text Eseuri crestine

Îl învinuiesc pe Dumnezeu pe nedrept că a provocat suferinţa?

de Ph. Yancey
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ph. Yancey

Îl învinuiesc pe Dumnezeu pe nedrept că a provocat suferinţa?

   Am întâlnit mulţi oameni care trăiesc torturaţi în urma unor tragedii. Pentru a menţiona un exemplu recent, rata sindromului morţii infantile subite a scăzut cu 40 de procente în S.U. în ultimii cinsprezece ani, mai ales că medicii au început să-i avertizeze pe părinţi să-şi aseze copiii pe spate când dorm, nu pe burtă, altfel se pot sufoca. Mă gândesc la toţi părinţii din anii trecuţi care au strigat la Dumnezeu după ce au pierdut un copil: De ce mi-ai luat copilul? Este, cred, o întrebare greşită. Moartea copiilor mici a intervenit pur şi simplu pentru că nu cunoşteau pericolul la care erau expuşi copiii care dormeau pe burtă.

   În mod similar, în anii cei mai cumpliţi ai Morţii negre, cum mai era numită ciuma bubonică, profeţi cu plete lungi bântuiau pe străzile Londrei - rămase în mod straniu goale după ce o treime din locuitorii ei muriseră, iar o altă treime părăsiseră oraşul - şi vesteau teribila urgie ca pe o judecată a lui Dumnezeu asupra descompunerii morale. Practic, vreme de jumătate de mileniu, profeţii au rostit o asemenea judecată asupra Europei. În cele din urmă, otrava pentru şobolani a reuşit să stârpească îngrozitoarea plagă.

   Un progres similar în cunoaştere a arătat clar pericolul bolilor asociate cu consumul de tutun. Olandezii considerau cândva fumatul un obicei sănătos, un semn de spiritualitate creştină, şi numai rebelii refuzau să fumeze. În prezent, ştim că tutunul dăunează grav sănătăţii. Credincioşii calvinişti olandezi care îşi acceptau cancerul pulmonar şi emfizemul ca pe voia lui Dumnezeu puteau, practic, să le evite, stingându-şi pipele.

   Cunosc un misionar a cărui soţie şi fiică de şapte ani au fost ucise de un singur glonte când un raid aerian din Africa de Sud a confundat avionul lor cu cel al unui traficant de droguri şi a deschis focul asupra lor. "Dumnezeu a ghidat glonţul acela", declara soţul şi tatăl supravieţuitor în faţa presei. Am avut lungi discuţii cu el legate de afirmaţia lui, pentru că eu, unul, nu cred că "Părintele îndurărilor" îndreaptă gloanţele spre trupurile unor copii. Isus însuşi i-a combătut pe cei care puneau tragediile umane în seama lui Dumnezeu.

   La biserica pe care o frecventez, pastorul lasă uneori un timp pentru ca oamenii să vină în faţă la rugăciune. "Cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla este să guşti din experienţa de a fi profund iubit. La urma urmelor, nu-i chiar atât de rău, nu-i aşa? Şi apoi, s-ar putea chiar să auzi glasul Învăţătorului: Credinţa ta te-a mântuit. Du-te în pace, şi fii vindecat de suferinţa ta." De fiecare dată, pastorul subliniază că noi, cei din biserică, ar trebui să oferim dragoste şi sprijin celor care suferă, nu sentimente de vinovăţie şi îndoială cu privire la sine. De-a lungul anilor, mulţi oameni au relatat cum s-au vindecat, nu doar de boala lor fizică, ci şi de anumite dependenţe şi traume în domeniul sexual. Şi noi toţi am plecat de acolo având bine întipărit în minte gândul că Isus e un izvor de mângâiere, nu de chinuri.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Proverbe 18:24 – de ce același loc, dar cu sensuri diferite?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:În Proverbe 18:24 (traducerea Cornilescu) este scris: ,, Cine își face mulți prieteni, îi face spre nenorocirea lui … ,,În același text în Biblia rusă este...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poți ști dacă ești un om duhovnicesc?"
Categorie: Raspunsuri biblice  “Voi însă nu mai sînteți pămîntești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine beneficia de darurile închinate Domnului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Întrebarea este din Numeri 31:17-18. De ce Moise a zis căpeteniilor oștirii să omoare băieţii dintre prinșii de război și să țină fetele pentru...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poți primi răspuns de la Dumnezeu citind din Biblie la întâmplare?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă nu sunt atât de mulți, totuși există un anumit număr de oameni care doresc să primească răspuns de la Dumnezeu prin citirea Bibliei acolo unde se de...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este munca la negru un păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea aceasta a venit de la un angajator creștin:Vreau să vă adresez o întrebare referitoare la “munca la negru”. Am o echipă de constructori și vreau să...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Operația de micșorare a stomacului din perspectivă biblică"
Categorie: Raspunsuri biblice  Pentru că în ultimii ani a crescut numărul persoanelor care suferă de obezitate, creștinii care sunt afectați de aceasta doresc să primească un răspuns biblic....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Locul Legii lui Moise în viața unui creștin"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Care este locul Legii lui Moise în viața unui creștin?Această întrebare a stârnit și stârnește și acum multe discuții în comunitățile creștine. De ob...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este curvie dacă căsătoria a fost înregistrată civil, dar nu a fost oficiată de către Biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Nu, nicidecum nu putem califica această căsătorie drept curvie, căci atunci ar trebui să fie calificate drept curvii căsătoriile din toate religiile lumii. Căs...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Predica ruptă de realitate"
Categorie: Raspunsuri biblice  În Epistola care îi poartă numele Iuda a scris astfel:Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Între ură și milă pentru tata"
Categorie: Raspunsuri biblice  După moartea mamei, am plecat cu surorile mele alungate și tatăl a dorit o perioadă să mă aducă la el, căci eram unicul băiat și credea că mă va putea măg...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise