justificăm, ne argumentăm şi ne întoarcem la felul nostru de viaţă din trecut.
Dar să învăţăm de la Naomi, ea nu a plâns după Orpa, nu a regretat că Orpa s-a întors din drum, nici nu a convins-o să rămână pe calea aceea ci i-a respectat alegerea, Naomi continuându-şi calea către Dumnezeu, hotărâtă fiind să ajungă în ţara lui Israel cu orice preţ, chiar dacă era un drum anevoios şi chiar dacă ar fi mers singură pe drum.
Orpa a rămas o necunoscută, ea fiind menţionată de Scriptură doar până în punctul în care a fost lângă Naomi, însă Rut a devenit o parte a istoriei binecuvântării, a istoriei de răscumpărare a omenirii, prin ea născându-se Domnul Isus.
Fiecare cunoaştem oameni care au fost printre noi o vreme, care au avut şi ei un început cu Domnul Isus, acceptând să-şi cureţe viaţa, să ierte, să-şi pună în ordine relaţiile, dar din nou s-au lăsat amăgiţi de gândurile lor vechi şi când ceva nu le-a plăcut s-au întors la trecut, fiindcă n-au putut plăti preţul cerut şi nu au dăruit toată inima lor, toată puterea lor şi toată voinţa lor Celui de trei ori Sfânt.
Angajamentul lui Rut faţă de Naomi este pur şi simplu uimitor, însemnând ca ea să renunţe la tot, să părăsească tot, să meargă într-o ţară necunoscută, la un popor nou, cu obiceiuri noi şi o limbă nouă, fiind un angajament radical.
Aşa arată portretul femeii ascultătoare, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, aceasta fiind femeia care-l poate Sluji pe Domnul Isus la bine şi la greu, nimic nemaiputând să o oprească din drum. Fie ca şi astăzi Domnul să hrănească şi să crească astfel de femei, ca Rut!
Învăţăm din poveştile de viaţă ale acestor trei femei că totdeauna când îl alegem pe Dumnezeu vom fi puse în faţa unui angajament ferm, radical, astfel Dumnezeu testând inimile noastre şi aşa cum alegerea a fost pusă în viaţa lor atunci când nu s-au gândit, aşa ne va face si nouă Dumnezeu, însă alegerea bună a lui Rut a făcut-o să aibă parte de binecuvântare şi mare bucurie, fiindcă orice ascultare înseamnă şi răsplătire din partea lui Dumnezeu.
Trăim vremuri grele, vremuri când poporul lui Dumnezeu nu mai este „sare pe pământ” ci fiecare trăieşte după cum îi place, merge unde merge lumea, gândeşte după valorile lumii şi nu după valorile Scripturii, îşi scot singuri dreptatea, se opun întregului Adevăr, trăindu-L doar parţial, după cum le place, respingând ce nu se potriveşte logicii lor şi uitând de autoritatea finală a Bibliei.
Din această cauză mulţi credincioşi trăiesc ca şi Orpa, cu inima împărţită: dacă le place ce le cere Dumnezeu atunci ascultă, dacă nu le place, refuză, întorcându-se la ale lor, trăind mai degrabă după voia lor, pentru că nu pot plăti preţul, angajându-se radical în relaţia lor cu Dumnezeu, şi nici nu înţeleg că alegând voia lor sunt pe o cale greşită, ci se amăgesc şi ei că trăiesc cu Dumnezeu… spre nenorocirea vieţii lor.
Însă, Dumnezeu are ultimul Cuvânt şi aşa cum lui Rut i-a cerut un angajament ferm, acelaşi lucru îl cere oricărui fiu şi fiică de Dumnezeu, iar Scriptura n-o scuză nicidecum pe Orpa, că ea n-a putut… de aceea să nu ne înşelăm, ci să ne verificăm viaţa: suntem o Orpa sau suntem o Rut?


 

Postet By : Notar Daniel Ioan


KONTAKT:

http://christliche-kanal-christian-channel.blogspot.de/

http://christliche-radiosender.blogspot.com/

http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/

https://twitter.com/MegaPowerDany

 

 

 

 

  Adaugă comentariu

Raportează o problemă   


 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise