Gloria Crăciunului este faptul că nu este începutul lui Hristos. Cu mult înainte de acel prim Crăciun, povestea Sa exista deja - nu doar în numeroasele profeții, ci într-o Persoană divină. Crăciunul poate că e o deschidere a unui capitol măreț, însă nu este începutul lui Hristos.
Crăciunul marchează, într-adevăr, o concepție și o naștere. Repetăm magnificul cântec de supunere al Mariei și vizita păstorilor pentru a aduce omagii Noului-Născut, iar ea „păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei” (Luca 2:19). Pentru oamenii obișnuiți, fără nicio îndoială, acesta este felul în care vedem originile noastre. Înainte de statutul de ființe pământești, nu am existat, pur și simplu. Dar nu este la fel și cu Fiul lui Dumnezeu. El este Cel „a cărui obârşie*† se suie până în vremuri străvechi” (Mica 5:2). Spre deosebire de oricare altă naștere umană, Crăciunul nu este un început, ci o devenire. Crăciunul nu este un start, ci o misiune. El nu a fost creat, El a venit.
Nicio altă ființă umană în istoria lumii are această glorie specifică. Pe cât de remarcabilă este nașterea printr-o fecioară, preexistența Lui Îl face să fie și mai distinct, chiar dacă este în totalitate om.
1. El a existat înainte de întrupare.
Isus Hristos a existat înainte să devină om prin întrupare. Isus Însuși a făcut afirmația cea uimitoare - și chiar foarte ofensatoare pentru sentimentele Iudeilor din primul secol, atât de ofensatoare încât „au ridicat pietre și au vrut să arunce în El” - atunci când a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că înainte să fie Avraam, Eu sunt” (Ioan 8:58-59).
Pe cât de adevărat era acest lucru, realitatea discordantă nu a descurs prea bine nici în Ioan 6: "Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte? Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El" (Ioan 6:62,66).
Dar cei care au avut ochi să-I vadă gloria, nu s-au întors înapoi; din numărul lor făcea parte și Pavel și autorul cărții Evrei. Melhisedec, cel care a trăit cu mii de ani înainte de Isus, a spus despre Fiul lui Dumnezeu ca "neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii" (Evrei 7:3).
La fel și generația de israeliți care au umblat în pustie "beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, şi stânca era Hristos" (1 Corinteni 10:4). Dincolo de aceste lucruri, patru refrene ale Noului Testament se alătură corului, cântând faptul că Hristos a existat cu mult înaintea primului Crăciun.
El a venit
Evanghelia lui Marcu se deschide sub banner-ul Isus ca Iahve Însuși venind pe pământ (Marcu 1:1-3). El a venit dinafara tărâmului creat în lumea noastră, pentru a aduce răscumpărarea lui Dumnezeu promisă de mult. „Fiul Omului a venit… să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Matei 20:28; Marcu 10:45; Luca 19:10). În Ioan, limbajul venirii - ca în Ioan 6:62, este cel al coborârii. „Fiul lui Dumnezeu S-a coborât din cer” (Ioan 3:13). Oamenii obișnuiți nu coboară, ci devin.
Din nou, Pavel și Evrei urmează Evanghelia. „Hristos a venit în lume” (Evrei 10:5) și în unul din rezumatele cele mai concise și potente ale Evangheliei, „Hristos a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși” (1 Timotei 1:15). În legătură cu venirea este arătarea. „El a fost arătat în trup” (1 Timotei 3:16). „El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi” (1 Petru 1:20).
El a devenit
În înțelesul său, „a deveni” nu ar necesita o preexistență. Secretul este să ne întrebăm ce a fost El înainte să devină. El a fost bogat în divinitate și a devenit sărac omenește (2 Corinteni 8:9). El „avea chipul lui Dumnezeu”, apoi a luat „chip de rob” (Filipeni 2:6-7). Unul care a fost infinit mai măreț, pentru că era Dumnezeu, a devenit mai prejos de îngeri, pentru că a devenit om (Evrei 2:9).
„Devenirea” Sa nu a fost o încetare din a fi ceea ce era înainte, ci o „luare” (Filipeni 2:7) a trupului și sângelui uman. Fiul pe deplin divin a adăugat Persoanei Sale umanitatea.
El a fost trimis
Profeții erau trimiși fără să preexiste, dar nu a fost așa și cu propriul Fiul al lui Dumnezeu. El a fost trimis dinafara lumii trupești, în ea, pentru a-I răscumpăra pe ai Săi. Contextul este fundamental diferit atunci când vorbim despre a trimite Fiul etern și când vorbim despre simpli mesageri umani.
În pilda lucrătorilor viei, proprietarul viei, într-un sfârșit, trimite pe „fiul său preaiubit” (Marcu 12:6), pe cel care era într-o relație decisiv diferită cu el decât robii pe care i-a trimis înainte. „La împlinirea vremii” scrie Pavel în Galateni 4:4, „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie.” Dumnezeu nu a luat un om deja născut și l-a trimis; El a trimis chiar propriul Său Fiu divin să fie om. De asemenea, în sacrificiul Fiului Său, Dumnezeu a făcut ceea ce noi, oameni non-preexistenți, nu am fi putut face niciodată pentru noi: „a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Romani 8:3).
El a fost dat
În ultimul rând, și probabil cel mai memorabil, Hristosul preexistent a fost dat. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe Singurul Lui Fiu” (Ioan 3:16). Sacrificiul lui Hristos își pierde orice forță ca expresie a dragostei lui Dumnezeu dacă Isus nu a existat înainte de întrupare. Muntele Everest al promisiunilor biblice presupun ca Fiul să fi existat înainte de toate, atunci când se spune că „El, n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi” (Romani 8:32).
2. El a existat înainte de creație.
Nu numai că Hristos a existat înainte de primul Crăciun, El a existat înainte de orice creație. Este dificil să ne imaginăm că Noul Testament ar fi putut fi mai clar în aceasă privință. Când crezul de la Niceea (325 d.Hr.) mărturisea că El era „din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii”, o făcea având bazele ferme după Scriptură.
Evanghelia lui Ioan începe cu această declarație: "La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El." (Ioan 1:1-3)
Nu trupul omenesc a devenit Cuvânt. Cuvântul etern a devenit trup. Vedeți și Coloseni 1:16-17: „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.”
Hristos era cunoscut de Dumnezeu, nu doar înainte de întrupare, ci „înainte de întemeierea pământului (1 Petru 1:20). Și așa se și roagă în Ioan 17:5: „Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.”
3. El este preexistent pentru că El este Dumnezeu
Faptul că Hristos a existat înainte de întrupare și chiar înainte de întemeierea lumii, dovedește divinitatea Sa. El este Primul și Ultimul, Alfa și Omega (Apocalipsa 1:8), pentru că El este Dumnezeu. Precum scrie Donald Macleod, „Nicio distincție formală nu poate fi făcută între zeitare și preexistență” (Persoana lui Hristos, 57).
Crăciunul este de departe mai mult decât celebrarea nașterii unui mare om. Dumnezeu Însuși, în a doua Persoană a divinității, a intrat în spațiul nostru, în umanitatea noastră fragilă, înconjurat de păcatul nostru, pentru a ne salva. El a venit. El a devenit unul dintre noi. Dumnezeu a trimis pe Dumnezeu. Tatăl a dat pe Însuși Fiul Său pentru noi și pentru salvarea noastră.
Isus este mai bun
O societate meterialistă marchează Crăciunul ca cel mai materialistic moment al anului. Preexistența lui Isus ne amintește că Hristos este prioritar și mult mai prețios decât orice gadget sau orice tehnologie, decât oricare cadou sau orice petrecere, mai prețios decât pomi și ornamente, lumini și zâmbete, lumânări și prăjituri. Cu siguranță, aceasta este ceea ce trebuie să însemne preexistența Lui pentru noi: prioritate și prețuire deasupra și dincolo de tot ceea ce nu este preexistent.
Isus este mai bun și este înaintea oricărui lucru din lumea creată. Și preexistența Lui ne cheamă la a sta în tăcere și a ne aminti că El este singurul lucru potrivit pentru a fi cea mai mare Comoară a inimii noastre.
