Elisei s-a rugat şi a zis: “Doamne, deschide-i ochii să vadă!” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elisei. (2 Împ. 6.17)
Încurajându-şi ucenicii pentru viitoarea lor misiune Domnul Isus le-a zis: “Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.” (Ioan 14.12-14) Cred că nu numai slujitorul de atunci al profetului Elisei avea această nevoie de a fi salvat de orbirea spirituală, ci şi noi cei de astăzi trebuie să ne rugăm cum s-a rugat Elisei: “Doamne, deschide-ne ochii!” Cum se ajunge la această orbire spirituală? Gândul mă duce la acei farisei din Ioan 9 care s-au scandalizat ascultând cuvintele tranşante ale lui Isus din versetul 39: “Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă, şi cei ce văd să ajungă orbi.” Fariseii se considerau pe ei înşişi oameni spirituali şi adevăraţi slujitori ai lui Dumnezeu, dar Domnul le-a spus deschis: “Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi ‘Vedem!’. Tocmai de aceea păcatul vostru rămâne.” (Ioan 9:41) Când primii oameni au păcătuit în grădina Edenului ei şi-au pierdut nu numai slava în care erau înveşmântaţi, ci şi ochii spirituali. Păcatul orbeşte şi te face să ajungi robul său. Nu contează cât de multe lucruri cunoaştem cu mintea despre Dumnezeu, aşa cum era cazul fariseilor din Evanghelie, dacă inima împietrită ne ţine departe de adevăr. Putem exersa chiar şi o viaţă de slujire şi de laudă adusă Domnului, dar dacă inima noastră este departe de El nu ne ajută la nimic (Marcu 7.6). Profetul Elisei a fost ucenicul lui Ilie şi, când Ilie s-a înălţat la cer după ce a traversat Iordanul ca pe uscat împreună cu Elisei, Ilie i-a zis lui Elisei: “Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit de la tine!” (2 Împ. 2.9) Elisei conştient fiind că pe plan spiritual era lipsit de putere şi că avea în faţa lui cea mai grea luptă cu duşmanii lui Israel, atât cei interni cât şi cei externi, a zis: “Te rog să vină peste mine o îndoită putere din duhul tău!” Puterea pe care a pus-o Dumnezeu în duhul slujitorului său duhovnicesc se poate multiplica prin credinţă şi ascultare, fără ca puterea aceasta să se diminueze. Pe plan spiritual cel darnic se îmbogăţeşte iar zgârcitul va deveni tot mai sărac. Dumnezeu a pus în fiecare copil al Său o tainică putere care izvorăşte din duhul omului cu ochii inimii deschişi pentru cer, pentru Dumnezeu. Ghedeon avea această putere dar el nu şi-a dat seama de prezenţa ei până când Dumnezeu nu i-a spus: “Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian. Oare nu te trimit Eu?” (Jud. 6.14) Adevărata luptă în împărăţia lui Dumnezeu are un caracter profund spiritual, de unde şi necesitatea de a avea ochii inimii deschişi. Biruinţa în luptele spirituale este determinată de credinţa şi rugăciunile sfinţilor. Elisei a avut această credinţă când Ilie s-a înălţat la cer şi darul divin nu l-a părăsit întreaga viaţă. De aceea când s-a rugat pentru slujitorul său, care intrase în panică văzând oştile siriene asediind cetatea, Dumnezeu l-a ascultat şi i-a deschis slujitorului ochii inimii ca să poată vedea o nouă realitate, realitatea lumii spirituale. Înainte de înălţarea Sa la cer Mântuitorul înviat a spus ucenicilor care se gândeau în inima lor la restaurarea Împărăţiei lui Israel: “Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (FA 1.7-8) Prin rugăciunea credinţei, Domnul poate să deschidă ochii inimii noastre, pentru a putea fi asiguraţi de realitatea faptului că El ne apără şi zădărniceşte intenţiile distructive ale Satanei. “Sirienii” noştri, spune apostolul Pavel în Efeseni 6, nu sunt carne ci duh. Astfel noi luptăm pe plan spiritual “împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Ef. 6.12) Siria era în luptă cu Israel. Elisei ajunsese mai puternic decât toate serviciile secrete ale duşmanului. El îl anunţase pe împăratul lui Israel despre toate planurile sirienilor astfel încât împăratul sirian îi acuza pur şi simplu de trădare pe subordonaţii săi: “Nu voiţi să-mi spuneţi care dintre noi este pentru împăratul lui Israel?” Atunci unul dintre slujitorii mai curajoşi ai curţii împăratului i-a spus acestuia întreg adevărul: “Nimeni, împărate, domnul meu; dar prorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rosteşti tu în odaia ta de culcare.” (2 Împ. 6.11-12) Atunci profetul Elisei a devenit ţinta întregii oştiri siriene la comanda împăratului Siriei. Dumnezeu însă a intrat în acţiune cu armatele Sale cereşti pentru a-l apăra pe profet. La rugăciunea lui Elisei slujitorul profetului avea să descopere că mai mulţi erau cei cu ei decât cei împotriva lor. Biblia ne arată în mod clar că există un domeniu spiritual constând dintr-o oaste de slujitori nevăzuţi activi în vieţile oamenilor lui Dumnezeu. Aşa au stat lucrurile cu Iacov şi familia lui din Geneza 32 când se întorceau acasă. În peregrinarea poporului Israel prin pustiu spre Canaan Dumnezeu nu l-a slăbit din ochi, ci a fost tot timpul cu el: “În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea Feţei Lui i-a mântuit; El Însuşi i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime.” (Is. 63.9) Pentru că nu numai Dumnezeu este de partea noastră, ci chiar şi îngerii Săi coboară uneori ca să ne scape din primejdie, este nevoie să ne rugăm neîncetat pentru alţi oameni cum s-a rugat Elisei pentru slujitorul său: “Doamne, deschide-le ochii să vadă!” De altfel duhurile cereşti sunt atente la faptele şi credinţa copiilor lui Dumnezeu şi lucrează în favoarea lor. Lupta spirituală în cadrul Împărăţiei lui Dumnezeu nu încetează practic niciodată. Numai cei angajaţi în această puternică luptă îşi pot da seama cât de importante sunt credinţa şi rugăciunile sfinţilor de care Dumnezeu a decis personal să depindă şi să ţină cont în guvernarea universului. Regele David s-a rugat cu o inimă de profet astfel: “Deschide-mi ochii să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” (Ps. 119.18) Avem şi noi nevoie astăzi ca Isus cel înviat să ne deschidă ochii minţii ca celor doi ucenici în drum spre Emaus ca să înţelegem şi să vedem măreţia şi bogăţia Cuvântului Său în toată splendoarea. Cum rugăciunile noastre ar trebuie să fie specifice “Deschide-mi ochii!” ar putea viza un anumit domeniu din viaţa noastră, şi anume identificarea păcatului. Pastorul Bisericii din Laodiceea nu se putea vedea pe sine aşa cum îl vedea Domnul Isus. De aceea Cristos îi dă un sfat valabil pentru fiecare dintre noi: “Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.” (Apoc. 3.18) Tentaţia omului adamic, încă de pe primele pagini ale Bibliei, a fost să se îmbrace cu propriile sale haine, după ce a păcătuit şi slava divină l-a părăsit, şi să fugă din prezenţa Creatorului său. Numai prin Cristos putem fi răscumpăraţi din robia păcatului şi, îmbrăcaţi în hainele mântuirii Sale, numai prin El putem avea acces deplin în lumina Casei Tatălui nostru. Când armata siriană a asediat Samaria Elisei l-a rugat pe Domnul să-i lovească pe duşmani cu orbire. În acest fel profetul i-a putut îndepărta pe sirieni de Dotan şi i-a adus fără luptă în Samaria. Deşi regele ar fi vrut să-i ucidă Elisei i-a atras atenţia că nu acesta a fost scopul său. Regelui i s-a poruncit să-i hrănească şi să-i trimită acasă pe soldaţii sirieni. Prin acest tratament omenos şi plin de mărinimie ni se arată cum regele israelit a biruit răul prin bine. Vedem în acest incident militar cum se confirmă adevărul biblic din 1 Ioan 4.4b potrivit căruia “… Cel care este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” Când suntem angajaţi în bătălia spirituală cu forţele răului vom beneficia întotdeauna de sprijinul şi puterea lui Dumnezeu. Doar prin rugăciunea credinţei El poate să deschidă ochii inimii noastre pentru a vedea ajutorul divin care zădărniceşte intenţiile distructive ale celui rău. Apostolul Pavel scriindu-le creştinilor din Corint despre iertarea celui pedepsit, la care consimte personal, în urma pocăinţei acestuia, ne face conştienţi de lupta noastră cu cel viclean: “ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.” (2 Cor. 2.11) După cum profetul Elisei cunoştea, prin Duhul, planul armatei siriene, tot astfel Cuvântul Bibliei ne revelează amploarea acţiunilor “căpeteniilor şi domniilor spirituale din locurile cereşti” (Efeseni 6.12) prin care lumea întreagă este ţinută în robia păcatului “ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu” (2 Cor. 4.4). În primul an al împăratului Darius, fiul lui Ahaşveroş, din neamul Mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia haldeilor (Daniel 9.1), profetul Daniel s-a rugat şi a postit “în sac şi cenuşă” pentru poporul Israel ca să-I amintească lui Dumnezeu promisiunile pe care le-a făcut acestuia prin Ieremia şi anume, că după şapte zeci de ani refugiaţii evrei se vor întoarce în ţara lor. Dumnezeu a răspuns prin arhanghelul Gavril: “Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea. Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul şi eu vin să ţi-l vestesc; căci tu eşti preaiubit şi scump.” (Daniel 9.22b-23a) Vedem, aşadar, că una dintre cele mai însemnate profeţii ale viitorului lui Israel în istoria lumii a fost dată unui om al rugăciunii şi postului, care a căutat faţa lui Dumnezeu. Altădată, sub domnia lui Cir, împăratul Persiei, Dumnezeu a continuat să-i reveleze lui Daniel evenimentele apocaliptice care vor avea loc în scurgerea vremurilor. Şi de data aceasta profetul a dat dovadă de maximă receptivitate, n-a pus la îndoială Cuvântul profetic al lui Dumnezeu şi a început să postească timp de trei săptămâni cu o inimă plină de durere şi jale (Daniel 10.1-3). Dumnezeu a venit la omul rugăciunii şi al postului aşa cum va veni şi la apostolul Ioan aflat în insula Patmos. Daniel a văzut “un om îmbrăcat în haine de in şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz”. Cine Altul era această Persoană glorioasă dacă nu Domnul Isus Cristos a cărui faţă strălucea ca fulgerul, iar “ochii îi erau ca nişte flăcări de foc”. Ochii lui Daniel au putut să vadă pe Fiul lui Dumnezeu ale cărui braţe şi picioare se asemănau cu arama strălucitoare şi al cărui glas era ca vuietul unei mari mulţimi în mişcare. Oamenii de lângă Daniel au fugit să se ascundă fiind înspăimântaţi în timp ce profetul s-a prăbuşit leşinat la pământ. În cele din urmă o mână cerească l-a ridicat pe genunchi şi pe propriile mâini, semn că Dumnezeu nu vrea să renunţăm la lupta rugăciunii şi postului pentru aflarea voiei Lui. Răspunsul magistral pe care l-a primit profetul în urma rugăciunii şi zilelor sale de post sunt cuvinte de încurajare pentru toţi copiii lui Dumnezeu: “Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!” (Daniel 10.12) Să reţinem cât de importante sunt cuvintele rugăciunilor noastre împletite cu smerenie şi sincera dorinţă de a cerceta şi înţelege voia lui Dumnezeu. Dumnezeu apreciază acest efort spiritual şi personal de a ne apropia de El şi rugăciunea noastră Îl pune în acţiune aşa cum i s-a întâmplat profetului Daniel. Pe de altă parte însă şi forţele întunericului spiritual nu vor rămâne inactive, ci se vor mobiliza şi năpusti asupra noastră ca să ne împiedice să primim răspunsul divin care este chiar pe drum. Solul ceresc i-a destăinuit lui Daniel cum se explică întârzierea răspunsului la rugăciunea sa: “Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douzeci şi una de zile; însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo, lângă împăraţii Persiei.” (Daniel 10.13) Lumea şi lupta spirituală a rugăciunii ne oferă mari şi ciudate surprize pe care creştinul firesc nu le poate înţelege nicidecum. Este nevoie să ne debarasăm de prejudecăţile minţii noastre limitate şi să pornim la acţiunea rugăciunii şi postului, aşa cum a făcut profetul Daniel sau aşa cum s-a rugat şi Elisei pentru slujitorul său ca Dumnezeu să-i deschidă ochii. Dacă arhanghelul Mihail s-a luptat pentru izbânda rugăciunii lui Daniel şi a poporului Israel, pentru care profetul s-a jertfit, se cade ca şi noi creştinii, în aceste vremuri apocaliptice, să facem la fel. Să ne unim în rugăciune şi post pentru poporul lui Dumnezeu, indiferent de ce nume poartă acesta: Israel sau Biserica lui Isus Cristos. Dacă sunt şi creştini care stau deoparte descurajaţi şi trişti să facem şi pentru ei rugăciunea lui Elisei: “Doamne, deschide-le ochii să vadă!”
