text Editoriale crestine

"Hula impotriva Duhului Sfant"

11 aprilie 2025

Categorie: Editoriale crestine

 

”…Orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată…”
Matei 12: 31

Acest păcat a fost comis de dușmanii Domnului Isus atunci când L- au acuzat că scoate duhurile necurate cu ajutorul puterii Diavolului. În împrejurarea aceea, Mântuitorul afirmase cât se poate de clar că duhurile au fost scoase prin puterea Duhului lui Dumnezeu.
Cum ar putea fi înțeles acest păcat ?
Nici unul din cei cu care Duhul Sfânt se ostenește încă pentru a- i aduce la Hristos n- a comis acest păcat. Când cineva s- a împotrivit Duhului Sfânt așa încât El a încetat să mai lupte în el, atunci apare pericolul veșnic. Cu alte cuvinte, păcatul implică respingerea lui Hristos, total și irevocabil.
O ilustrare potrivită a acestui fapt este ultima predică rostită de Ștefan. El spunea: ”Oameni tari la cerbice…voi întotdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt” (Fapte 7: 51).
Contextul scoate clar în evidență faptul că, în primul rând, ei refuzau să ia în serios mesajul. Întocmai cum făcuseră și părinții lor când n- au primit și n- au crezut cuvintele profeților și mesagerilor lui Dumnezeu, făcându- se astfel vinovați de aceleași păcate. În Vechiul Testament citim că unii s- au opus, și- au bătut joc, i- au persecutat și i- au ridiculizat pe profeți. Deoarece profeții erau însuflețiți de Duhul Sfânt aceștia se împotriveau de fapt Duhului. Tot așa, Ștefan spune că atunci când oamenii cărora le vorbea el au refuzat să- i asculte pe apostolii lui Hristos, care vorbeau prin Duhul Sfânt, ei s- au împotrivit de fapt Duhului Sfânt.
Dar Ștefan mai spunea încă ceva. El spunea că așa cum în vechime Duhul lui Dumnezeu s- a luptat în zadar cu oamenii Vechiului Testament, căci ei neascultând au pierit, tot așa vor pieri și ascultătorii Lui dacă nesocotesc lucrarea Duhului în inimile lor. Împotrivirea față de Duhul Sfânt este un păcat comis numai de necredincioși. Dar este păcatul care, practicat continuu, duce la pierzare veșnică. Pentru cei ce se împotrivesc astfel Duhului nu rămâne decât judecata.
Singura posibilitate de iertare pentru păcătosul care se împotrivește Duhului Sfânt este primirea lui Isus Hristos, despre care mărturisește Duhul. Pentru o asemenea persoană mai există speranță numai în cazul în care se pocăiește imediat și permite Duhului să- Și facă lucrarea în inima lui.
Nu contează ce anume ai făcut, adu- ți aminte că Dumnezeu te iubește și dorește să- ți dea iertare pentru păcatul tău. Trebuie să fii eliberat de sub povara vinovăției care te apasă. Hristos a murit ca tu să fii liber !

Pastor Ioan Cocîrțeu

 

sursa: https://biserica2.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iertare pentru curvie"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Am citit articolul „Ce-i unește pe un bărbat și o femeie într-o căsătorie” și am fost cercetată și mustrată de Duhul. M-am căsătorit înainte să-L fi cunosc...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce a făcut Isus după înviere între arătările Sale?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:În Evanghelii este scris că Isus, după înviere, S-a arătat ucenicilor Săi. Ce făcea Isus între arătările Sale?Evenimentul istoric al învierii Domnului Isus...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Dumnezeu a vrut să-l omoare pe Moise (Exod 4:24-26)?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:La Exod 4:24-26 am întâlnit o întâmplare greu de înțeles. În timp ce Moise se îndrepta spre Egipt împreună cu familia sa, au ajuns într-un loc unde au răma...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este diferența între “poruncă” și “Lege”?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Care este diferența dintre Poruncă şi Lege? Să presupunem că erau trei copii într-o familie la care tatăl lor le-a interzis să deschidă ușa unei camere. Pr...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este cineva viu din cei ce au văzut pe Isus Hristos?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:În Evanghelia după Luca 9:27 este scris că unii din cei ce stăteau cu Isus nu vor muri pînă nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere. A r...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"În ce fel a împlinit Domnul Isus Legea și cum împlinim noi, ca și creștini, Legea?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este Legea celor zece porunci a Lui Dumnezeu veșnică sau temporară? Definiția cea mai exactă a păcatului este dată de ucenicul iubit a Domnului Isus,...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Definiția păcatului potrivit cu 1 Ioan 3:4 (păcatul este fărădelege)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este Legea celor zece porunci a lui Dumnezeu veșnică sau temporară? Definiția cea mai exactă a păcatului este dată de ucenicul iubit a Domnului Isus...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Au obiectele energie spirituală?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Au obiectele energie?Presupun că întrebarea nu se referă la energia obișnuită pe care o are un obiect în dependență de compoziția chimică, ci la ener...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A fost Isus botezat cu botezul pocăinței?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:A fost Isus botezat cu botezul pocăinței? Botezul lui IsusBotezul lui Isus de către Ioan Botezătorul este unul semnificativ. Acest eveniment este mărt...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Muntele Templului: cui și cât a plătit împăratul David pentru el"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Am o nelămurire cu privire la două versete din Biblie (2 Samuel 24:24 și 1 Cronici 21:25). Iată întrebările mele :În aceste două texte este vorba despre ac...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise