Cuvântul „maundy” (care în limba engleză înlocuiește cuvântul „mare”, din „Joia Mare”) înseamnă „poruncă”, care provine din cuvântul latin „mandatum”. Această poruncă se poate observa în faimoasele cuvinte ale lui Isus din Ioan 13:34-35, „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii”.
În acest pasaj, găsim o poruncă, o ilustrație și o promisiune. Isus ne răspunde la întrebările ce, cum și de ce. El le spune ucenicilor Săi să se iubească unii pe alții, precum și El i-a iubit, pentru ca toți oamenii să vadă că sunt ucenicii Săi.
Aici, în ultimele Sale ore de viață, Isus dăruiește ucenicilor și viitorilor creștini secretul pentru a putea fi diferiți de lume ca și urmași ai Fiului lui Dumnezeu.
Porunca
Prima parte a poruncii este simplă: „Iubiți-vă unii pe alții”. Isus îi pregătea pe bărbații pe care El îi iubise cel mai mult în ultimii 3 ani, îi pregătea pentru încercările și suferințele care urmau să vină. Ei urmau să fie desemnați pentru o lucrare care avea să schimbe lumea pentru totdeauna și care va afecta pentru totdeauna sufletul fiecărei ființe umane din generație în generație. Isus știa că Satan avea planuri pentru a împiedica misiunea. Remediul pe care îl dă Isus, cel puțin o parte din el, este această poruncă modestă de a ne iubi unii pe alții.
Chiar dacă pare simplu și de neuitat, toți cei care au încercat să îndeplinească această poruncă recunosc că a fost o adevărată provocare. Iubirea ne cere să-i punem pe alții mai presus de noi, să dăruim din timpul nostru, din resursele noastre și să ne dăm chiar și viața pentru binele celorlalți. Iubirea nu reprezintă faptele spre care suntem înclinați să le facem sau gândurile pe care le avem, ci ea este harul lui Dumnezeu. Isus a recunoscut înclinația spre iubirea de sine a ucenicilor și provocarea de ai iubi pe ceilalți, așa că El nu numai că le-a dat o poruncă, dar le-a lăsat și o ilustrație.
Ilustrația
Isus nu le dă o cale de scăpare și nici nu le dă ucenicilor o scuză ușoară. El nu numai că le-a zis să se iubească unii pe alții, dar El stabilește un standard care poate fi ilustrat doar de către El și care poate fi realizat doar prin intervenție divină. Isus le spune să se iubească unii pe alții, precum El i-a iubit. Oricine care se oprește pentru a medita la viața lui Isus în cel mai fundamental mod, poate recunoaște imediat greutatea acestei porunci.
Ilustrația nu contrazice citatul din Lege pe care Pavel îl scrie în Galateni 5:14, „Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, ci mai degrabă îl completează. Conform spuselor lui John Piper, în esență, Isus spune: iată la ce mă refer când spun „ca pe tine însuți”. Privește-mă. Adică, așa cum tu ți-ai dori ca alții să te elibereze de la o moarte sigură – în așa mod să-i eliberezi tu pe ei. În așa fel vă iubesc Eu pe voi. Suferința și moartea Mea ilustrează ceea ce vreau să spun prin „ca pe tine însuți”. Tu îți dorești viața. Trăiește pentru a dărui altora viața. Cu orice preț.
Isus pune alături de cuvintele lui Pavel și de standardul din Vechiul Testament al cuvintelor „ca pe tine însuți” o ilustrație a modului potrivit de a trăi. Suntem înclinați să trecem cu vedea multe moduri în care ne iubim pe noi însuți. Ne justificăm foarte repede atunci când spunem că nu trebuie să facem pentru alții unele lucruri pe care le facem pentru noi.
Viața lui Isus este un exemplu care nu poate fi înțeles greșit , o ilustrație care nu poate fi ignorată. Întreaga viață a lui Isus întruchipiază adevăratul sens al cuvintelor „ca pe tine însuți” – de aceea El a putut spune „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Proorocii; Eu n-am venit să stric, ci să împlinesc.”
Promisiunea
Această promisiune este o onoare – să fii un ucenic și un urmaș cunoscut al lui Isus – care este Dumnezeul-Om. Nu există alt nume pentru care ar trebui să ne simțim privilegiați pentru că suntem asociați cu el. Niciunul în afară de Isus. Dar mulți doresc să fie asociați cu El fără a face sacrificiul de a iubi.
Isus le spune ucenicilor Săi că dacă se vor iubi unii pe alții așa cum și El i-a iubit, toți oamenii vor cunoaște că ei sunt ucenicii Săi. Pentru a ne arăta credința în Hristos s-ar putea să încercăm să facem alte lucruri în loc să ne iubim unii pe alții. Ridicăm semne în curtea noastră, postăm citate pe rețelele de socializare, ne lipim abțibilde pe mașini. Toate aceste lucruri ar putea fi exprimate dintr-o inimă autentică, dar înseamnă un mare nimic dacă noi nu iubim alți creștini – de fapt, creștinii pot fi cea mai grea grupă de iubit.
Felul în care îi tratăm pe ceilalți și modul în care ne dăm interesul pentru ei vorbește puternic despre evanghelia pe care noi o proclamăm. Apostolul Ioan răsună cuvintele lui Isus, care sunt consemnate în epistola sa, „Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” şi urăşte pe fratele său este un mincinos, căci cine nu iubeşte pe fratele său pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu pe care nu-L vede? Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele său” (1 Ioan 4:20-21).
Este imposibil să-l iubești cu adevărat pe Dumnezeu fără să ai iubire pentru trupul lui Hristos. Ar trebui să căutăm să-i iubim pe frații și pe surorile noastre în același mod în care ne iubim membrii propriei noastre familii. Deoarece, în cele din urmă, noi chiar suntem o familie, cea mai adevărată familie.
Atunci când lumea face declarații mari, zdrobitoare despre răul care se află în biserică, noi ar trebui să ne oprim. În loc să ne unim cu lumea, noi ar trebui să fim gata să evidențiem binele, chiar la aceași măsură cu care recunoaștem răul. Iubirea înseamnă dorința de a-ți sacrifica propria reputație pentru binele trupului, precum și Hristos a făcut pe cruce. Iubirea înseamnă să riști să fii numit rău pentru că faci binele.
Dragostea noastră – ca a lui Hristos – unii față de alții le demonstrează celor din jurul nostru că noi chiar credem evanghelia pe care o proclamăm și oferă o ilustrație limitată, dar totuși puternică, a iubirii care le poate aparține și lor în Isus Hristos.
Isus reprezintă ilustrația perfectă a iubirii, iar Săptămâna Mare oferă o oportunitate excelentă de a asista la expoziția iubirii sale și de căuta să pășim smeriți pe urmele pașilor Săi.