Penticostalismul a fost şi încă este, mişcarea spirituală cea mai dinamică din ultimii 100 de ani. Milioane de oameni au experimentat pacea cu Dumnezeu, prin intermediul unei biserici penticostale sau carismatice, unde au auzit pentru prima dată probabil, mesajul mântuirii. În România, de la începuturile modeste din a doua decadă a secolului trecut, s-a ajuns să reprezinte a patra denominaţiune religioasă a ţării în cifre globale, dar dacă am analiza procentajul celor care sunt cu adevărat consecvenţi (care merg regulat la biserică, de exemplu), din primele trei denominaţiuni, atunci probabil că penticostalii ar reprezenta a doua grupare din România, iar în unele zone ale ţării, chiar prima.
Dar, aşa cum se întâmplă întotdeauna unde este vorba de o lucrare bună, ne confruntăm tot mai mult şi cu învăţăturile greşite. Libertatea, care a venit odată cu schimbarea regimului politic din România, a însemnat şi o schimbare de perspectivă pentru mulţi din bisericile penticostale, influenţaţi în mare parte de persoane sau grupuri venite din afară. Aşa că astăzi asistăm la o paletă tot mai diversificată de oferte, învăţături şi practici, unele fiind dintre cele mai ciudate, începând de la o simplă descătuşare din legăturile tradiţional-conservatoare şi până la o libertate fără limite din punct de vedere al manifestării sau chiar al moralei.
Unde sunt limitele? După ce criterii trebuie să ne ghidăm când este vorba de componenta spirituală din viaţa noastră? Pe lângă influenţele venite în special din America, majoritatea fiind de esenţă carismatică, astăzi suntem prizonierii noilor tehnologii care ne modelează viaţa, gândirea şi perceptele. De unde ai învăţat asta? De pe internet, ţi se răspunde. Este biserica cea veche, în care am crescut majoritatea, etalonul privind doctrina şi practica, sau trebuie să ne deschidem spre alte orizonturi?
Câteva posibile răspunsuri privind noile manifestări care prind un contur tot mai evident printre românii evanghelici (indiferent de meridianul pe care aceştia locuiesc), le-am găsit într-un articol din revista on-line Charisma Magazine, în care autorul Lee Grady, un bun cunoscător al realităţii penticostal-carismatice din America, le aduce în prim planul preocupărilor sale privind sănătatea doctrinară a bisericilor de această nuanţă. Ţin să precizez că unele dintre acestea, probabil că nu corespund decât într-o mică măsură realităţii din România, dar sunt sigur că ne vom confrunta cu ele în viitorul apropiat. Aşa că, mai bine să prevenim decât să ne luptăm cu boala.
„Niciodată nu îmi voi cere scuze pentru că sunt un creştin carismatic”, precizează Lee Grady. „Am avut o experienţă dramatică cu Duhul Sfânt, în urmă cu mulţi ani şi nimeni nu mă poate contrazice. Mă încântă prezenţa permanentă a Duhului Sfânt în viaţa mea şi darurile Lui supranaturale. Iubesc darul profeţiei, vorbirea în limbi, rugăciunea pentru cei bolnavi şi să văd oameni schimbaţi prin puterea Duhului”.
În acelaşi timp, sunt conştient de faptul că, datorită mişcării carismatice iniţiată în decada anilor `60, persoanele au folosit greşit darurile Duhului şi au „sucit” Cuvântul lui Dumnezeu pentru a promova doctrine şi practici ciudate. Văzând aceste erori, totuşi niciodată nu m-am îndoit de autenticitatea lucrării pe care Duhul Sfânt a făcut-o în viaţa mea. Dar eu ştiam că trebuia să rămân fidel Cuvântului lui Dumnezeu şi să resping învăţăturile false pe care le-am întâlnit.
Simpla mea metodă se bazează pe 1 Tesaloniceni 5:21, 22 „Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău”. Cu alte cuvinte: mâncaţi carnea şi aruncaţi oasele.
Pentru că am călătorit prin „tot Trupul lui Hristos” în ultimii ani, am experimentat binele, răul şi urâtul. Mă încântă oamenii lui Dumnezeu şi ştiu că există un sector sănătos în bisericile pline de Duhul Sfânt, care se luptă pentru a se menţine cu picioarele pe pământ, în adevărul biblic. Dar de asemenea ştiu că am ajuns la o răscruce de drumuri. Trebuie să abandonăm doctrinele ciudate pe care le-a crezut sau practicat şi care ne împiedică creşterea spirituală în prezent.
Acestea sunt unele dintre cele mai greşite erori care au circulat în mişcarea carismatică în sezonul trecut. Sunt şi alte practici care ar trebui adăugate la această listă. Cred că întristăm pe Duhul Sfânt dacă continuăm să practicăm aceste lucruri:
1. „Nu vă atingeţi de unşii mei”. Este foarte probabil că dumneavoastră aţi auzit de această doctrină ciudată, bazată pe 1 Cronici 16:22. Într-o încercare de a descuraja orice formă de dezacord în biserică, liderii nesiguri le spun membrilor că dacă vreodată pun la îndoială autoritatea în biserică, „se ating de unsul Domnului” şi sunt în pericol de a fii judecaţi de Dumnezeu. Să numim aceasta, ceea ce este: manipulare spirituală. Se vor crea probleme mai grave renunţând la o discuţie sănătoasă şi la respectul reciproc. Membrii bisericii vor ajunge să fie abuzaţi şi controlaţi sau incluşi pe lista neagră, pentru că au curajul să pună întrebări.
2. Dublul legământ. Noi carismaticii iubim şi respectăm Israelul. Unii dintre noi inclusiv au încorporat practici evreieşti în cultul practicat, cum ar fi mantaua pentru rugăciune, suflatul în shofar, sau celebrarea sărbătorilor evreieşti. Aceste lucruri pot îmbogăţi experienţa noastră creştină, dar unii lideri merg prea departe când încep să înveţe că iudeii nu trebuie să creadă în Isus Hristos, pentru a experimenta mântuirea. Aceasta implică faptul că iudeii au acces special în Cer, doar datorită moştenirii lor etnice. Aceasta este în contradicţie flagrantă cu tot ceea ce învaţă Noul Testament.
3. Lideratul inaccesibil. În decada anilor `80, unele organizaţii carismatice au început să-i înveţe pe pastori că în scopul de a „proteja ungerea”, trebuie să se menţină departe de oameni. Pastorii au fost avertizaţi ca niciodată să nu-şi facă prieteni din interiorul congregaţiei. Predicatorii au început ciudata practică de a „sări” peste timpul de rugăciune de duminică dimineaţa şi apoi să apară pe scenă în momentul în care începea predica, cu scopul de a avea o intrare spectaculoasă. Să le fie ruşine acestor persoane pentru că încearcă să-şi justifice aroganţa. Isus i-a iubit pe oameni şi s-a pus la dispoziţia acestora. Aşa trebuie să facem şi noi.
4. Purtătorii de arme. Aceleaşi persoane care au dezvolta punctul N. 3, au început şi această ciudată modă. Predicatorii au început această practică de a se înconjura de câte un servitor: o persoană pentru a-i duce servieta, alta pentru a-i duce Biblia, alta pentru a-i duce alte lucruri. Unii predicatori au ajuns să-şi contracteze bodyguarzi … inclusiv degustători ai mâncării! Servitorilor li se promiteau binecuvântări speciale dacă îi serveau pe aceşti predicatori care acţionau precum stăpâni şi proprietari. Amintiţi-vă: adevăraţii lideri sunt „robii tuturor”, nu egocentrişti.
5. Rodul însutit . Înainte de a muri, în 2003, Kenneth Hagin sr., părintele mişcării credinţei, i-a mustrat pe discipolii săi, învăţându-i despre doctrina prosperităţii, până la o extremă absurdă. În cartea lui The Midas Touch (Atingerea lui Midas*), i-a rugat pe predicatori să se oprească din folosirea greşită a textului din Marcu 10:28 – 30, sugerând că Dumnezeu promite un profit de 100 de ori, pentru toate ofrandele ce le dăm bisericii. Hagin scria: „dacă câştigul însutit ar merge din punct de vedere literal şi matematic pentru oricine care dăruieşte, am avea creştini ce s-ar juca nu cu bilioane şi trilioane de dolari, ci cu cvadrilioane”. El a învăţat că binecuvântarea însutită, se referă la recompensa care vine peste acei care lasă tot ce au, pentru a-l sluji pe Dumnezeu în lucrare.
6. Vin banii. Isus i-a mustrat pe farisei pentru că aruncau banii în vistieria Templului, pentru a fi văzuţi de alţii. Dar în decada anilor 90, unii carismatici au avut această idee distorsionată că Dumnezeu ar oferi o binecuvântare magică, dacă vom arunca teancuri de bancnote de un dolar, la picioarele predicatorului, când acesta se afla în miezul predicii. Leroy Thompson din Louisiana a popularizat această practică extravagantă cu predica lui infamă din 1996, în care încuraja oamenii să strige: „Bani! Veniţi la mine acum! Atunci poporul fugea în faţă şi îşi arunca banii la picioarele predicatorului, în coşurile special pregătite. Banii s-au adunat, fără îndoială şi alţi predicatori flămânzi după bani, au preluat apoi metoda. Colectele s-au transformat într-o formă de exhibiţionism şi creştinii au început să vadă aceasta ca pe un fel de loterie.
Dumnezeu ne cere sfinţenie nu numai în comportamentul nostru, ci şi în doctrina noastră. Haide-ţi să eliminăm aceste învăţături, precum şi altele care au dus poporul la confuzie şi dezonorează Trupul lui Hristos.
*Midas o fost un rege în mitologia greacă ce avea puterea de a transforma tot ce atingea în aur, iar expresia vine de aici şi se foloseşte pentru a descrie o persoană care are mult succes în tot ceea ce face (N.Tr).
Lee Grady este ex-editor al Charisma Magazine şi este autorul mai multor cărţi, printre care şi „The Holy Spirit Is Not for Sale” (Duhul Sfânt nu este de vânzare).