text Eseuri crestine

Disciplina -1-

de Dr. Martin Lloyd-Jones
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dr. Martin Lloyd-Jones

   Aici, în a doua sa epistolă, capitolul 1, apostolul Petru tratează o altă cauză a depresiei spirituale. Scopul scrierii acestei epistole este tocmai analizarea ei. El scrie pentru a-i încuraja pe cei ce erau descurajaţi, descurajaţi într-o asemenea măsură încât păreau să se îndoiască de Credinţa ÎN CARE CREZUSERĂ ŞI PE CARE O ACCEPTASERĂ. E ceva ce poate apărea ca un pericol real în starea de depresie spirituală; dacă starea persistă, va duce în mod invariabil la îndoieli şi incertitudine, la înclinaţia de a privi înapoi spre vechea viaţă din care am fost eliberaţi.

   Din fericire pentru noi, în acest caz apostolul ne oferă o descriere perfectă a stării. În mod indirect, ne spune mai multe lucruri despre oamenii cărora le scrie. De exemplu, după ce termină cu îndemnurile, în versetul 8 spune:

"Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului Isus Hristos."

  "Dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi" - spune el - veţi deveni apoi ceea ce nu sunteţi în prezent. Adică ce? "Ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos: - sugerând în mod indirect că starea lor era de leneşi şi neroditori. Şi nu numai atât, el spune că erau orbi, umblau cu ochii închişi şi uitau că au fost curăţiţi de vechile lor păcate. Într-adevăr, există mai departe o sugestie cum că alunecau, fiindcă le spune că dacă fac aceste lucruri "nu vor aluneca niciodată" şi nu numai atât, ci îşi vor " întări chemarea şi alegerea". Este clar că în acel moment, ei nu erau clari cu privire la aceste lucruri.

   Nu este nici o îndoială că erau creştini. Trebuie să repetăm acest lucru mereu, pentru că existau unii care au asemenea noţiuni false şi nebiblice despre creştini, încât susţin cu tărie că nişte oameni ca cei descrişi de Petru nu sunt nicidecum creştini. Dar este evident că erau creştini, altfel apostolul nu le-ar fi scris. Există o idee falsă despre creştini susţinută de mulţi, conform căreia cel credincios umblă întotdeauna pe munte, şi unii cred că dacă cineva nu este tot timpul acolo, atunci acel cineva nu este creştin. Este o persepectivă total nebiblică asupra creştinului. Aceşti oameni sunt creştini, dar sunt nefericiţi şi cu siguranţă ineficienţi, vieţile lor par să nu ducă nicăieri şi nu sunt de ajutor altora. Nu numai atât, dar nu produc roade nici în ceea ce-i priveşte, iar credinţa lor nu-i umple de certitudine şi bucurie. Sunt leneşi şi neroditori. Cuvintele care îi descriu cu adevărat sunt: INEFICIENŢI ÎN A-I AJUTA PE ALŢII, DUCÂND LIPSĂ DE CUNOŞTINŢĂ ŞI PRICEPERE. NU CRESC ÎN CUNOAŞTEREA DOMNULUI. Au la dispoziţie această cunoştinţă şi pricepere nemaipomenite, dar nu le posedă, nu au înaintat în ele, nu au crescut, sunt neroditori în privinţa aceasta. De fapt, cu toate că erau creştini fără nicio îndoială, par să aibe prea puţine rezultate. De asemenea, par să nu înţeleagă semnificaţia convertirii lor, par să fi uitat faptul că au fost curăţiţi de vechile lor păcate, trăiesc de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Toate acestea merg întotdeauna şi inevitabil mână în mână. Acolo unde există o lipsă de pricepere şi rodire în această chestiune de înţelegere, în general, va urma un eşec pe măsură în viaţă, atât în ce priveşte sfinţenia ei, cât şi utilitatea şi valoarea ei pentru alţi oameni.

   Aceasta este descrierea pe care apostolul o face acestor oameni şi cu siguranţă că genul ne este familiar tuturora, din nefericire. Este genul de om despre care poţi afirma că nu este creştin, deşi sunt prea puţine rezultate în viaţa lui care să o demonstreze. Pare înfăşurat în mediocritate şi nefericire, nu dă impresia că ar fi aşa cum Domnul nostru a spus că un creştin ar trebui să fie după ce primeşte Duhul Sfânt, şi anume, că "din inima lui vor curge râuri de apă vie". Nu, impresia pe care o dă este una de uscăciune, de nerodire, nu produce niciun rod, pare să nu aibă de dat nimic altora. Iar în ceea ce îl priveşte, viaţa îi este lipsită de putere şi nu pare să crească şi să se dezvolte. Toată viaţa lui pare complet ineficientă, e abătut, nefericit şi zdruncinat de îndoieli. Nu pare capabil să dea socoteală "de nădejdea care este în el". Spune că are credinţă, şi cu toate acestea, se află mereu în poziţia în care însăşi temelia credinţei sale poate să fie clătinată. 

   Aceasta este starea pe care o tratează apostolul aici şi pe care o discutăm si noi acum.

   Primul lucru pe care trebuie să îl luăm în considerare este CAUZA STĂRII.

   CARE ESTE MOTIVUL PENTRU CARE AJUNGE CINEVA ÎNTR-O ASEMENEA STARE?

   Există creştini care corespund acestei descrieri - de ce sunt aşa, de ce nu sunt asemenea creştinilor roditori ale căror vieţi sunt eficiente, pline de vitalitate şi dătătoare de viaţă - CARE ESTE DIFERENŢA?

   Este o întrebare asupra căreia trebuie să reflectăm şi este clar că aici apostolul le spune acestor oameni fără echivoc că există o cauză finală a tuturor manifestărilor acestei depresii şi anume lipsa de disciplină.

   Aceasta este adevărata problemă, e vorba de o absenţă totală a disciplinei şi a ordinii din vieţile lor.

   Dar, din nou din fericire pentru noi, apostolul nu se opreşte la a face o afirmaţie generală. Scriitorii Noului Testament nu se opresc niciodată la afirmaţii generale, ci întotdeauna merg mai departe şi scot la iveală detaliile, tratează problema punct cu punct; şi din fericire, apostolul face acelaşi lucru în cazul de faţă.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Proverbe 18:24 – de ce același loc, dar cu sensuri diferite?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:În Proverbe 18:24 (traducerea Cornilescu) este scris: ,, Cine își face mulți prieteni, îi face spre nenorocirea lui … ,,În același text în Biblia rusă este...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poți ști dacă ești un om duhovnicesc?"
Categorie: Raspunsuri biblice  “Voi însă nu mai sînteți pămîntești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine beneficia de darurile închinate Domnului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Întrebarea este din Numeri 31:17-18. De ce Moise a zis căpeteniilor oștirii să omoare băieţii dintre prinșii de război și să țină fetele pentru...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poți primi răspuns de la Dumnezeu citind din Biblie la întâmplare?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă nu sunt atât de mulți, totuși există un anumit număr de oameni care doresc să primească răspuns de la Dumnezeu prin citirea Bibliei acolo unde se de...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este munca la negru un păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea aceasta a venit de la un angajator creștin:Vreau să vă adresez o întrebare referitoare la “munca la negru”. Am o echipă de constructori și vreau să...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Operația de micșorare a stomacului din perspectivă biblică"
Categorie: Raspunsuri biblice  Pentru că în ultimii ani a crescut numărul persoanelor care suferă de obezitate, creștinii care sunt afectați de aceasta doresc să primească un răspuns biblic....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Locul Legii lui Moise în viața unui creștin"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Care este locul Legii lui Moise în viața unui creștin?Această întrebare a stârnit și stârnește și acum multe discuții în comunitățile creștine. De ob...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este curvie dacă căsătoria a fost înregistrată civil, dar nu a fost oficiată de către Biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Nu, nicidecum nu putem califica această căsătorie drept curvie, căci atunci ar trebui să fie calificate drept curvii căsătoriile din toate religiile lumii. Căs...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Predica ruptă de realitate"
Categorie: Raspunsuri biblice  În Epistola care îi poartă numele Iuda a scris astfel:Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Între ură și milă pentru tata"
Categorie: Raspunsuri biblice  După moartea mamei, am plecat cu surorile mele alungate și tatăl a dorit o perioadă să mă aducă la el, căci eram unicul băiat și credea că mă va putea măg...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise