text Eseuri crestine

În gloria Lui -2-

de Andrew Murray
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Andrew Murray

Asemenea licăriri divine date de Dumnezeu despre viitor ne descoperă, dincolo de puterea noastră de a gândi, ce adevăr intens, ce semnificație divină există în cuvântul creator al lui Dumnezeu:

Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea noastră

Destinul omului este acela de a arăta asemănarea cu Cel Invizibil, acela de a fi părtaș Naturii Divine, acela de a împărți cu Dumnezeu domnia asupra universului. Locul lui este într-adevăr, unul al gloriei nespuse. Stând între două veșnicii - între scopul veșnic prin care am fost predestinați să ne asemănăm chipului primului Fiu născut și împlinirea veșnică a acelui scop când vom fi ca El în gloria Sa- auzim din fiecare parte glasul care ne spune:

O, VOI, PURTĂTORI AI CHIPULUI LUI DUMNEZEU, PE DRUMUL SPRE ÎMPĂRTĂȘIREA GLORIEI LUI DUMNEZEU ȘI A LUI HRISTOS, TRĂIȚI O VIAȚĂ DUMNEZEIASCĂ, O VIAȚĂ CA A LUI HRISTOS!

Când mă voi trezi, mă voi sătura de CHIPUL TĂU

așa suna cântecul psalmistului din vechime. Nimic altceva nu poate satisface sufletul decât chipul lui Dumnezeu, acesta fiind scopul pentru care a fost creat. Și aceasta nu ca un lucrător exterior - ceva ce putem vedea, dar nu putem avea. Ci doar în calitate de părtași ai acelei asemănări vom fi satisfăcuți. Binecuvântați sunt cei care flămânzesc după aceasta. Ei vor fi săturați. Asemănarea cu Dumnezeu va fi gloria lor, avându-și izvorul în Dumnezeu Însuși, curgând prin întreaga lor ființă și revărsându-se apoi din ei în univers.

Când Se va arăta Hristos, viața noastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă. Coloseni 3.4

Iubiți creștini, nimic nu se va putea arăta în acea zi dacă nu a existat în această viață. Dacă gloria lui Dumnezeu nu se vede în viața noastră aici, nu se va putea vedea nici atunci. Este imposibil. Doar omul care-L glorifică pe DUMNEZEU aici Îl va putea glorifica pe DUMNEZEU în veșnicie! Omul este chipul și gloria lui Dumnezeu. Doar dacă porți chipul lui Dumnezeu aici, trăind în asemănare cu Isus, care este OGLINDIREA SLAVEI SALE ȘI ÎNTIPĂRIREA FIINȚEI LUI, vei fi pregătit pentru gloria care va veni. Dacă vrem să fim asemenea chipului ceresc al lui Hristos în glorie, trebuie să purtăm mai întâi chipul pământesc al lui Hristos în umilință.

Copil al lui Dumnezeu, Hristos este imaginea necreată a lui Dumnezeu! Omul este imaginea creată. Pe tronul gloriei, cele două imagini vor fi veșnic una. Știi ce a făcut Hristos, cum S-a apropiat de noi, cum a jertfit totul pentru a ne readuce în posesia acelui chip. O, nu ne vom dărui și noi pentru totdeauna acestei minunate iubiri, acestei glorii de neînchipuit și nu ne vom da întreaga viață pentru a manifesta asemănarea și gloria lui Hristos? Nu vom face din gloria Tatălui, asemenea lui Hristos, scopul și speranța noastră, trăind pentru gloria Lui aici, drept singura cale pentru a trăi gloria Lui acolo?

GLORIA TATĂLUI: în ea își au originea comună gloria lui Hristos și gloria noastră. Haideți să căutăm ca TATĂL să fie pentru noi ceea ce a fost pentru EL, iar gloria TATĂLUI va fi a noastră așa cum este și a LUI. Toate trăsăturile vieții lui Hristos converg spre ea ca centru al lor. El a fost FIU. A trăit ca FIU. Dumnezeu I-a fost TATĂ. Ca Fiu, a căutat gloria Tatălui. Ca Fiu, a găsit-o. O, fie ca aceasta să ne fie asemănarea cu chipul Fiului: ca TATĂL să fie totul în viața noastră. Gloria Tatălui trebuie să fie casa noastră veșnică.

Iubiți frați, care m-ați însoțit până aici în aceste meditații cu privire la Chipul Domnului nostru și la viața în asemănarea lui Hristos în care EL trebuie să Se reflecte, a venit timpul să ne despărțim, de aceea, haideți să o facem cu Cuvântul: VOM FI CA EL! - pentru că ÎL VOM VEDEA AȘA CUM ESTE! Oricine are nădejdea aceasta în El, se curățește, DUPĂ CUM EL ESTE CURAT.

ASEMENEA LUI HRISTOS!

Să ne rugăm unii pentru alții și pentru toți copiii lui Dumnezeu ca, într-o măsură crescândă, acesta să fie singurul scop al credinței noastre, singura dorință a inimii noastre, singura bucurie a vieții noastre.

Oooo, ce frumos va fi în glorie când ne vom întâlni, când Îl vom vedea așa cum este și când ne vom vedea unii pe alții și vom fi toți asemenea Lui!

Glorios Dumnezeu, veșnic binecuvântat, ce mulțumiri Îți vom aduce pentru gloria Evangheliei a lui Hristos, care este chipl lui Dumnezeu, și pentru lumina gloriei Tale care strălucește peste noi! Ce mulțumiri Îți vom aduce pentru că în Hristos am văzut nu doar chipul Tău, ci și chipul gloriei noastre, promisiunea a ceea ce urmează să fim împreună cu Tine pentru veșnicie!

Oooo, Dumnezeule, iartă-ne, iartă-ne de dragul sângelui lui Isus că am crezut așa de puțin în aceste lucruri, că le-am trăit așa de puțin. Te rugăm să descoperi tuturor celor ce au avut părtășie unii cu alții în parcurgerea acestor meditații care este GLORIA în care vor trăi veșnic, în care poți trăi acum, în timp ce Te glorifică.

O, Tată, trezește-ne și pe noi pe toți copiii Tăi să vedem și să simțim care este scopul Tău cu noi. Gloria Ta trebuie să fie în jurul nostru, peste noi și în noi! Noi vom fi ca Fiul Tău în gloria Lui. Tată, Te implorăm, vizitează-Ți BISERICA! Lasă Duhul Tău Cel Sfânt, Duhul gloriei să lucreze cu putere în ea. Și lasă ca aceasta să fie singura ei dorință, singura trăsătură prin care să fie cunoscută: GLORIA LUI DUMNEZEU ODIHNINDU-SE PESTE EA.

Tată, fă aceasta de dragul lui Isus. Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Respectă pe cei mai în vârstă"
Categorie: Raspunsuri biblice Tot mai des ajung să fiu martoră a diferitor forme de lipsă de respect, mai ales al tinerilor față de cei mai în vârstă. Pe stradă, în transporturile sau în instituț...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Copiii au nevoie de dragoste necondiționată şi limitări"
Categorie: Raspunsuri biblice Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, articolul 19 afirmă: „Statele părţi...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O femeie plăcută"
Categorie: Raspunsuri biblice Femeile au un impact atât de mare în viața fiecăruia dintre noi: Mama, Sora, Bunica, Educatoarea, prima Învățătoare și lista poate continua mult. Femei deosebite car...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Copilul meu crește obraznic. Ce să fac ca și părinte?"
Categorie: Raspunsuri biblice Când vorbim despre un copil obraznic avem în vedere un copil care sfidează regulile unui colectiv de ex. la școală/biserică sau a bunului simț cum ar fi față de cei...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Să învățăm copiii să fie oameni"
Categorie: Raspunsuri biblice Societatea noastră culege roadele amare ale exodului masiv al populației la începutul anilor 2000. Vă mai aduceți aminte cum părinții plecau peste hotare pentru a of...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ca și creștini, avem dreptul să confruntăm pe necreștini cu Biblia?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:“Recent am publicat un articol despre dragobete și anume despre tineri de la o universitate din țară, care au oficiat căsătorii fictive pentru 24 de ore. A...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Timpul petrecut împreună este un dar"
Categorie: Raspunsuri biblice Ştim cu toţii că viaţa este limitată oricât de lungă sau scurtă ar fi ea. Timpul petrecut cu ceilalţi niciodată nu este suficient şi niciodată nu este prea lung. Şi...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Autismul virtual – o boală ce afectează tot mai mulți copii"
Categorie: Raspunsuri biblice În ultimii ani auzim tot mai mult de o creștere vertiginoasă a numărului de copii diagnosticați cu autism sau tulburări ale spectrului autist. Foarte multe astfel de...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fii o pildă pentru alții - Radu Blendarencu"
Categorie: Raspunsuri biblice Conceptul precum că toată viață trebuie să agonisim pentru a lăsa moștenire copiilor noștri de cele mai multe ori s-a arătat falimentar. Nimeni nu spune că este un l...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Întăriți în încercări"
Categorie: Raspunsuri biblice Sună atât de controversat pentru mulți această expresie… Cum poți fi întărit atunci când vine încercarea și cuptorul cu foc în viața ta? Când parcă nu poți face nimi...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise