text Eseuri crestine

Casa Domnului

de Mia Daian
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mia Daian

Căci mai mult face o zi în curţile Tale dacât o mie în altă parte. Eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Domnului meu, decât să locuiesc în corturile nelegiuirii” - Psalmul 84:10.

Casa Domnului - biserica - este o construcţie care trebuie sa îndeplineasca anumite criterii:

  • să fie un loc de pace, de linişte şi de primire pentru cei care-i trec pragul.
  • sa fie un spaţiu concret, un loc precis, care să-i aducă celui care se refugiază aici de neliniştitoarea agitaţie a vieţii cotidiene, un suport, unde să-şi depună povara sufletească, să se poată simţi, odată intrat, oaspetele mult dorit.

Credincios sau nu, cel care intră în Casa Domnului trebuie să poată simţi o pace interioară, o chemare la o viaţă sufletească, un adăpost care să-l înalţe sufleteşte.

În timp de restrişte oamenii se simt mai protejaţi, mai ocrotiţi, cu o mai mare putere de-a învinge răul, atunci cand se găsesc în Casa Domnului. Ei simt aici oaza de încredere de care au atâta nevoie! Aici este izvorul dădător de speranţe, de optimism, de balsam în lupta cu forţele întunericului.

Oamenii trebuie să găsească în Casa de rugăciune lumina şi bunătatea unei priviri, să ştie că în acest loc ei nu mai sunt orfani…, că aici îi aşteaptă un Salvator, că vor afla, printre ceilalţi credincioşi, părtăşia, înţelegerea aproapelui, energia pozitivă, iubirea.

Eşti tu gata, creştine, să-l ajuţi pe cel intrat pe poarta Casei Domnului să se simtă acasă, ferit de intemperiile vieţii cotidiene şi ale păcatului? Te simţi tu neîndreptăţit când oferi scaunul tău celui care a intrat pentru prima dată printre fraţii tăi? Domnul te cheamă să nu oboseşti în a depune orice efort pentru cauza chemării la credinţă a sufletelor rătăcite. Chiar un pahar cu apă, oferit în numele Lui, va fi scris în Cartea faptelor bune, cu atât mai mult atunci când oferi locul tău celui intrat, iar tu poate că vei sta în picioare…

În Cer, mare sărbătoare este

Când un păcătos se căieşte!

Când lupta cu păcatul a-ncetat,

Atunci Satan e dezarmat

Şi e învins, Cerul a câştigat!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise