Adu-ți aminte
Matei 26:36-46
„Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, și a zis ucenicilor: „Ședeți aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.”
A luat cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei, și a început să se întristeze, și a început să se întristeze și să se mâhnească foarte tare.
Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici, și vegheați împreună cu Mine.”
Apoi a mers puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ, și S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.”
Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind, și a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine!
Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”
S-a depărtat a doua oară, și S-a rugat zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de la Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!”
S-a întors iarăși la ucenici, și i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn.
I-a lăsat din nou, S-a depărtat, și S-a rugat a treia oară, zicând aceleași cuvinte.
Apoi a venit la ucenici, și le-a zis: „Dormiți de acum și odihniți-vă!
Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoșilor.
Sculați-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.”
Ghetsimani este traducerea unui cuvânt aramaic, însemnând: „Teasc de ulei” și se pare că Domnul Isus se retrăgea mereu, singur în Grădina aceasta ca să petreacă nopțile în rugăciune, simțind cu fiecare zi petrecută printre oameni o zdrobire tot mai mare și tot mai grea a ființei Sale întregi: cu trup, suflet și duh.
Chiar și nopțile din Săptămâna Patimilor, se pare că le-a petrecut în această Grădină, singur la o parte, cu excepția zilei de miercuri pe care a petrecut-o în casa prietenilor Săi din Betania.
Versetul 37 spune că de data aceasta: ”A luat cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei, pe Iacov și pe Ioan, și a început să Se întristeze și să Se mâhnească foarte tare.”
De ce Isus a luat numai pe trei dintre cei doisprezece? Părerile sunt împărțite și sunt destul de multe, dar printre toate mai îngăduiți una și anume faptul că, este posibil ca ceilalți ucenici să fi lipsit de multe ori de lângă Mântuitorul, așa cum lipsim și noi de multe ori de la Adunare, de fapt lipsind de la întâlnirea cu Isus.
Este posibil ca ceilalți ucenici să se fi preocupat mai mult de casele și de familiile lor.
Dar ce descoperim în versetul treizeci și opt este faptul că: „sufletul Lui Isus era peste măsură de întristat”.
Însă este cu neputință să înțelegem cât de adâncă era întristarea Domnului Isus, sau ne este foarte greu să înțelegem taina mâhnirii și cât de greu apăsa chinul păcatelor noastre pe sufletul și pe duhul Său.
De aceea, Isus avea nevoie de ajutor în lupta cruntă cu puterile întunericului(pentru că aici se dădea o luptă pe viață și pe moarte) și nu întâmplător Isus le cere ucenicilor: „să vegheze în rugăciune împreună cu El.”
Pentru că avea înaintea Lui un pahar cu otravă de moarte cumplită, pe care trebuia să-l bea.
Nu era paharul Lui; era de fapt, paharul pe care ar fi trebuit să-l bem noi.
Și ceea ce era în paharul pe care îl aveam înaintea noastră, nu am fi vrut niciodată, nici măcar să vedem, cu atât mai mult nu am fi vrut să gustăm, pentru că în paharul acesta erau: spini, era batjocură, erau nuiele și biciul roman care rupeau carnea acolo unde loveau, erau piroanele țintuirii pe cruce, era moartea cumplită, și era moartea veșnică.
Dar Tatăl din cer a luat paharul din mâna noastră și l-a pus în mâna Fiului Său.
„Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.”
Nu ar fi trebuit să pătimească El, ci noi fiecare, fără excepție, trebuia să bem paharul suferințelor, pentru că, păcatele erau ale noastre, săvârșite cu bună știință și nicidecum ale Fiului curat, sfânt, neprihănit.
Astăzi este o zi de aducere aminte a suferințelor lui Isus, pentru că nouă ne-a dat paharul Său în care este: bucurie, pace, liniște, iertare, izbăvire, mântuire, vindecare și în final fericire veșnică, într-o viață veșnică și l-a băut El pe al nostru.
În versetul 41, Domnul Isus nu caută o scuză pentru omul de afară care este plin de slăbiciuni și neputințe împreună cu neștiința, ci cu atât mai mult, arată nevoia acută de veghere și rugăciune, în vederea biruinței asupra ispitelor și în final asupra păcatului.
Dumnezeu să ne ajute!
