text Eseuri crestine

Duelul Obrazelor Subțiri

de Ovidiu Radulescu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ovidiu Radulescu

De-a lungul a sute de ani, replica normală dată cuiva care ţi-a lezat onoarea a fost duelul. Îi aruncai mânușa, așa cum irakianul Al-Zaidi și-a aruncat pantofii în direcția fostului președinte Bush, şi-l provocai astfel la duel pe nesemțitul care a cutezat să te calce pe bătături.

După aruncarea mânușii, repriza a doua a duelului consta în scoaterea sabiei sau a pistolului și… hârș-hârș, pac-pac… Era mult mai de dorit să-ţi pierzi viaţa în duel “salvând onoarea” - onoarea ca atare sau una de “familist”, precum pretindea Jupân Dumitrache că o dăduse în păstrare lui Chiriac de-a lungul și de-a latul nopții furtunoase - decât să laşi un semn de întrebare în dreptul numelui tău și să fii rușinea familiei sau cercului social din care făceai parte.

Originile duelului, ca mijloc de rezolvare a litigiilor personale şi restabilirii onoarei cu coarne sau fără, se regăsesc în Italia Medievală peste care răsăreau zorile Renaşterii. De atunci şi până la dispariţia sa aproape totală în tranşeele primului război mondial, duleul a curmat viaţa multor zeci de mii de oameni.

Între 1589 - 1607, numai în Franţa au murit peste 4000 de bărbaţi de elită, în ciuda edictului regal anti-duel, un număr amenințător pentru stabilitatea socială. În Italia, în același timp, aproape 3000 de onorabili au lăsat în urmă cam tot atâtea văduve.

De cele mai multe ori motivele pentru “aruncarea mănuşii” erau minore, ba chiar ridicole. Dar ce mai conta? Onoarea trebuia apărată cu orice preț.

La Paris, în 1678, un conte a fost ucis de un oarecare Jean de Grieux, care a afirmat despre apartamentul acestuia, proaspat renovat, că este “lipsit de gust”. Bietul conte, simţindu-şi ameninţat prestigiul de calofil, l-a provocat la duel. Dar diareea de care suferea îl slabise în asemenea hal, încât nu a putut să pareze nici măcar prima lovitură de sabie.

La Florenţa, în 1702, un poet şi-a ucis vărul primar care îl acuzase că nu-l înţelegea pe Dante.

31 mai 1832 a fost o zi neagră pentru ştiinţele matematice: la nici 20 de ani murea în duel Evariste Galois, regele ecuaţiilor, cel de la care savanţii vremii aşteptau atât de mult, socotit fiind un al doilea Newton.

În America, mii de cowboys și pistoleros s-au împușcat de aproape sau de departe. Se știa că cine nu e iute de pistol, trebuie să fie măcar iute de picior… Glonțul virtuții a făcut ravagii și pe tărâm electoral. În 1804, vicepresedinte American in funcție Aaron Burr l-a împușcat mortal pe fostul secretar al Trezoreriei, Al. Hamilton, cel care spusese despre el că nu ar fi demn încredere ca să i se încredințeze un portofoliu. Demnitarul a murit în același loc unde trei ani mai înainte fiul său a murit duelându-se din cauza unei înjurături aruncată de un bețivan în trecere. Bețivanul l-a împușcat, l-a scuipat și s-a dus înapoi la cârciumă.

"Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu semeni şi tu cu el. Răspunde însă nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înţelept." (Proverbe 26:4-5)

Cum adică? Ce e cu contradicția asta? Nu-i nicio contradicție. Pentru că, alegând pumnul sau pistolul ca instrument, duelul se poate termina tragic și cu nici un folos practic ideii de onoare și cauzei parată și apărată ca-n Cei Trei Muşchetari. Dar dacă aleg să mă duelez precum Iisus Christos, întorcând și celălalt obraz, Cel care nu a folosit niciodată argumentele violenței pentru a pune la respect detractorii, onoarea va fi în siguranță. Nu vorbesc de onoarea aceea de mahala tip ”tu știi, bă, cine sunt eu?”. Ci onoarea de a suferi ocara precum Cristos.

PS. Dacă scandalurile politice dâmbovițene ar fi tratate cu același simțământ al onorei lezate precum aveau văcarii Texasului, mai toți politicenii români s-ar transfera la Belu.

PPS. Dacă toți hipersensibilii de prin bisericile noastre ar lăsa Talionul la garderobă și și-ar pune mai des obrajii la bătaie, conform sfatului din Matei 5:39, duelul s-ar transforma în duet, trio, quartet, octet, armonie.

PPPS. Din ce în ce mai mulți creștini se cred Preda Buzescu…

OvidiuRadulescu.com

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum s-a nascut miscarea penticostala in Romania (o scurta istorie) Penticostal
În acest articol arată începuturile Mișcări Penticostale în Romania, frămîntarile necazurile prin care a trecut Miscarea Penticostală.Sa fie binecuvintat Dumnezeu:Tatal Domnului nostru Isus Hristos,ca...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Plan de citire al Bibliei intr-un an de zile Biserica din casa
Plan de citire a Scripturii într-un anPlan de citire a Scripturii pe parcursul unui an PLAN DE CITIRE AL BIBLIEI - LUNA  IANUARIE 1. Gen. 1:1-2:25          ...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lista editurilor crestine din Romania Edituri crestine
Edituri crestine din Oradea si in judetul Bihor: Editura KerigmaEditura ScriptumEditura Cartea CrestinaEditura Casa CartiiEditura Imago DeiEditura Life RomaniaEditura SBRO (Societatea Biblica Rom...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Stiai de aceste obiceiuri ale adventistilor de ziua a saptea? Adventist
Adventiștii de Ziua a Șaptea din România au adoptat unele tradiții locale influențate de cultura și istoria țării, deși încearcă să mențină un stil de viață în conformitate cu principiile lor religioa...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cele mai cunoscute obiceiuri la adventisti Sabat
Adventiștii de Ziua a Șaptea (AZS) au o serie de obiceiuri și practici distinctive bazate pe Biblie. Iată câteva dintre cele mai importante:1. Respectarea SabatuluiAdventiștii respectă Sabatul ca zi s...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce au crezut pionerii adventisti Adventist
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE DE CREDINȚĂ A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA (1931)Adventiştii de Ziua a Şaptea au, fără îndoială, convingeri fundamentale, dintre care principalele trăsături, împreună...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce cred adventistii despre Cina Domnului Adventist
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea? Adventist
Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea• Au convingeri profunde cu privire la DumnezeuDe aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degr...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Atitudinea adventistilor fata de viata si societate Adventist
Una dintre caracteristicile esentiale pentru adventisti este increderea. Chiar daca neparticiparea la petrecerile „clasice” si lipsa unor atractii „de societate” ca fumatul si consumul de alcool lipse...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum sunt adventistii de ziua a saptea? Adventist
Ca orice om fiecare adventist are o familie. Insa pe langa aceasta adventistii se vad vad ca o mare familie mondiala prezenta in aproape toate tarile lumii, avand peste 20 milioane de credinciosi dint...
de Estera Haja 15 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise