text Eseuri crestine

Câteva semnale de avertizare privind pulsul vieţii spirituale

04 aprilie 2025

„Eu aveam o mare nevoie de trezire la vârsta de 19 ani. Eram nepotul unui predicator al trezirii, căzut în apostazie. Mi-am petrecut o mare parte din viaţă în biserică, dar acum mă pierdeam repede în lume. Eram un ipocrit maestru, care îmi jucam rolul duminica, dar făceam ce vroiam luni”.

Aşa începe articolul evanghelistului Daniel K. Norris şi publicat în Charisma Magazine. Daniel K. Norris a lucrat împreună cu Steve Hill, în diverse campanii de evanghelizare fiind în acelaşi timp şi co-amfitrionii emisiunii From the Frontlines (În prima linie).

„Se părea că eu am înşelat destule persoane pentru a putea fi folosit ca un lider în biserică. Nu ştiu dacă aceasta vă spune mai mult despre abilitatea mea de a înşela, sau despre disperarea mea. Semnalele de alertă erau acolo şi dacă cineva si-ar fi folosit discernământul, putea să vadă simptomele. Eu muream încet şi aveam nevoie de ajutor. Din fericire acesta a sosit în mica noastră biserică în 1996, când trezirea a izbucnit, în timpul unei furtuni de gheaţă. Isus, Marele Medic, a apărut cu diagnosticul şi cu prescripţia pentru condiţia mea spirituală. Da, m-a durut dar de asemenea m-a vindecat!

Există şapte întrebări pe care marele teolog A.W. Tozer ne încurajează să le luăm în considerare, la care dacă vom răspunde cu onestitate, vor spune mult despre sănătatea noastră spirituală. Acestea sunt:

–  Ce iubim cel mai mult
–  Ce gândim despre majoritatea celor de lângă noi
–  Cum ne folosim banii
–  Ce facem cu timpul nostru liber
–  În ce companie ne simţim bine
–  Cine sunt aceştia şi ce admirăm la ei
–  De ce râdem şi de cine.

Am un obicei de a-mi pune aceste întrebări cu frecvenţă, mie însumi. Şi cu acestea în minte, vreau să vă ofer şapte semne că aveţi nevoie de o trezire spirituală în propria voastră viaţă:

1. Vă distraţi acum cu acele lucruri care înainte vă înfuriau?

Când am fost mântuit mi-am curăţat viaţa şi mi-am curăţat casa. Am umplut mai mulţi saci de gunoi cu obiecte lumeşti pe care le adunasem de-a lungul anilor. Nimeni nu mi-a spus să fac asta. Pur şi simplu, aveam o dragoste atât de pură pentru Domnul încât nu doream ca nimic să se interpună între El şi mine. Eu deja am rupt-o cu diavolul aşa că nu mai aveam nevoie de aceste articole de întrebuinţări lumeşti.

Dar cu toate acestea, orice casă care a fost măturată se va murdări din nou dacă nu măturăm zilnic. Cu timpul este uşor să coborâm garda şi să lăsăm ca lucrurile pe care le-am scos, să intre iar în viaţa noastră. Aţi pus din nou în funcţie acele aparate pe care cândva le-aţi stins? Când a fost ultima dată când aţi oprit un film, pentru că eraţi îndurerat de forma în care profanau numele lui Dumnezeu? Te simţi confortabil atunci când colegii povestesc bancuri obscene, în prezenţa ta, sau nu schimbă tonul atunci când eşti aproape? Te simţi în largul tău cu acele lucruri care înainte te înfuriau?

2. Păstrezi tăcerea acolo unde înainte vorbeai?

Să-i ceri unui om plin de Duhul Sfânt să tacă este atât de inutil aşa cum i-ai cere unei lumânări aprinse să nu strălucească. Îndrăzneala de a predica Evanghelia este intrinsecă botezului cu Duhul Sfânt. Isus a spus: Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Faptele apostolilor 1:8)

Dovada adevărată a botezului cu Duhul Sfânt, este că limba ta a primit libertate şi aprinde focul cu Evanghelia! Îţi aminteşti atunci când pentru prima dată ai experimentat mântuirea? Aveaţi dorinţa să vă împărtăşiţi experienţa cu prietenii şi cu membri familiei. Îţi aminteşti de îndrăzneala cu care apărai dreptatea Lui, şi de tot ceea ce a făcut pentru tine?  Încă o mai ai sau poate vocea ţi-a crescut mai mult? Tăcerea poate să fie un semnal al unei inimi apostate.

Când a fost ultima dată când v-aţi împărtăşit credinţa altora? Vorbeşti atunci când cineva vrea să facă un rău, sau nu? A sosit momentul ca să-ţi găseşti din nou vocea!

3. Camera ta pentru rugăciune este plină de păianjeni şi Biblia ta plină de praf?

Nici un om nu este mai mult decât propria lui viaţă de rugăciune. Credinciosul care nu petrece timp în faţa Domnului şi a Cuvântului, îi spune de fapt Domnului: „eu mă descurc singur”. Isus a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4). El nu a spus că a acţionat, ci că acţionează. Nu e vorba doar despre ce ţi-a vorbit Dumnezeu în trecut, dar şi despre ce El îţi spune azi! Dacă vrei să trăieşti, trebuie zilnic să acţionezi şi să te adânceşti în Cuvânt.

Atunci când viaţa vă obligă să mergeţi pe un anumit drum, înainte de a porni, rugăciunea este pe primul loc, sau pe ultimul? Ce a făcut Dumnezeu, vedeţi în Cuvântul lui astăzi? Când a fost ultima dată când aţi petrecut un timp de calitate cu Domnul? Dacă aţi fi atât de delăsat în lucrul dumneavoastră, aşa cum sunteţi în rugăciune, cât timp ar trece până ce aţi rămânea fără de lucru? Credeţi cu adevărat că rugăciunea funcţionează? Atunci trebuie să vă rugaţi mai mult?

4. Sunteţi mai dispus să-l criticaţi pe pastor, decât să-i contemplaţi mesajul?

Când plecaţi de la biserică, vă gândiţi mai mult la aspectele în care aţi fost de acord sau în dezacord cu mesajul, sau îl luaţi în serios? Critica este o simptomă sigură a unei inimi împietrite. Am învăţat în viaţă că atunci când critic pe o altă persoană, acest fapt îmi spune mai mult despre mine decât despre el. De ce nu aţi merge la biserică acest sfârşit de săptămână şi să-i cereţi Domnului să vă vorbească inimii, prin intermediul cuvintelor vorbite de către pastor?

5. Vă scuzaţi păcatul?

Păcatul este lucrul pe care Isus nu l-ar face. Îmi place această definiţie simplă şi directă. Dacă Isus nu ar merge acolo, să bea asta, fumul acesta, vorba aceasta, să asculte sau să vadă asta, atunci este păcat şi acesta nu încape în viaţa unui fiu sau fiică de Dumnezeu.

Isus a stabilit un standard destul de înalt. El a spus: Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. (Matei 5:48). Scriitorul epistolei către Evrei ne spune: Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evrei 12:14). Sfinţenia şi perfecţiunea sunt imposibile dacă se încearcă pe cont propriu.

Din fericire, nu fac aceasta prin puterile mele ci prin puterea Lui. Toleraţi obiceiurile şi viciile? Care sunt lucrurile ascunse din viaţa ta pe care nu ai vrea să le ştie nimeni? Sau continui să-ţi spui ţie însuţi: nu este mare lucru? Dacă ai păcat în viaţa ta, nu-l scuza. Mărturiseşte-l!!!

6. Sunteţi în căutarea  butonului „dislike” a acestui articol?

Solomon a scris:Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase” (Proverbe 27:6). Dacă sunt bolnav, eu am nevoie de un medic pentru a-mi diagnostica problema, nu să-mi spună cât de bine mă simt. Dacă duc o viaţă nesănătoasă am nevoie de un bun prieten care să mă confrunte cu obiceiurile mele alimentare greşite. Dacă înot într-un  munte de datorii, nu am nevoie de un prieten care să-mi dea un alt împrumut. Am nevoie de un prieten adevărat care să-mi ia cardurile de credit.În adevăr, să mi se spună că de acestea nu mai am nevoie, îmi loveşte EU-l şi orgoliul.. Dar aceste răni sunt suportabile dacă provin de la un  prieten care mă iubeşte.

Dacă cineva îmi spune mereu cât de grozav sunt şi cât de binecuvântat mă vrea Dumnezeu să fiu, dar nu-mi atinge niciodată punctele cele mai vulnerabile, ţine cu adevărat la mine? Câteodată să ţii la cineva înseamnă confruntare. Dacă acest mesaj este ofensiv pentru dumneavoastră, nu criticaţi scriitorul. Interogaţi cititorul!

7. Ai un sentiment profund de ceva mai mult?

Tozer a spus: „Să-L găseşti pe Dumnezeu şi totuşi să continui să-L cauţi este paradoxul din suflet al dragostei”. Cât de adevărat este acest lucru. Au trecut aproape 20 de ani de când l-am găsit pe Dumnezeu la altarul unei biserici, dar cu toate acestea încă îl mai caut în fiecare zi. După toţi aceşti ani, încă simt foame de mai mult. Şi din fericire, este mai mult!

Enoh a umblat cu Dumnezeu 300 de ani (Genesa 5:24).
Moise vorbea cu Dumnezeu aşa cum vorbesc prietenii (Exod 33:11).
Isaia l-a văzut pe Dumnezeu înalt şi sublim (Isaia 6:1).
Petru l-a văzut pe Isus cum s-a schimbat la faţă şi şi-a arătat splendoarea divină (Matei 17:4).
Pavel a fost învăţat de Hristos însuşi (Galateni 1:12).
Ioan a fost chemat în Cer unde l-a văzut pe Isus pe tronul Său (Apocalipsa 20:11).
Edwards şi Wesley au trezit naţiunea americană.
Charles Finney a fost botezat în valuri şi valuri de dragoste.
William Seymour a trăit pe norii slavei, timp de patru ani pe strada Azusa.
Smith Wigglesworth a readus morţii la viaţă.

Sunt gelos de întâlnirile lor cu Dumnezeu şi nu vreau să o neg pe a mea proprie.

Prietenul meu, dacă tu ai încetinit sau chiar ai oprit căutarea lui Dumnezeu, vreau ca aceste cuvinte să te răscolească. Este mai mult. Dacă tu vezi că ai nevoie de o trezire, curaj. Nu este departe de tine. Dacă te vei apropia de El, El promite că se va apropia de tine (Iacov 4:8)”!

Cele mai recente resurse creștine scrise

ISUS - FIUL LUI DAVID
Categorie: schite de predici  Introducere: Fara nici o indoiala, persoana Domnului Isus este unica in multe feluri. Magii i s-au inchinat si i-au adus daruri: aur, smirna si tamiie. Ori...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
MARTORII NASTERII
Categorie: schite de predici  Introducere: Nasterea Domnului Isus s-a intimplat printre oameni ca mine si ca tine. Iata o rapida trecere in revista a lor. Incearca sa te recunosti intr-...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Darul nespus de mare
Categorie: schite de predici  Text: 2 Cor. 9:15; Isaia 9:6-7  Introducere: Acest verset apare intr-un context care vorbeste despre darnicia crestina. Concluzia lui Pavel este...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Daruri pentru Noul Nascut (II)
Categorie: schite de predici  Text: Luca 1:26-38  Introducere: 1. Da-i planurile si visurile tale. MARIA si IOSIF erau logoditi si aveau minunate palnuri de viitor. Dumne...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Daruri pentru Noul Nascut
Categorie: schite de predici Text: Mat. 2:1-12Introducere: Multa lume are falsa impresie ca Dumnezeu este "costisitor", ca El vine ca sa ne fure toate bucuriile si placerile vietii. Multora li se...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vise, vise, vise
Categorie: predici scrise  Introducere:  Visam ceea ce-am fost, visam ceea ce-am vrea sa fim, visam ceea ce ne spune Dumnezeu. Cineva m-a intrebat de ce la noi, la baptisti, nimeni...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Învierea lui Isus: iluzie sau relitate?
Categorie: predici scrise  Articol preluat din revista "ethos" nr.1 din 1999 Viaţa creştină, credinţa, nădejdea şi istoria creştină, toate sunt ancorate în cru­cea lui Cristos şi în cer...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Tipuri de Biserici locale din cartea Apocalipsei
Categorie: predici scrise  Biserica locala nu poate fi inteleasa decit in contextul realitatii sociale in care exista. Numai cel ce se inalta la inaltimea intregului poate intelege in intreg...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"MANTUIREA" - CA UN FIR ROSU PRIN CARTILE BIBLIEI
Categorie: predici scrise  Lucrurile stau foarte simplu: sau Biblia este intr-adevar o carte despre Rascumparare si atunci ea este cea mai importanta din toate cartile lumii, sau ea nu este...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Revelatie si Inspiratie sau "Cine a scris Biblia?"
Categorie: predici scrise  Cel ce deschide Biblia, se poate apropia de ea din doua directii, care caracterizeaza doua scoli cu opinii distincte: cea literara si cea analitica. 1. ...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise