text Eseuri crestine

Spirit creștin și spirit patriotic

de Raul Sala
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Raul Sala

Învățătura din acest articol este inspirată din Ieremia, capitolul 29, versetul 7: "Urmăriți binele cetății în care v-am dus în robie și rugați-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei."

Cuvântul Domnului spune că fericirea noastră atârnă de fericirea țării în care ne aflăm. Un grec spunea: "Fiecare își iubește cetatea lui nu pentru că este mare, ci pentru că este a lui." Este puțin tulburător că noi ca și creștini, în ultimul timp, aparent, predicăm și trăim o evanghelie ciudată... ciudată în raport cu țara noastră. Ne comportăm de parcă între pocăință și patriotism trebuie neapărat impusă o discrepanță. Am auzit, nu de puține ori, vorbindu-se despre creștinii care au locuri de muncă în spațiul politic, că trăiesc o pocăință formală. O astfel de acuzație nu are un temei biblic. Din contră chiar, ce am putea spune despre Daniel, David sau despre împărăteasa Estera? Sunt multe exemple biblice, însă sunt destul de satisfăcătoare acestea.

Știm cu siguranță că apostolul Petru a scris că suntem străini și călători pe acest pământ. Domnul Isus declara să nu ne strângem comori pe acest pământ, unde le mănâncă moliile și le fură hoții. Este vădit că suntem călători, că nu vom sta veșnic înghesuiți în apartamente cu vecini care sparg nuci sâmbătă dimineață la ora 7. De altfel, că nici nu vom putea duce cu noi în lumea de dincolo bunurile câștigate cu trudă și prin ore suplimentare la locul de muncă.

Unul dintre cei mai mari împărați ai lumii, Alexandru Macedon, înainte de a muri, a avut trei dorințe: sicriul să-i fie purtat de medici, drumul pe care va fi dus spre mormânt să fie pavat cu aurul și pietrele prețioase câștigate și ca mâinile să îi fie lăsate înafara sicriului: demonstrând că nu duce nimic cu el.

Trebuie eliminată rapid această învățătură greșită, al cărei scop nu este decât instaurarea unui spirit profan, care va duce la nepăsare și lenevie în câmpul evanghelic, ba chiar o stare de lehamite.

Gândindu-mă la sufletele a căror minte posedă un potențial intelectual mai ridicat (văzându-se clar că din generație în generație, cunoștința crește, deși nu cea bună, din păcate), spiritul laic le va conduce, iar accentul se pune în noile generații, spre îmbrățișarea naturalismului, stoicismului și existențialismului. Chiar dacă Universul întreg și tot ce cuprinde el va arde, acest lucru nu dă cale liberă spre cele menționate mai sus.

Spiritul patriotic al unui creștin (desigur, pariotic din punct de vedere biblic, iar nu o rânvă fără pricepere) nu trebuie condamnat ca fiind o prostie sau chiar mergând până în punctul de a fi numit păcat. Plângerile lui Ieremia, capitolul 1, versetele 18 și 19: "Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui. Ascultați, toate popoarele, și vedeți-mi durerea! Fecioarele și tinerii mei s-au dus în robie. Mi-am chemat prietenii, dar m-au înșelat, preoții și bătrânii mei au murit în cetate, căutând hrană ca să-și țină viața." - o imagine apocaliptică. Fecioarele și tinerii erau duși în robie, preoții și bătrânii au murit căutând hrană...

Când Dumnezeu te aduce sub aripa ocrotitoare a pocăinței, în primul rând, vrea să îți salveze sufletul. Într-o zi, în biserică, am auzit un frate recitând o poezie scrisă de Traian Dorz ("Cred"), din care spunea: "Fă-ți timp de a mirosi o floare." De ce? Pentru că observăm în Geneza, capitolul 1, versetul 29: "Și Dumnezeu a zis: "Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră"." Toate au fost create de Dumnezeu pentru noi, la fel și țara cu sistemul ei politic, educațional, judiciar și așa mai departe (vezi Romani 13 1-3).

Imaginați-vă viața, țara sau chiar Universul întreg, ca fiind salonul de așteptare pentru a intra într-un cabinet pentru aflarea rezultatului final. Nu modul în care este viața ta exterioară, nici familia, banii, școala, intelectul, istoria etc. , nu acestea ne vor mântui, ci pocăința în Hristos Isus. Totuși, ca oameni, am vrea confortul unui aparat cu cipsuri, cafea, apă caldă sau rece la dozator, scaune bune, un aparat pentru clima bun și toate cele necesare, la fel de bune. Dacă, totuși, schimbarea rezultatului final nu este căutată, măcar am mâncat cipsuri gratis.

În încheiere am să vă spun să investiți în patrie, în "glia mănoasă", cum scria Homer, însă nu în modul laic, ci în cel biblic. Nu vă voi îndemna să cereți sau să nădăjduiți de la bunul Dumnezeu o viață plină de confort, orice ar însemna pentru fiecare asta, ci o viață și o țară plină cu harul și cu pacea lui Isus Hristos, în a cărui revenire suntem în așteptare.

"Trimite lumina și credincioșia Ta ca să mă călăuzească, și să mă ducă la muntele Tău cel sfânt și la locașurile Tale." - Psalmul 43:3

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Proverbe 18:24 – de ce același loc, dar cu sensuri diferite?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:În Proverbe 18:24 (traducerea Cornilescu) este scris: ,, Cine își face mulți prieteni, îi face spre nenorocirea lui … ,,În același text în Biblia rusă este...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poți ști dacă ești un om duhovnicesc?"
Categorie: Raspunsuri biblice  “Voi însă nu mai sînteți pămîntești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine beneficia de darurile închinate Domnului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Întrebarea este din Numeri 31:17-18. De ce Moise a zis căpeteniilor oștirii să omoare băieţii dintre prinșii de război și să țină fetele pentru...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poți primi răspuns de la Dumnezeu citind din Biblie la întâmplare?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă nu sunt atât de mulți, totuși există un anumit număr de oameni care doresc să primească răspuns de la Dumnezeu prin citirea Bibliei acolo unde se de...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este munca la negru un păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea aceasta a venit de la un angajator creștin:Vreau să vă adresez o întrebare referitoare la “munca la negru”. Am o echipă de constructori și vreau să...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Operația de micșorare a stomacului din perspectivă biblică"
Categorie: Raspunsuri biblice  Pentru că în ultimii ani a crescut numărul persoanelor care suferă de obezitate, creștinii care sunt afectați de aceasta doresc să primească un răspuns biblic....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Locul Legii lui Moise în viața unui creștin"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Care este locul Legii lui Moise în viața unui creștin?Această întrebare a stârnit și stârnește și acum multe discuții în comunitățile creștine. De ob...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este curvie dacă căsătoria a fost înregistrată civil, dar nu a fost oficiată de către Biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Nu, nicidecum nu putem califica această căsătorie drept curvie, căci atunci ar trebui să fie calificate drept curvii căsătoriile din toate religiile lumii. Căs...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Predica ruptă de realitate"
Categorie: Raspunsuri biblice  În Epistola care îi poartă numele Iuda a scris astfel:Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Între ură și milă pentru tata"
Categorie: Raspunsuri biblice  După moartea mamei, am plecat cu surorile mele alungate și tatăl a dorit o perioadă să mă aducă la el, căci eram unicul băiat și credea că mă va putea măg...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise