O scrisoare deschisă lumii
Dragă lume, înțeleg că din cauza noastră, a celor din Israel, devii neliniștită, ba mai mult, foarte enervată, chiar revoltată. Într-adevăr se poate observa că la fiecare câțiva ani iți ieși din fire din cauza noastră. Astăzi este „asuprirea brutală a palestinienilor”, ieri a fost Libanul, înainte de el bombardarea reactorului atomic din Bagdad, Războiul Iom Kipur și expediția militară din Sinai. Se pare că evreii, care obțin o victorie și ca urmare rămân în viață, te deranjează într-un mod ieșit din comun.
Desigur noi poporul evreu, te-am enervat cu mult înainte de înființarea statului Israel. Am fost un motiv de poticnire pentru poporul german, care l-a votat pe Hitler, pentru poporul austriac, care a sărbătorit intrarea lui în Viena, și un țepuș pentru o sumedenie de popoare: Polonia, Slovacia, Letonia, Ucraina, Rusia, Ungaria și România. Putem trasa o linie lungă înapoi în istoria enervării acestei lumi. Cazacii lui Cmielnitki s-au supărat pe noi, masacrând între anii 1648-1649 zeci de mii de evrei: i-am enervat și pe cruciați, care în drum spre eliberarea Țării Sfinte s-au dezlănțuit atât de mult împotriva evreilor, încât i-au măcelărit pe mulți.
Timp de secole am deranjat Biserica Romano-Catolică, care a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a dovedi prin inchiziții apartenența noastră la poporul evreu, și l-am enervat și pe dușmanul de moarte al Bisericii, Marthin Luther, care în chemarea sa adresată națiunii, a cerut arderea sinagogilor împreună cu evreii, dând dovadă astfel de un spirit creștin-ecumenic uimitor. Și fiindcă ne-a deranjat și pe noi că te-am enervat mereu, dragă lume, am decis, să te părăsim într-o anumită măsură și să înființăm propriul stat. Argumentul era că tot te-am enervat, te-am încurcat, te-am deranjat, atât timp cât trăiam într-o legătură strânsă cu tine, ca niște cetățeni străini în diferitele țări din care ești compusă. Ce idee mai bună am fi găsit, decât să te părăsim și astfel să dovedim dragostea noastră față de tine – ca să-ți creăm o situație în care și tu să ne poți iubi? Și astfel am decis să venim aici- în aceeași patrie, din care am fost izgoniți cu 1900 de ani în urmă de către lumea romană, pe care în mod evident am enervat-o.
Din păcate, dragă lume, se pare că este greu să te satisfacem. După ce te-am părăsit pe tine, pogromurile, inchizițiile, cruciadele și holocausturile tale, după ce am părăsit lumea în general ca sa trăim în statul nostru, iată am devenit din nou un prilej de poticnire pentru tine. Te superi pe noi din cauza asupririi palestinienilor. Ești tare deranjată de faptul că nu cedăm teritoriile din 1967, care în mod vădit reprezintă piedica în calea păcii din Orientul Apropiat. Moscova și Washington ul sunt mâniate. Arabii „radicali” sunt mâniați și arabii moderați sunt maniați.
Dragă lume, gândește putin la reacția unui evreu din Israel. În 1920, 1921 și 1929 nu exista problema teritoriilor din 1967, care să fi fost un obstacol în calea realizării păcii dintre evrei și arabi. Pe atunci nu exista nici măcar statul Israel, care putea să deranjeze pe cineva. Totuși aceeași palestinieni asupriți au ucis multi evrei în Ierusalim, Iaffa , Safed si Hebron.
În 1929 au fost uciși 67 de evrei în Hebron. Dragă lume, de ce au masacrat arabii -palestinieni- în 1929 într-o singura zi 67 de evrei? Putea să fie oare din cauza mâniei lor provocată de agresiunea israeliană din 1967? – Și de ce au fost măcelăriți intre 1936 -1939 bărbați, femei și copii evrei? Oare din cauză că arabii sau mâniat pe 1967?…Și atunci când tu, dragă lume, ai înaintat în 1947 un plan de divizare în cadrul ONU care propunea formarea unui „stat palestinian” pe lângă un Israel foarte mic, iar arabii strigau în cor „nu” declanșând imediat un război și omorând 6000 de evrei – să fi fost aceasta mânie provocată tot de 1967? Și, în treacăt, vreau să te întreb, dragă lume, de ce nu am auzit cu acele ocazii „protestul” tău?
Sărmanii palestinieni, care astăzi omoară evreii cu explozive, bombe incendiare și pietre sunt parte integrantă a aceluiași popor, care – în timp ce deținea toate teritoriile, pe care astăzi le cer înapoi, ca să-și înființeze un stat- a încercat să alunge Israelul în apele mării. Aceleași fețe schimonosite, același strigăt: „itbach-al-yahud!” (Omorâți evreii!) , pe care-l auzim și îl vedem astăzi, le-am văzut și le-am auzit deja atunci. Același popor, același vis-distrugeți Israelul.
Ceea ce nu le-a reușit ieri, devine obiectul visului lor în prezent; dar noi să nu îndrăznim să-i „asuprim”.
Dragă lume, ai fost un spectator atât al Holocaustului, cât și al evenimentelor care au avut loc în 1948, când șapte state au dezlănțuit un război, pe care Liga Araba îl compară cu „masacrele mongolilor”. Ai fost un spectator, când în 1967 Nasser se angaja în fața mulțimii furioase din toate capitalele arabe, să-i alunge pe toți evreii în mare. Iar mâine ai fi din nou un spectator, când Israelul ar fi amenințat cu distrugerea.
Și fiindcă știm că arabii palestinieni visează în fiecare zi la aceasta nimicire, vom face tot ceea ce ne stă în putință ca să supraviețuim în țara noastră. Dacă acest lucru te deranjează, dragă lume, atunci gândește-te la nenumăratele ocazii când ne-ai deranjat tu pe noi. În orice caz, dragă lume, dacă te simți necăjită din cauza noastră, iată un evreu din Israel, căruia nu-i pasă deloc ce gândești tu despre noi.
Scuza noastră (a evreilor)
Sub acest titlu ironic s-a scris un articol cu următorul mesaj:
După unul din ultimele atentate teroriste sinucigașe din Ierusalim, secretarul de stat al Statelor Unite i-a forțat pe palestinieni să condamne într-un fel sau altul cele întâmplate. Prim ministrul palestinian s-a plâns apoi că numai părții palestiniene i se cere mereu să condamne terorismul.
Așa cum era de așteptat, condamnarea palestiniană a atentatului a continuat printre altele remarci de genul : „Noi deplângem uciderea civililor de ambele părți”.
Poate că palestinienii au dreptate. De aceea vreau să pun lucrurile la punct și îmi exprim regretul în numele poporului evreu pentru următoarele acte de violență:
1. Atentatele sinucigașe evreiești, care au fost comise împotriva arabilor.
2. Autobuzele arabe care au fost aruncate în aer de către evrei.
3. Pizzeriile, magazinele, discotecile și restaurantele arabe, care au fost distruse de teroriștii evrei.
4. Avioanele care au fost deturnate de evrei, începând cu anul 1903.
5. Sărbătorile de Ramadam care au devenit cadrul bombelor evreiești.
6. Arabii care au fost linșați în orașele israeliene; sportivii arabi la jocurile olimpice, care au fost uciși de către evrei; ambasadele țărilor arabe care au fost aruncate în aer de către evrei.
7. Moscheile, cimitirele și școlile religioase care au fost profanate sau incendiate de către evrei în Africa de Nord, Franța, Belgia, Germania, Anglia sau vreo alta țară.
8. Distrugerea unor instituții militare și civile ale SUA din Kenia, Pakistan, Iran, Arabia Saudita și Yemen precum și uciderea pușcașilor marini și a personalului diplomatic al SUA.
9. Manualele școlare evreiești care afirmă că arabii au otrăvit fântânile, au folosit sângele creștinilor, au controlat lumea financiara și l-au ucis pe Isus; sau pe bătrânii din Mecca ce plănuiesc o preluare a puterii mondiale.
10. Dar îndeosebi îmi este rușine pentru concetățenii mei care pe 11 septembrie 2001 au atacat World Trade Center, Pentagonul și aviația civilă, în timp ce ceilalți dansau în stradă și sărbătoreau acest eveniment.
Fără cuvinte.
Despre antisemitism
Ca și creștini născuți din nou știm că în principiu este vorba despre ura teribilă a diavolului îndreptată împotriva poporului evreu, care este înrădăcinată în ura sa împotriva Celui mai mare Fiu al Israelului, Isus Cristos. Faptul că Israelul este astăzi din nou o națiune în țara părinților săi este împotriva intereselor celui pe care Isus îl numește prințul acestei lumi. Isus va reveni în Israel, adică pe teritoriul statului evreu, El iți va ridica Împărăția printre frații Săi – Biblia spune lucrul acesta foarte clar. Diavolul știe că acest moment va însemna sfârșitul lui, de aceea va întreprinde totul pentru ai nimici pe evrei, chinuindu-se să-i „arunce în mare „.
Faptul că se folosește în acest scop de o Europă păgâna, nu este deloc întâmplator, deoarece Europa unită va avea un rol hotărâtor în viitoarea împărăție anticritică: Europenii vor porni împotriva Israelului sub conducerea diavolului personificat în Anticrist. Astfel, noua evoluție a antisemitismului din Europa întreagă este un fel de „repetiție generală” pentru viitoarea campanie care v-a fi dusă împotriva evreilor.
Ura și lupta lui Satan împotriva poporului evreu se întind ca un fir roșu nu doar în întreaga Biblie, ci și în ultimii 2000 de ani.
Ca exemple putem aminti:
Egiptenii care i-au urmărit pe evrei și s-au înecat în Marea roșie;
Balaam care a dat moabiților sfatul să îndemne Israelul la curvie. Astfel Israelul s-ar fi amestecat cu celelalte națiuni și mai târziu s-ar fi dizolvat în mulțimea popoarelor.
Haman Agaghitul care a vrut să-i nimicească pe toți evreii într-o singura zi. Imperiul roman care a vrut să elimine Israelul și a dat Ierusalimului un alt nume. Același Imperiu Roman va mai încerca încă odată în viitorul apropiat să nimicească Israelul (prezentat ca o femeie) ni se relatează în Apocalipsa 12 (comparați și cu Apocalipsa 16:13-16). Deja în Vechiul Testament, în Zaharia capitolul 12 si 14, citim despre lucrul acesta. Domnul să fie lăudat, El va interveni în favoarea poporului Său!
Exemplele extra biblice despre ura seculara împotriva Israelului sunt Inchiziția Catolică, persecutarea evreilor în Evul Mediu și nu în ultimul rând Adolf Hitler, care a avut același gând ca și Haman. Însă nimeni n-a reușit să nimicească Israelul, fiindcă mâna lui Dumnezeu este întinsă peste poporul Său din pricina legământului încheiat cu Avraam.
Noi creștinii, Noului legământ, avem sarcina sfântă de-a ne ruga pentru poporul evreu în aceste vremuri tot mai întunecate, dar și de a apăra Israelul, de-a nu tăcea. Nu știm până când vom putea face acest lucru, sau cât timp vom mai fi pe acest pământ. Să nu uităm niciodată cuvintele lui Isus: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut” (Matei 25:40)
ISRAELUL NU VA DISPĂREA NICIODATĂ, PENTRU CA ÎNSUȘI DUMNEZEU SUSȚINE ACEST POPOR!
Conflictul arabo-israelian
Câteva date uitate
Folosirea termenului „palestinian” este un afront adus istoriei. Pentru a se prezenta ca „autohtoni”, coloniștii arabi au preluat numele tribului antic al filistenilor (În ebraică „invadatorii”) care au trăit în această regiune și au dispărut de pe scena istoriei cu mai bine de 2500 de ani în urmă. Între tribul filistenilor și arabii zilelor noastre nu există nici o legătură. Pentru a da frâu liber acțiunilor lor de vandalism și pentru a ascunde în același timp rușinea legată de înfrângerile suferite în această regiune rebelă, romanii au schimbat numele Iudeii și Samariei în „Palestina”.
Majoritatea arabilor s-au stabilit în Palestina, doar după ce evreii au relansat agricultura și industria, deci doar cu aproximativ 100 de ani în urmă.
Și acum alte câteva date uitate:
1. Israelul a devenit națiune în anul 1312 i.Cr, cu aproximativ 2000 de ani înainte de apariția islamului.
2. Începând din anul 1272 i.Cr., evreii au stăpânit țara timp de 1000 de ani și au fost prezenți permanent în țară în ultimii 3300 de ani.
3. Singura dominație arabă după cucerirea țării (635 d.Cr), a durat exact 22 de ani.
4. Împăratul David a declarat Ierusalimul capitala regatului Său. Mahomed nu a vizitat niciodată Ierusalimul.
5. Ierusalimul este capitala evreilor de aproximativ 3000 de ani. El nu a fost considerat niciodată capitala vreunui regat arab sau musulman. După ce iordanienii au cucerit orașul, nu s-au gândit să facă din Ierusalim capitala regatului lor. Nici un conducător arab nu a vizitat pe atunci acest oraș.
6. Ierusalimul este menționat de vreo 700 de ori în Biblie. În Coran nu apare niciunde cuvântul Ierusalim.
7. Oriunde s-ar afla- când se roagă evreii își îndreaptă privirile spre Ierusalim. În timpul rugăciunilor, musulmanii își îndreaptă privirea spre Mecca și se întorc astfel cu spatele la Ierusalim.
8. Conform unui articol apărut în „New York Tribune” în anul 1854, evreii reprezentau doua treimi din populația orașului sfânt.
9. În anul 1867 Mark Twain a călătorit prin Palestina și a descris astfel țara: „o țară prăpădită, al cărui pământ ar fi de fapt roditor, dar din păcate cresc doar buruieni. Domnește liniștea și un orizont trist. N-am întâlnit nici un suflet.”
10. Imperiul Otoman a organizat un recensământ în anul 1882; în urma rezultatelor obținute în Israel locuiau 141.000 de oameni- evrei, creștini și musulmani.
11. În anul 1906, Karl Baedeker a publicat „Ghidul pentru Palestina și Siria”. În acesta el apreciază populația orasului Ierusalim la 60.000 de persoane din care 7000 erau musulmani, 13000 creștini si 40000 evrei.
12. La venirea lor în țară, evreii sioniști au secat terenurile mocirloase și au făcut deșertul să inflorească. Imediat după ei au venit arabii, care au căutat de lucru și care au tras foloase de pe urma muncii altora, dorind totodată libertate și suveranitate. În acea perioada au venit mulți arabi în țară.
13. În anul 1922, în timpul mandatului britanic, englezii au separat Transiordania, de teritoriul mandatat după cum au crezut ei de cuviință. Evreii nu au mai putut sa se stabilească pe 77% din teritoriu, în timp ce britanicii au permis arabilor o stabilire neîngrădită.
14. Cu putin timp înainte de declanșarea Celui de-al II-lea Război Mondial, Mojili Amin , un membru al „Arab Defense Committee for Palestine” și-a făcut publica convingerea: „Toți arabii să părăsească Palestina și să se stabilească în țările arabe vecine. În schimb, evreii trebuie să părăsească toate țările arabe și să se mute în Palestina pentru a se stabili acolo.”
15. Știați că Arabia Saudită a fost înființată doar în anul 1913? Știați că până în anul 1920 nu a existat vreun stat cu numele Liban? Că Irakul a apărut ca națiune doar în anul 1932, iar Siria de-abia în anul 1941? Granițele Iordaniei au fost stabilite în anul 1946, iar cele ale Kuweitului numai în anul 1961. Acele națiuni arabe care prin sentimente și acțiuni instigatoare acuza evreii că sunt străini, ar trebui în principiu să-și refuze propriul drept la existență. Până nu demult nici nu au figurat ca state suverane, ci s-au aflat sub controlul otoman. Peste 80% din teritoriul mandatului britanic originar a fost promis arabilor, fără să se fi provocat însă o migrație a populației, așa cum ar fi fost de așteptat.
16. În anul 1947 teritoriul promis evreilor a fost doar de 18% din teritoriul mandatului britanic inițial, cota parte acceptată cu „multă mulțumire” de evrei. Arabii au respins planul de divizare și imediat după aceasta șapte națiuni arabe au declarat război Israelului.
17. În anul 1948 populația arabă a Palestinei a fost încurajată de proprii purtători de cuvânt să părăsească țara. Ei le-au promis acestora că vor recuceri mai târziu teritoriul de la evrei. Majoritatea arabilor au fugit fiindcă se temeau ca vor fi uciși de frații lor, fiind considerați trădători.
18. Țările arabe au alungat cetățenii evrei prin măsuri brutale, persecutându-i și maltratându-i; de asemenea au avut loc și pogromuri.
19. Aproximativ 470.000 de arabi au părăsit Israelul în anul 1948. După ce ONU le-a oferit ajutor, numărul acestora a crescut peste noapte în mod misterios.
20. Intre anii 1948 și 1967 națiunile arabe nu au intreprins nimic pentru întemeierea unui stat palestinian. Mai mult sub dominația iordaniană au fost profanate și distruse locurile sfinte și cele de rugăciune ale evreilor. Sub autoritate israeliană însă au fost restaurate însă toate locurile sfinte musulmane și creștine, acestea devenind accesibile pentru oameni de orice credință.
21. Doar după anul 1967 au început arabii din țară să fie identificați ca popor palestinian, adică doar după ce Israelul a cucerit Iudeea, Samaria și Gaza.
22. În urma Celui de-al II-lea Război Mondial au existat peste 100 milioane de refugiați. Refugiații arabo-palestinieni au fost singurii care nu au fost primiți de proprii frați și nu au fost integrați în țările arabe. În schimb statul Israel a permis iudeilor din toată lumea să se stabilească în țară.
23. Refugiații arabi nu au fost primiți nici măcar de bogatele țări producătoare de țiței, care dețin 99,9% din Orientul Apropiat. Țările arabe îi păstrează ca asul din mâneca în jocul de pocher al puterii și îi folosesc doar pentru a ațâța ura împotriva evreilor și împotriva democrației occidentale.
24. Exista un singur stat evreu și nu mai putin de 57 de state musulmane, dintre care 22 sunt arabe.
25. Constituția OEP îndeamnă și în prezent la nimicirea statului Israel.
26. Pan-Arabismul sau viziunea unui califat arab în întreaga regiune militează ca toate teritoriile ce aparțin arabilor să ajungă înapoi la aceștia.
Chiar dacă aceste puncte sunt edificatoare când este vorba de argumente în favoarea Israelului, s-a omis totuși aspectul cel mai important: Dumnezeu Însuși a promis și a dat țara Israelului. Ce om ar putea în cele din urmă să se împotrivească voinței Sale? Invocarea permanentă a dreptului international nu ne ajută la nimic -voința și cuvintele lui Dumnezeu sunt singurii factori decisivi. Chiar dacă cei mai mulți oameni nu vor să accepte acest lucru (și cu atât mai putin musulmanii), totuși va veni ziua în care lumea întreagă va fi forțată să-l recunoască. Aceasta se va întâmpla când Isus va reveni pe norii cerului și orice ochi îl va vedea. Atunci fiecare genunchi se va apleca înaintea Lui (Fil. 2:9-11) și orice om va recunoaște că Dumnezeu este singurul care are dreptate și că toți oamenii se scaldă în minciună. (Ps 116:11). Acea zi este aproape!
Articole preluate din revistele: „Strigătul de la Miezul nopții” și „Știri din Israel”.
sursa: https://paginacrestina.wordpress.com
