text Eseuri crestine

Legătura dintre conceptul de „înfiere” și botezul nou-testamentar

de Laura Daniela Marinau •

Sursa:

www.resursecrestine.ro

• Autor: Laura Daniela Marinau •

În Efeseni capitolul 1 citim cu interes și cu încântare următoarele:
„4. În El, Dumnezeu ne-a* ales înainte** de întemeierea lumii, ca să fim† sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,
5 ne-a rânduit mai* dinainte să fim înfiaţi** prin Isus Hristos, după† buna plăcere a voiei Sale, ”
Înțelegem de aici cum Dumnezeu a prevăzut venirea noastră pe lume și, în dragostea Lui, ne-a ales, înainte de a crea universul, să fim adoptați în familia Lui regală, divină. Aleluia! Ce har mare avem!
Dar, cum ne-a adoptat Dumnezeu, ca să-I devenim „fii și fiice”? Prin nașterea din nou, din Duhul Sfânt, ne-a dat „duhul de înfiere”:
Şi voi n-aţi* primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică**, ci aţi primit un duh† de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava††!”, adică „Tată!”(Romani 8:15)
Se pare că „Ava” în ebraică e echivalent cu „tăicuțule” sau „tăticule” în română, un apelativ intim prin care își alintau iudeii părintele pământesc, iar Domnul Isus Cristos Îl chema pe Tatăl Ceresc în rugăciune. Pentru că în dragoste nu este frică, ci iubirea perfectă alungă frica!
Domnul Isus Cristos S-a născut din femeie, sub Lege, cu un scop bine definit:
Galateni 4:5 "ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. "
Înfierea era legată și de răscumpărare -și să nu uităm cât de scumpe sunt adopțiile în multe țări, printre care și România: copiii par a fi chiar cumpărați de părinții adoptivi. (Chiar mi se plângea o soră canadiană sterilă prin anii 1997 că pruncii români sunt niște „scumpi” adică o adopție putea costa... . 12000 dolari).
Dar, deoarece Dumnezeu ne-a creat pe toți și noi suntem proprietatea Lui ca fiind făcuți „după chipul și asemănarea Lui”, în cazul adopției divine, El trebuie să ne răscumpere din mâna celui rău, căruia ne-am dat prin păcat.
Conceptul de înfiere este legat, de asemenea, și de moștenire. Cum bine puncta Spurgeon, „când numele meu e legat de o moștenire, urechile mele devin brusc interesate”:
„Efeseni 1:11 "În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale,"...
- Să ne reamintim că Noul Testament a fost scris în secolul I după Cristos. În acea vreme, în lumea romană, dar și la greci, conceptul de „fiu adoptat” diferea față de cel de „copil legal înfiat” de astăzi. În zilele noastre, cu puține excepții, se pot adopta doar copii minori, iar părinții adoptatori preferă măcar preșcolari sub 4 ani dacă nu chiar bebeluși, pentru a nu-și mai aminti viața anterioară, dinaintea înfierii și pentru a căpăta dragostea lor întreagă. Se pare că din secolele IV-V după Cristos au început să se adopte copii mici și, ca și astăzi, înfierea de către Dumnezeu era asociată automat cu botezul sugarilor sau al copilașilor, în general.
- Dar, până atunci, toată antichitatea, inclusiv în perioada scrierii Noului Testament, grecii și romanii (de la ultimii ne-a parvenit „dreptul roman”) putem afirma cu certitudine că nu înfiau copilași, ci adolescenți sau chiar tineri adulți merituoși, care să facă cinste numelui părintelui adoptiv.
- Ca dovadă, Iulius Cezar l-a înfiat ca moștenitor al său pe Octavian Augustus, care, l-a rândul său, l-a adoptat pe Tiberius, fiul Liviei, să -i fie succesor la conducerea Imperiului. Pentru cine nu iubește istoria, dar a văzut filmul „Iuda Ben-Hur” să-și amintească de felul cum a primit numele, inelul și moștenirea eroul principal de la patricianul roman care-l adoptase la vârsta de 28 de ani!
- Tot așa, Dumnezeu ne cheamă și ne primește ca fii și moștenitori atunci când suntem destul de maturi ca să ne putem pocăi și să putem crede, deoarece „cine va crede și se va boteza va fi mântuit”! Dumnezeu nu intră în legământ cu niște bebeluși ori cu copii sub vârsta adolescenței, adică sub 16 ani, care juridic vorbind, nici în lumea noastră nu se consideră a fi decât parțial răspunzători de faptele lor, de la 14 ani... . .
- Domnul nu înfiază nici pe baza mărturisirii nașilor... Și, de fapt, la botez și la Cină ne logodim cu Isus, iar vârsta nubilă la evrei era de 14 ani. Romanii, de asemeni, nu înrolau în armata lor decât tineri peste 15 ani.
- Iată cum conceptul de „înfiere” și vârsta la care se realiza aceasta se leagă de vârsta la care se poate primi botezul nou-testamental.
- Iată că în primele secole nu au fost botezați decât catechumeni peste vârsta de 14 ani.
- Și noi considerăm botezul valabil la o vârstă a înțelegerii depline.
- Domnul să ne ajute să-I fim moștenitori care să-I purtăm cu cinste Numele!