text Eseuri crestine

Ferice de acela...

de Thomas A. Kempis
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Thomas A. Kempis

Ferice de acela, care, dispreţuind cele trecătoare, slujeşte Celui Veşnic

Îmi voi deschide iarăşi gura către Tine, Doamne, şi nu voi tăcea; voi vorbi către Dumnezeul meu, Domnul şi Împăratul meu care locuieşte în locurile prea înalte:

'O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine! '

Şi dacă pentru cei ce umblă în frica Ta păstrezi atâta bunătate, cât de mare va fi ea pentru cei ce Te iubesc şi din dragoste, Îţi slujesc din toată inima lor!

Cu adevărat nespus de mare este fericirea de a Te privi pe Tine, şi pe care o dai celor care Te iubesc! Şi mi-ai arătat bunătatea dragostei Tale mai ales în faptul ca m-ai creat, atunci când eu nu existam; m-ai întors la Tine ca să-Ţi slujesc Ţie când eu rătăceam; şi mi-ai scris în inimă o dulce poruncă: DE A TE IUBI PE TINE.

O, izvor al vesnicei iubiri, ce voi putea eu să spun despre Tine? Cum voi putea eu să Te uit pe Tine, care Te-ai îndurat şi Ţi-ai adus aminte de mine, chiar atunci când, cufundat în şivoiul păcatelor, mergeam spre pieire? Îndurarea Ta către robul Tău a trecut peste orice margini şi ai turnat peste mine harul si dragostea Ta, fără ca eu să fiu vrednic de ele.

Cu ce-Ţi voi răsplăti pentru un asemenea har? CĂCI NU ORIŞICUI ÎI ESTE DAT SĂ RENUNŢE LA TOATE ŞI SĂ PĂRĂSEASCĂ LUMEA, SĂ-ŞI IA CRUCEA ŞI SĂ TE URMEZE.

Oare mare lucru voi face eu slujindu-Ţi Ţie, Acela Căruia orice faptură trebuie să-I slujească? Să nu se pară deci un lucru mare şi minunat faptul ca Tu eşti atât de bun, ca primeşti în slujba Ta pe un netrebnic ca mine şi-l numeri printre cei ce Te slujesc pe Tine.

Iată al Tău este tot ce am şi toate lucrurile şi toate talentele cu care eu pot să-ŢI slujesc!

Numai că eu nu prea Îţi slujesc ŢIE! Mai mult îmi slujeşti Tu mie. Iată că cerul şi pământul pe care le-ai făcut Tu au ajuns sa fie în slujba omului. Şi ceea ce le întrece pe toate este că Tu Însuţi Te-ai îndurat să slujeşti omului şi ai fagăduit să Te dai pe Tine Însuţi lui.

Ce-Ţi voi da eu pentru toate aceste mii şi mii de daruri? O, de-aş putea să-Ţi slujesc măcar o zi aşa cum se cuvine!

Într-adevăr Tu eşti vrednic să Ţi se slujească, vrednic de toată cinstea şi toată lauda în veci!

Tu eşti cu adevărat Stăpânul meu, iar eu sunt sărman robul Tău, care am datoria sa-Ţi slujesc din toate puterile şi să nu mă lenevesc niciodată de a lăuda Numele Tău.

Aceasta o voiesc, aceasta doreşte inima mea; şi ceea ce-mi lipseşte, îndură-Te de mine şi împlineşte Tu care eşti IUBIREA VESNICĂ!

Este o mare cinste, o mare laudă să-Ţi slujesc Ţie şi, pentru Tine, să dispreţuiesc toate. Căci mare har este păstrat celor ce se supun ŢIE de bunăvoie şi intră în slujba Ta sfântă. Vor gusta cele mai dulci mângâieri ale Duhului Sfânt toţi aceia care, din dragoste pentru Tine se vor lepăda de toate desfătările pământeşti.

Mare va fi slobozenia duhului acelora care, pentru Slava Numelui Tău vor alege mai bucuros să intre pe calea îngustă care duce la viaţă, decât să meargă pe calea care duce la pierzare şi se vor lepăda de toată grija lumească.

Este deci o robie aleasă, duhovnicească, care face pe om cu adevărat slobod şi sfânt. Să slujeşti lui Dumnezeu, să fii robul Lui! O, ce robie plăcută şi fericită este robia aceasta! Aceasta face pe om plăcut lui Dumnezeu, la fel cu îngerii, înfricoşat pentru draci şi cinstit de toţi credincioşii.

Aceasta este slujba lui Dumnezeu pe care ar trebui să o dorim şi s-o îmbrăţişăm tot timpul, fiindcă ne face vrednici de binele cel mai înalt şi ne asigură o bucurie fără sfârşit.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise