De ce avem așa mare nevoie de dragostea unui prieten?

Acesta este primul articol din seria: „Identitatea omului în Christos Domnul vis-a-vis de prietenie”

„Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” (Ioan 15:15)

Identitatea creștinului nu este doar o identitate declarativă, ci o identitate manifestată prin felul în care își trăiește viața de zi cu zi. Cuvinte plăcute, lozinci, declarații frumoase, poate avea oricine. Noi ca și creștini, nu doar vorbim frumos, ci trăim frumos, spre slava lui Dumnezeu, care ne-a iubit atât de mult încât a trimis pe singurul Său Fiu, pe Isus Christos, ca să moară în locul nostru. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16). În aceste verset, cuvântul “iubit” este cuvântul din limba greacă “Agape”. Agape este dragostea necondiționată, dragoste pentru care noi nu putem să facem nimic să o merităm. Această dragoste, Agape, a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat, de aceea ea este forța motivatoare din spatele acțiunilor noastre. Iubim pentru că am fost iubiți. Dăm Agape pentru că Agape este esența identității noastre. “Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:5). Despre dragostea Agape am vorbit mai pe larg în numărul precedent, dar aș dori să menționez că această dragoste este totdeauna prezentă și la lucru în viața noastră, fie că vorbim de prietenie, sau de iubirea între soți, sau de iubirea copiilor, sau chiar despre iubirea vrășmașilor. Agape este alegerea de a iubi sacrificial, cu fapta și cu adevărul, primind puterea să facem aceasta de la Dumnezeu. “Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.” (1 Ioan 3:18).

Aș dori ca în acest articol să vorbim despre dragostea frățească (Phileo), dragoste întâlnită în relațiile dintre prieteni. În zilele noastre, conceptul de prietenie este diluat și lipsit de esență. Ca să vă dau un exemplu, cei care aveți facebook știți că tuturor celor care le dați acces pagii dumneavoastră le spuneți prieteni. Totuși, de cele mai multe ori aș prefera să folosesc un alt termen pentru “prietenii” mei de pe facebook, cum ar fi: colaborator, cunoștință, coleg, vecin, rudenie, profesor, student, frate, soră, mătușă, etc. Fiecare are nevoie de un prieten adevărat, pentru că Dumnezeu ne-a creat cu această nevoie. Dumnezeu – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, care trăiesc într-o relație de dragoste, unitate și părtășie perfectă, a creat omul în primul rând ca să aibă or relație personală și profundă cu Dumnezeu. Dorința profundă din inima omul pentru părtășie și prietenie a fost satisfăcută când Dumnezeu însuși avea părtășie cu Adam și Eva, plimbându-se cu ei prin grădină, în răcoarea zilei. Păcatul pune un zid de despărțire între noi și Dumnezeu. Doar omul care vine la Dumnezeu cu credință și pocăință, care este născut din nou și care Îl urmează pe Isus are pacea sufletească și o relație de prietenie cu Mântuitorul, Isus Christos. Inima omului nu-și va găsi liniștea până când din nou, prin jertfa Domnului Isus, nu va intra în părtășie cu Dumnezeu.

Mulți oameni, chiar și copiii, ajung în pragul disperării din cauza singurătății, a lipsei dragostei și părtășiei cu alte persoane. Rata sinuciderilor, a depresiilor și a bolilor din cauza singurătății este alarmantă. Mulți copii și tineri s-au înrolat în ganguri, au început să consume droguri și să se angajeze în alte acțiuni păcătoase și riscante, doar din dorința de a-și face un prieten, de a se simți iubiți, acceptați și apreciați. Și eu am simțit această nevoie profundă după prietenie și acceptare. Cum eram adoptată de mătușa mea, văduvă și destul de înaintată în vârstă, fără frați, surori sau părinți în jurul meu, m-am împrietenit cu două fetițe de pe stradă. Doream cu orice chip să fiu prietena lor deși eu mergeam la biserică iar ele nu erau deloc credincioase. De aceea, când mi-au oferit țigări Carpați fără filtru, nu am refuzat, ba chiar le dădeam impresia că îmi place. Curând însă, ele au decis că nu sunt vrednică să fac parte din grupul lor, astfel renunțând la mine, găsindu-și alte fete cu care să fie prietene. Pe de o parte am fost ușurată că am scăpat de durerile de cap produse de fumat, dar pe de altă parte m-am afundat tot mai tare în amărăciunea singurătate. Așa că pe la vărsata de aproximativ 14 ani, m-am trezit nedorită de mătușa mea, nedorită de familia mea, fără prieteni și fără nici un suflet căruia să-i pese de mine. Ajunsă în pragul disperării, mi s-a părut că sunt într-o situație fără ieșire, așa că m-am luat și m-am dus singură la doctor. Dar după ce i-am spus doctorului situația mea, cerându-i printre lacrimi să mă ajute să ajung într-un orfelinat, mi-a întors spatele și a plecat. Nici până-n ziua de astăzi nu pot să-mi explic cum de nici doctorul și nici asistenta medicală, nu au avut nici un cuvânt bun sau o mângâiere pentru mine. E sufocant să te vezi nedorit și neiubit. Așa că, singura soluție pe care am văzut-o atunci a fost să-mi sfârșesc viața. Cu decizia luată, m-am dus la o gară mică din cartierul meu, gândindu-mă că așa îmi voi găsi sfârșitul, sub roțile unui tren. Dar trenul nu a venit. În schimb, au venit în mintea mea versetele memorate la școala duminicală. Deși am auzit de dragostea lui Dumnezeu, eram convinsă că nu sunt vrednică să fiu iubită. Mă gândeam, de multe ori, că dacă părinții mei nu m-au dorit, cum ar putea să mă vrea Dumnezeu? Dar în acea zi, ceva sa întâmplat în inima mea. Am vrut să cred, așa că m-am agățat de Dumnezeu, ca și cum un om se agață de colacul de salvare înainte să fie înghițit de marea învolburată. De atunci am începul să comunic cu Dumnezeu în rugăciune și să-L chem în ajutor. Chiar dacă mi-au luat ani mulți să înțeleg ce înseamnă mântuirea și nașterea din nou, eu mi-am pus toată energia și inima ca să pricep și să înțeleg Scriptura. Încetul cu încetul am ascultat de șoapta Duhului Sfânt, m-am apropiat de Dumnezeu și El s-a apropiat de mine. Domnul Isus a devenit Mântuitorul, Salvatorul și Prietenul meu cel mai bun. Am împărtășit cu dumneavoastră această experiență, pentru că aceasta este realitatea multor copii, tineri și adulți care vă ies în cale. De multe ori proiectele, chiar bune fiind, ne împiedică să vedem ce este în inima celui de lângă noi. Vă îndemn să nu treceți ușor pe lângă oameni, mai ales pe lângă cei din casa dumneavoastră. Nu știți niciodată ce frământări sau poveri duce un copil sau un tânăr “ascultător”, chiar sub părinților lui. Iar locul în care prietenia, la nivel uman, ar trebuie să atingă apogeul, între soți și soție, de multe este un loc al singurătății și tristeții. Mă rog ca Domnul să ne ajute ca între noi să nu fie așa, ci să fim buni prieteni pentru cei din jurul nostru, așa cum ne-a învățat Domnul Isus. Noi suntem lumina și sarea pământului! În noi și prin noi trăiește Domnul Isus și El vrea să iubească pe cei din jur, prin noi. Mă rog ca Domnul să ne ajute să-L iubim pe El și pe cei din jur mai mult decât proiectele sau agenda noastră personală.

Sunt multe cărți publicate, la subiectul prieteniei. În aceste cărți suntem instruiți cum să influențăm pe cei din jur și cum să ne facem prieteni pe baza unor reguli; multe dintre acestea foarte asemănătoare cu învățătura Scripturii. Totuși, multe dintre aceste învățături, nu sunt nimic mai mult decât tactici de manipulare, ca să-i influențăm pe alții, cu scopul de a ne merge nouă cât mai bine. Creștinul însă Îl are pe Christos în centrul vieții sale și nu sinele. Relațiile de prietenie între creștini sunt izvorâte din prietenia cu Domnul Isus. Scriptura și Duhului Sfânt ne sunt ghid și nu randamentul logicii omenești. De aceea, aș dorii să luăm fiecare aspect al prieteniei, așa cum ni-l modelează Domnul Isus, așa cum ni-l prezintă Scriptura și cu ajutorul Duhului Sfânt, să cultivăm în viața noastră aceste principii, ca ele să prindă rădăcini și să dea rod. “Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:15,34, 35)

Va continua.

Marinela BUZAȘ (luminipentrusuflet. com)