text Eseuri crestine

Rugăciuni fără răspuns

de Ph. Yancey
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ph. Yancey

Rugăciuni fără răspuns: Viaţa rămâne învăluită în mister

"Şi ce folos c-ai dat ţărânii glas, spre Tine să grăiască, ca strigătul să nu i-l iei în seamă!" (George Herbert)

 

   Unele rugăciuni care nu primesc răspuns, dar nu toate, pot fi puse pe seama unei greşeli a celui care se roagă. Unele, dar nu toate, au la origine respectul absolut de neînţeles al lui Dumnezeu pentru libertatea umană şi refuzul Lui de a constrânge. Unele, dar nu toate, au la origine puteri întunecate care luptă împotriva cârmuirii lui Dumnezeu. Unele, dar nu toate, au la origine o planetă afectată de boală, violenţă şi potenţialul de a cauza accidente tragice. Cum putem, în cazul acesta, explica logic fie şi o singură experienţă a rugăciunii care nu a primit răspuns?

   Găsesc un soi de consolare în faptul că însăşi Biblia cuprinde numeroase rugăciuni care nu au primit răspuns. Deşi putem face doar speculaţii asupra motivelor care L-au făcut pe Dumnezeu să nu răspundă la o anumită rugăciune, aceste exemple biblice ne oferă nişte indicii utile:

   După ce i-a condus pe israeliţi prin pustiu vreme de patruzeci de ani, Moise Îl imploră pe Dumnezeu să-l lase să treacă Iordanul împreună cu poporul înainte de a muri. Dumnezeu îi respinge cererea ca pedeapsă pentru răbufnirile lui din trecut, care l-au urmărit şi l-au îndurerat atât de tare pe Moise încât de patru ori s-a adresat poporului în Deuteronom, şi-a dezlănţuit furia asupra lor, învinuindu-i pentru a-L fi respins pe Dumnezeu. În alte situaţii Moise L-a făcut pe Dumnezeu "să se răzgândească", dar nu şi de-astă dată.

   Împăratul David a stat o săptămână cu faţa plecată la pământ, refuzând hrana, rugându-se pentru a fi cruţată viaţa copilului său abia născut. Ca o consecinţă a păcatului său dureros, rugăciunea lui n-a primit nici un răspuns: David şi Batşeba au pierdut copilul. Totuşi, o unire mai târzie a avut ca rod naşterea lui Solomon, care avea să cârmuiască Israelul în epoca lui de înflorire.

   Patru personaje din Vechiul Testament - Moise, Iov, Iona şi Ilie - s-au rugat chiar să moară. Din fericire pentru ei, Dumnezeu le-a ignorat cererile.

   De mai multe ori, oastea israeliţilor s-a rugat să-i învingă pe duşmanii lor doar pentru a suferi nişte înfrângeri umilitoare. Fiecare asemenea eveniment i-a condus spre o cercetare lăuntrică. Au acţionat israeliţii în mod pripit, împotriva poruncilor lui Dumnezeu? Nu cumva unul din soldaţi săvârşise vreun act ce contravenea legilor războiului, un lucru care îi displăcuse lui Dumnezeu?

   Profetul Habacuc s-a rugat pentru izbăvire de sub asuprirea babiloniană; Ieremia s-a rugat ca Ierusalimul să nu fie nimicit. Nici una din rugăciunile celor doi profeţi nu a primit răspuns, şi fiecare din ei s-a zbătut să explice motivul pentru care poporul a suferit înfrângerea. "Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră", se plânge profetul într-o carte pe bună dreptate numită Plângerile.

   Am menţionat câteva din rugăciunile deplasate ale celor doisprezece ucenici cum ar fi aceea ca peste satul samaritean să cadă foc din cer. Într-o situaţie anume, ucenicii s-au dovedit incapabili să facă o vindecare miraculoasă şi au părut luaţi prin surprindere de acel eşec. Isus a folosit ocazia respectivă pentru a mustra lipsa lor de credinţă. Deşi ucenicii nu primiseră răspuns la rugăciunea lor, voia lui Dumnezeu era în mod clar vindecarea băiatului, lucru care se vede ulterior, când Isus înfăptuieşte ceea ce ei n-au fost în stare.

   Apostolul Pavel a avut, la rândul său, parte de rugăciuni care i-au fost respinse: e suficient să citim rugăciunile lui pline de foc pentru biserici, iar apoi să observăm palmaresul trist al acelor biserici pentru a vedea cât de departe erau idealul pentru care se rugase apostolul. În cea mai cunoscută rugăciune a sa rămasă fără răspuns, Pavel se roagă fierbinte Domnului de trei ori pentru înlăturarea "ţepuşului din carne".  Într-un răspuns rămas ca model pentru situaţiile când nu ni se ascultă rugăciunea, Pavel lasă în urmă dezamăgirea de a nu fi primit ceea ce dorise şi acceptă în schimb ce are.

   Chiar şi Isus a ştiut ce înseamnă să nu primeşti răspuns la rugăciune. În Ghetsimani, Isus S-a rugat cu credinţa celui ce se împotriveşte, dar şi cu credinţa celui ce acceptă. Mai întâi a apelat la ajutorul lui Dumnezeu, rugându-L să "depărteze paharul acela";  apoi a apelat la prietenii Lui care căzuseră într-un somn adânc; apoi la liderii religioşi care-L acuzaseră; apoi la conducerea statului care-L osândise, apoi la poporul care-L respinsese. În cele din urmă, a scos stigătul sfâşietor al celui ce se simte abandonat.

   C. S. Lewis observă:

    Esenţa cererii spre deosebire de constrângere, este aceea că ea poate să fie sau să nu fie împlinită. Şi dacă o Fiinţă de o infinită înţelepciune ascultă cererile unor făpturi finite şi nechibzuite, cu siguranţă că, uneori le va îndeplini, iar alteori le va refuza rugăminţile. Succesul invariabil în rugăciune nu este câtuşi de puţin o dovadă a doctrinei creştine sănătoase. Este mai degrabă dovada a ceva înrudit cu magia. Nu este deloc rezonabil ca un director de şcoală să pretindă: "Puteţi face cutare şi cutare lucru în conformitate cu regulile precise din această şcoală. Dar cutare şi cutare lucru sunt mult prea periculoase pentru a fi lăsate la latitudinea unor reguli generale. Dacă doriţi să le faceţi, va trebui să veniţi cu o cerere şi să dicutăm pe larg problema la mine în birou, pe urmă - mai vedem noi."

   Aşa cum recunoştea şi Lewis, problema reală nu constă în faptul că ni se refuză anumite cereri, ci faptul că Biblia conţine făgăduinţe măreţe. În esenţă, principala dificultate ridicată de rugăciunile neascultate este aceea că Isus pare să ne fi asigurat că nu există aşa ceva.

   Isus ar fi putut spune ceva de genul: "Uite, Eu vă dau darul rugăciunii. Evident, trebuie să înţelegeţi că fiinţele omeneşti nu posedă o înţelepciune desăvârşită, aşa că există limite în răspunsurile pe care le veţi primi la rugăciuni. Rugăciunea operează ca o cutie de sugestii. Voi scrieţi acolo clar ce doriţi de la Dumnezeu, iar Eu vă garantez că toate cererile voastre vor fi cântărite cu atenţie." Ei bine, eu unul m-aş fi mulţumit cu o asemenea declaraţie despre rugăciune. În realitate , iată ce spune Isus:

   "Adevărat, adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi ... chiar dacă aţi zice muntelui acestuia : "Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare" , se va face!

   "De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea."

   "Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face."

   Iată câteva exemplificări ale afirmaţiilor uluitoare din Noul Testament exprimate într-un limbaj pe înţelesul tuturor. Unii predicatori iau aceste pasaje ca pe un fel de ciomag cu care lovesc biserica pentru că nu ia aceste făgăduinţe în mod literal, învinuindu-i pe enoriaşi că le lipseşte credinţa. Dar atunci cum se explică faptul că rugăciunile lui Isus şi ale lui Pavel nu au primit răspuns? Şi cum putem împăca promisiunile măreţe cu experienţa cât se poate de reală a rugăciunii neascultate?

(fragment)

   

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Proverbe 18:24 – de ce același loc, dar cu sensuri diferite?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:În Proverbe 18:24 (traducerea Cornilescu) este scris: ,, Cine își face mulți prieteni, îi face spre nenorocirea lui … ,,În același text în Biblia rusă este...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poți ști dacă ești un om duhovnicesc?"
Categorie: Raspunsuri biblice  “Voi însă nu mai sînteți pămîntești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine beneficia de darurile închinate Domnului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Întrebarea este din Numeri 31:17-18. De ce Moise a zis căpeteniilor oștirii să omoare băieţii dintre prinșii de război și să țină fetele pentru...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poți primi răspuns de la Dumnezeu citind din Biblie la întâmplare?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă nu sunt atât de mulți, totuși există un anumit număr de oameni care doresc să primească răspuns de la Dumnezeu prin citirea Bibliei acolo unde se de...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este munca la negru un păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea aceasta a venit de la un angajator creștin:Vreau să vă adresez o întrebare referitoare la “munca la negru”. Am o echipă de constructori și vreau să...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Operația de micșorare a stomacului din perspectivă biblică"
Categorie: Raspunsuri biblice  Pentru că în ultimii ani a crescut numărul persoanelor care suferă de obezitate, creștinii care sunt afectați de aceasta doresc să primească un răspuns biblic....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Locul Legii lui Moise în viața unui creștin"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Care este locul Legii lui Moise în viața unui creștin?Această întrebare a stârnit și stârnește și acum multe discuții în comunitățile creștine. De ob...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este curvie dacă căsătoria a fost înregistrată civil, dar nu a fost oficiată de către Biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Nu, nicidecum nu putem califica această căsătorie drept curvie, căci atunci ar trebui să fie calificate drept curvii căsătoriile din toate religiile lumii. Căs...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Predica ruptă de realitate"
Categorie: Raspunsuri biblice  În Epistola care îi poartă numele Iuda a scris astfel:Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Între ură și milă pentru tata"
Categorie: Raspunsuri biblice  După moartea mamei, am plecat cu surorile mele alungate și tatăl a dorit o perioadă să mă aducă la el, căci eram unicul băiat și credea că mă va putea măg...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise