A început școala(2)

• Un cuvânt pentru părinți
   

Și ce dacă a început școala? Doar noi nu mergem la școală. Pentru noi rutina zilnică este aceeași, poate doar cu excepția că avem mai multă liniște acasă cât timp copiii sunt plecați.

Poate pentru părinți titlul acestui articol este greșit, deoarece dacă stăm bine și medităm, școala pentru copiii noștri a început cu mult timp înainte de aceste zile de septembrie. Școala în adevăratul sens al cuvântului începe imediat după ce copilul s-a născut, iar părinții sunt primii, cei mai importanți și mai influenți profesori. Școala laică are și aceasta rolul și importanța ei, deși în aspectele morale și anumite segmente sociale, nu este cea mai indicată sursă de implementare a acestor valori în copiii noștri. Eu cred că școala laică ar rebui ca să aibă ca și scop pregătirea copilului din punct de vedere profesional iar problemele etice, morale și spirituale revin familiei și bisericii. Cu toții știm că în realitate nu este așa, școala laică fiind un instrument foarte eficace în mâna acestor educatori moderni care doresc cu orice preț să-și promoveze și să-și implementeze valorile, știind că ceea ce seamănă în mințile fragede ale copiilor, va rămâne acolo și ei le vor accepta ca fiind normale și corecte. Dacă nu există o altă învățătură care să contracareze toate aceste intoxicări etice și morale, atunci copii de azi, adulții de mâine, vor fii victimele unui sistem care penetrează lumea noastră, orchestrat de cele mai perfide și mai ascunse startegii demonice. O alternativă la aceasta ar fii școlile confesionale care sunt bine așezate în țări precum Statele Unite și prind un contur tot mai accentuat și în România. Nu toți copiii care cresc în bisericile evanghelice au acces la astfel de școli, de aceea cred că în astfel de cazuri, familia și biserica trebuie să-și unească eforturile pentru ca să nu ne pierdem copiii.

Ce avem de făcut dragi părinți?
 

Cei șapte ani de acasă !!!
 

Copilul se naște cu anumite aptitudini care sunt moștenite. Poate să fie mai ager la minte sau mai abil în lucrurile practice, poate să fie mai deschis și sociabil pe când altul este mai tăcut și visător, etc. Acest mod de a se manifesta se mai numeşte şi temperament. Pe lângă aceste aptitudini moştenite, fiecare copil posedă o mare capacitate de a acumula cunoştinţe, fie prin exemplul pe care îl vede, fie prin instruire. Psihologii sunt de părere că primii trei ani din viaţă sunt determinanţi în ceea ce priveşte educaţia copilului (în această perioadă el învaţă o limbă). Să nu neglijăm această perioadă spunând că sunt prea mici ca să priceapă. De asemenea, până la vârsta de 6 – 7 ani, orice informație pe care o primește un copil, el o va accepta ca fiind validă, adevărată. Așa se explică de ce desenele animate sunt atât de bine gustate de copii, în timp ce pentru adulți sunt banale. De aceea, copilului trebuie să-i spunem întotdeauna adevărul, să ne ținem de cuvânt când îi facem o promisiune și să fim foarte atenți ce vorbim despre alții și despre felul cum ne comportăm între noi (părinții). În caz contrar, în imaginea copilului se va imprima o imagine deformată a realității. I se va părea normal ca să nu spui adevărul, să vorbești soțului / soției cu gura întreagă sau că toți oamenii sunt răi, mincinoși și fățarnici. Prin educația pe care copilul o primește, noi de fapt, îi modelăm caracterul.
 

Folosim sau nu, nuiaua ???
 

Educația modernă interzice categoric folosirea nuielei. Știm că cine folosește această metodă și apoi este denunțat, este pasibil ca să fie pedepsit mergându-se până la ridicarea autorității tutelare asupra copiilor. Noi suntem aici prinși oarecum la colț. Acceptăm ce ne spun cei din lume sau ne uităm mai întâi în Scriptură? Versetele care fac diferența între educația modernă și cea biblică sunt următoarele:

Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el. – (Proverbe 22:15)

Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din Locuinţa morţilor. (Proverbe 23:13-14)

Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale. – (Proverbe 29:15)

Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori. – (Proverbe 19:18) Alte versete despre acest subiect sunt: Proverbe 13:24; Evrei 12:4 – 11.

Ceea ce scot în evidență aceste versete este faptul că disciplinarea biblică are drept scop educația dintr-o perspectivă spirituală a cărei finalitate este viața veșnică și nu bunăstarea temporară. Omul se naște cu tendința de a face ceea ce nu este îngăduit, de a păcătui, și acest lucru este perceput încă din copilărie. De aceea educatorii moderni refuză metodele Scripturii deoarece ei exclud din start componenta spirituală, și tocmai aici se dau luptele între forțele demonice din univers și cele divine, partea pe care și-o dispută fiind tocmai sufletul copiilor noștri. Nuiau în sensul biblic nu se referă întotdeauna la bătaie, ci aceasta are și o parte corecțională verbală, iar dacă aceasta nu funcționează, avem ca alternativă pe cealaltă. De asemenea, orice pedeapsă trebuie să fie moderată, proporțională cu vina și copilul trebuie să știe întotdeauna pentru ce este pedepsit. Conform versetelor de mai sus, vinovăția trebuie să fie una de natură morală (minciuna, de ex.) și nu una datorită nepriceperii, neîndemânării sau a unor pretenții absurde.
 

Ce vrem să facem din copiii noștri ???
 

Ne trimitem copiii la școală pentru că vrem ca aceștia să se realizeze din punct de vedere profesional. Toți vrem ca să ne vedem copiii premianți, că reușesc să treacă toate examenele și să fie absolvenții celor mai bune școli. Cred că se cuvin câteva sfaturi privind orientarea și reușita profesională a copiilor noștri. În primul rând, nu vă orientați copiii spre acele domenii care nu fac casă bună cu pocăința. Sunt domenii care nu sunt rele prin ele însele, dar intrând acolo, tentanția și ispita sunt atât de agresive încât este foarte greu ca să le faci față. Personal voi aprecia întotdeauna pe un avocat care va rezista tentației banului în favoarea dreptății și pe un sportiv de performanță care își păstrează curăția și demnitatea chiar și atunci când se află pe culme. În al doilea rând, să nu încercați niciodată să vă realizați prin copiii voștri. Sunt părinți care nu au reușit să facă multe în viață, dar încearcă ca să recupereze terenul, prin copiii lor. Dacă copiii vor realiza ceva, atunci meritul este într-o măsură importantă al lor și nu al altora. ,,Este nedrept din partea unui părinte să pretindă unui copil ca să atingă standarde pe care el însuși nu le-a atins” (I. Mureșan – Voia lui Dumnezeu în familie, pg.160). În al treilea rând, nu obligați copiii să meargă la școala la care vreți voi. Să nu uităm că la vârsta tinereții, ei au depășit faza copilăriei și sunt la vârsta când trebuie să ia propriile lor decizii. Ei trebuie să colaboreze cu părinții, dar decizia finală este a lor și noi trebuie să le-o acceptăm și să o respectăm. În fine, în cel de al patrulea rând, să nu fiți dezamăgiți atunci când copilul dumneavoastră nu a ajuns să realizeze ceea ce ați visat când acesta era mic. Nu toți copiii pot să fie medici sau să piloteze avioane, deși mulți părinți își doresc acest lucru. Știu din experiență că au fost copii care nu au strălucit la învățătură dar au reușit mai bine în viață reparând mașini, de exemplu. Se poate trăi și dacă nu suntem în stare să deosebim un substantiv de un verb, nu ne mai aducem aminte de formulele de trigonometrie sau am uitat anul de naștere al lui Ștefan cel Mare. Toți copiii au aceași valoare și aceeași demnitate umană și când recunoaștem acest lucru, atunci vom realiza că este mai important decât reușita școlară.
 

Dumnezeu să binecuvinteze pe toți părinții și pe copiii lor !!!
 

P.S. Sugerez tuturor copiilor și tinerilor care vor vedea acest articol, să-l dea părinților, să-l citească, mai ales celor care nu prea folosesc calculatorul și internetul.