text Eseuri crestine

Nașterea din nou și sfințirea deplină -2-

de Thomas Cook
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Thomas Cook

Regenerarea este începutul curățirii. Sfințirea deplină este sfârșitul acestei lucrări. Sfințirea deplină smulge din inimă toate elementele care se luptă cu elementele sfințeniei sădite prin regenerare. Este o eliminare, așa cum zgura este separată de aur prin foc. Este o îndepăratre, o smulgere a tuturor rădăcinilor de amărăciune -semințele bolii păcatului. Este o răstignire, o dare la moarte a trupului sau a vieții de păcat. Este o înnoire completă a inimii încât păcatul nu mai are loc în ea, ultimile rămășițe au fost împrăștiate, războiul din cetate încetează și Dumnezeu domnește fără rival.

Unii spun că sfințirea deplină constă în puterea Duhului Sfânt care înnăbușă păcatul înnăscut, ține în control tendințele noastre păcătoase, înnăbușă vechea făptură, în loc să o dea la moarte. Dar apostolul vorbește despre TRUPUL PĂCATULUI CARE ESTE DEZBRĂCAT DE PUTEREA LUI, Rom. 6.6. Acești oameni diminuează sensul cuvântului DEZBRĂCAT și îl explică în așa fel încât înseamnă SĂ-L ADUCI ÎNTR-O STARE DE NEMIȘCARE SAU DE INERȚIE; dar în cercetarea sa critică, dr. Steele evidențiază puterea acestui cuvânt în comparație cu următoarele texte în care același cuvânt e redat prin ÎNLĂTURARE, NIMICIRE - 2Cor. 3.13, Efes. 2.15,2 Tim. 1,10, 1 Cor. 6.13,1 Cor. 15.26,2Tes. 2.8, Evrei 2.14. Nu ne temem de rezultatul unei investigații atente a acestor texte, realizate de minți nepărtinitoare și cinstite.

Același scriitor atrage atenția și asupra faptului că deși limba greacă e foarte bogată în cuvinte ce semnifică ÎNĂBUȘIRE, jumătate din cele ce apar în Noul Testament și sunt traduse prin a lega, a zgâria, a întrista, a robi, a înăbuși, a împiedica, a ține în frâu, a supune, a sugruma, totuși, nici unul dintre ele nu e folosit referitor la păcaul înnăscut, ci verbe ca a curăți, a purifica, a mortifica, a omorî, a răstigni și a nimici. El spune:

Am căutat cu sârguință atât în Vechiul, cât și în Noul Testament îndemnuri la prăbușirea păcatului. Porunca de pretutindeni este de a înlătura păcatul, de a curăți inima, de a scoate afară plămădeala, de a căuta sfințirea în duh, suflet și trup. Puterea înăbușită nu este niciodată atribuită sângelui lui Hristos ci mai degrabă eficacitatea curățitoare. Dacă aceste verbe care înseamnă a curăți, a spăla, a răstigni, a mortifica sunt folosite într-un sens metaforic, este evident că adevărul literal simbolizat este mult mai puternic decât înăbușirea. E vorba de SMULGERE, DESFIINȚARE, NIMICIRE.

AICI E CU SIGURANȚĂ UN MOTIV SUFICIENT PENTRU RUGĂCIUNEA: ORICE FAPTĂ ȘI GÂND NESUPUS, DĂ-L LA MOARTE; CĂCI EL A MURIT.

Această învățătură e de asemeni confirmată de rugăciunea la care am făcut referire și pe care sfântul Pavel a înâlțat-o pentru tesaloniceni: DUMNEZUL PĂCII SĂ VĂ SFINȚEASCĂ EL ÎNSUȘI PE DEPLIN.

...

Întreabă cineva care e diferența exactă între REGENERARE și SFINȚIRE DEPLINĂ? Este următoarea: în una mai este necurăție, în cealaltă nu. Nu vrem să spunem că sfințirea deplină nu include nimic mai mult decât curățirea completă de păcat - nu este așa! Este puterea deplină a dragostei desăvârșite, și mult mai mult, dar de aspectele pozitive ale sfințeniei ne vom ocupa mai târziu. Acum arătăm că sfințirea deplină desăvârșește lucrarea de curățire și înnoire prin regenerare.

Diferența între cele două experiențe a fost bine ilustarată după cum urmează: în regiunile de cărbune din Valea Wyoming din America, există două straturi principale de cărbune. În primul strat, cel superior, se găsește o mare cantitate de cărbune dar prin el mai există mici straturi de ardezie. Stratul de jos e mult mai gros decât cel superior și este pur în întregime - cărbune în stare solidă fără ardezie. Stratul de sus se aseamănă cu inima regenerată în care e prezentă o predominare a harului dar există și rămășițe ale minții firești, elemente principale ale păcatului. Stratul inferior este asemeni inimii credinciosului după ce sfințirea deplină și-a desăvârșit lucrarea de curățire; dragostea curată de Dumnezeu domnește singură, fără ca oponenții ei să mai existe în vreo măsură. Acolo, în suflet, roadele Duhului se găsesc fără aliaje, fără amestecuri, în simplitate. Nu este nimic opus lor iar ele există în măsura corespunzătoare a capacității actuale a sufletului de a le poseda.

Atunci, orice vânzător și orice cumpărător este exclus din Templu. În țară nu rămâne nici un canaanit, suntem izbăviți de mâna vrăjmașilor noștri pentru ca SĂ-I SLUJIM FĂRĂ FRICĂ, TRĂIND ÎNAINTEA LUI ÎN SFINȚENIE ȘI NEPRIHĂNIRE, ÎN TOATE ZILELE VIEȚII NOASTRE. Apoi, sufletui intră în odihna de Sabat a dragostei lui Dumnezeu și e umplută de pacea desăvârșită.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Proverbe 18:24 – de ce același loc, dar cu sensuri diferite?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:În Proverbe 18:24 (traducerea Cornilescu) este scris: ,, Cine își face mulți prieteni, îi face spre nenorocirea lui … ,,În același text în Biblia rusă este...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poți ști dacă ești un om duhovnicesc?"
Categorie: Raspunsuri biblice  “Voi însă nu mai sînteți pămîntești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine beneficia de darurile închinate Domnului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Întrebarea este din Numeri 31:17-18. De ce Moise a zis căpeteniilor oștirii să omoare băieţii dintre prinșii de război și să țină fetele pentru...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poți primi răspuns de la Dumnezeu citind din Biblie la întâmplare?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă nu sunt atât de mulți, totuși există un anumit număr de oameni care doresc să primească răspuns de la Dumnezeu prin citirea Bibliei acolo unde se de...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este munca la negru un păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea aceasta a venit de la un angajator creștin:Vreau să vă adresez o întrebare referitoare la “munca la negru”. Am o echipă de constructori și vreau să...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Operația de micșorare a stomacului din perspectivă biblică"
Categorie: Raspunsuri biblice  Pentru că în ultimii ani a crescut numărul persoanelor care suferă de obezitate, creștinii care sunt afectați de aceasta doresc să primească un răspuns biblic....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Locul Legii lui Moise în viața unui creștin"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Care este locul Legii lui Moise în viața unui creștin?Această întrebare a stârnit și stârnește și acum multe discuții în comunitățile creștine. De ob...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este curvie dacă căsătoria a fost înregistrată civil, dar nu a fost oficiată de către Biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Nu, nicidecum nu putem califica această căsătorie drept curvie, căci atunci ar trebui să fie calificate drept curvii căsătoriile din toate religiile lumii. Căs...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Predica ruptă de realitate"
Categorie: Raspunsuri biblice  În Epistola care îi poartă numele Iuda a scris astfel:Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Între ură și milă pentru tata"
Categorie: Raspunsuri biblice  După moartea mamei, am plecat cu surorile mele alungate și tatăl a dorit o perioadă să mă aducă la el, căci eram unicul băiat și credea că mă va putea măg...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise