text Editorial

Resurse creștine după 7 ani binecuvântați!

de echipa Resurse Creștine
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: echipa Resurse Creștine

Dumnezeul nostru este foarte bun! Îi mulțumim pentru cei șapte ani de belșug spiritual cu care am fost binecuvântați!

Totodată ne bucurăm pentru implicarea și sacrificiul celor care, de-a lungul timpului, s-au lăsat folosiți de Dumnezeu pentru binecuvântarea multora. Ne dorim înțelepciunea cu care a acționat Iosif, aceea de a prețui belșugul și de a nu risipi nimic din bunătățile Domnului.

Libertatea pe care o avem ne responsabilizează să ne folosim talanții pentru o slujire plăcută Lui. Vă prezentăm mai jos câteva moduri de a sluji lui Dumnezeu și de a fi o binecuvântare:

- prin adăugarea de noi resurse (mai multe detalii aici)

- prin clasificarea resurselor existente (puteți începe participând la concursul Mă implic și eu)

- prin editarea și corectarea resurselor text existente - pentru cei care doresc să se implice constant și să devină colaboratori

- prin coordonarea colaboratorilor și dezvoltarea de proiecte noi

- prin implicarea în dezvoltarea website-ului (programare, design)

- prin colaborări cu organizații creștine și biserici (proiecte, știri, resurse)

Mulțumim celor ce ne-au scris în decursul anilor mesaje de încurajare și vă provocăm să vă implicați în această lucrare pentru ca mulțumirile de mai jos să fie trecute de Dumnezeu și-n dreptul vostru!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Site-ul www.resursecrestine.ro este o adevărată comoară pentru oricine vrea să-L cunoască pe Dumnezeu. Sper ca această lucrare să fie spre slava Lui până în ultima clipă a acestei lumi. Amin!
Gabriel Tudor

Domnul să vă binecuvânteze în continuare pe toată echipa care lucrează la acest site! Sunteți cu adevarat o binecuvantare de la Dumnezeu pentru toți care vor să ia aminte. Domnul să vă dea biruință în continuare, amin!
Maria

Vreau să vă felicit: 1. Pentru site în sine. 2. Pentru designul simplu și curat. 3. Pentru că nu puneți publicitate aiurea, e greu fără, e adevărat. 4. Pentru dedicarea voastră. 5. Pentru munca imensă din spatele paginii. Fiți binecuvântați.
Teo Gavril

Ceea ce am găsit pe acest site este... (nici nu găsesc cuvintele potrivite) superb, de folos, înălţător. Eu am găsit încurajare, am găsit părtăşie, am întâlnit acea sabie cu două tăişuri. Vă mulţumesc pentru ce aţi făcut! Mi-aţi hrănit sufletul.Domnul să vă binecuvânteze! Iacov 1:17
Marius Muresan

Vreau să vă spun că modulul de căutare în cântece scrise ne este de foarte mare ajutor. În timpul programului din Biserică, când cineva cântă o cântare, pot căuta cântarea și o pot adăuga în baza de date și astfel o afișez live imediat. Biserica are de câștigat pentru că poate să cânte împreună cu cel care a început cântarea.
Burac Petru

Felicitări! Nu știu cât vă costă - dar se merită. Oricum, slujind pe Cel care a promis că va răsplăti până și un pahar cu apă, nici voi nu veți rămâne nerăsplătiți. Cu Dumnezeu înainte!
Bogdan Nelu

Mulțumesc. Mi-a fost recomandat site-ul de un prieten (chiar la începutul anului) și de atunci am intrat zilnic pe el, folosesc programul de citire a Bibliei pe perioada unui an pe care îl aveți și ascult predici. Faceți o treabă excelentă. Apreciez efortul vostru.
Lidia

Ați reusit să faceți ceva extraordinar. Probabil că nici nu realizați în adevăratul sens al cuvântului câtă mângâiere și bucurie aduce acest site miilor de credincioși de peste tot. Sunteți cel mai greu site creștin. Felicitări și Dumnezeu să vă ajute în continuare.
Tudor Emilian

În clipe de deznădejde, dar și de bucurie, îmi regăsesc tonusul, vizitând acest site. Mulțumesc tuturor celor care depun efort în slujba noastră! Sunt sigură că Tatal Ceresc o să vă răsplătească oboseala!
Mia Daian

Dragii mei frați, am dat peste site-ul vostru de mai bine de un an și m-am bucurat să găsesc așa de multe lucruri frumoase și hrănitoare. Vreau să spun că sunteți deosebiți prin ceea ce Dumnezeu a pus în voi, având în vedere că m-am convertit de 2 ani, voi ați ajutat la creșterea mea spirituală. Vă mulțumesc în Numele Domnului Nostru Isus Hristos. Dumnezeu să vă binecuvinteze.
Gherasim Ionut

Daca ar fi să caracterizez site-ul aş fi pus în situaţia de a recurge la cel puţin două duzini de epitete, care de care mai strălucitoare, lucru ce ar duce la inflaţie verbală, la o diminuare a valorii cuvintelor şi nu-mi asum acest risc . Mă voi mărgini, aşadar, la a spune că este EXTRAORDINAR. Este belşug de hrană spirituală,sănătoasă, pentru toate gusturile. Pentru că nu mi-a recomandat nimeni acest site aş putea spune că l-am decoperit întâmplător, dacă nu aş avea certitudinea că nimic nu este la întâmplare. Sunt pe deplin convins că Domnul mi-a arătat o cale, un mod de a sluji. Mulţumesc Domnului şi mulţumesc echipei inimoase, pline de dăruire, de la Resurse creştine. Continuaţi aşa, lăsaţi-vă călăuziţi de Domnul căci aduceţi multă bucurie. FIŢI BINECUVÂNTAŢI!
Simion Felix Martian

Pace și bucurie. Slavă Domnului că tehnologia și informația au ajuns în locuri în care nu ne putem gandi și prin care sute de mii de creștini accesează site-uri creștine și lucruri folositoare. Aveți un site frumos și îngrijit și nu în ultimul rând, resurse. Dumnezeu să vă răsplatească pentru efortul care îl depuneți și mă rog ca orice tânăr care acceseaza acest site, să nu rămană dezamăgit.
Johnny

Mult har și pace! Nici nu am cuvinte... Este site-ul care l-am căutat multă vreme! E minunat! Țineți-o tot așa!!! Domnul să vă binecuvânteze și să vă dea multă putere de muncă!!!
Ionut Bojor

Sunteți ca un pahar cu apă rece într-o zi toridă. Îmi place să iau o pauză alături de voi. Domnul să vă binecuvanteze să faceți asta cât mai mult timp.
Daniciuc Denisa

Sunteți tari, voiam doar să văd despre ce e vorba... nici nu mi-am dat seama că au trecut câteva ore. Țineți-o tot așa, Domnul să vă binecuvânteze!
Ion Teodora

Fratii mei dragi, vă mulțumesc că existati! V-am descoperit într-un moment în care numai Mâna Tatălui nostru putea să mă călăuzească spre voi. Aveam mare nevoie de cuvinte drese cu sare și iată am găsit ceea ce aveam nevoie prin voi. pentru că Dumnezu vorbeste când într-un fel când în altul, Îi mulțumesc că sunteți la dispoziția Lui și faceți un lucru deosebit, sunt mulți oameni care au nevoie de resurse creștine și prin voi Dumnezeu a pregătit o cale de binecuvantare pentru noi. Vă mulțumesc în numele tuturor celor care au accesat Resurse Creștine. Dumnezu să vă călăuzească în tot ceea ce faceți!
Bianca Hambasan

Pentru noi cei din Diaspora (Madrid), sunteți o binecuvântare. Dumnezeu să vă răsplătescă în ceruri, să vă dea înțelepciune, ca lucrurile să meargă la mai bine.
Raquel

Mă bucur mult să văd câtă bogăție se află pe acest site. Vă felicit pentru munca voastra și îi doresc binecuvântare și propășire.
Alexandra Iacob

Îi salut pe toți cei care contribuie la realizarea acestui minunat curcubeu de lumini, țesut din creații literare, create prin inspirația divină, pentru preamărirea lui Dumnezeu și pentru hrana spirituală a cititorilor. Dumnezeu să vă binecuvânteze cu putere de muncă, dăruire și bucurie în ceea ce faceți atât de frumos și atât de profesional!
Dumitru Buhai 

Pacea Domnului Isus. Apreciez motorul dumneavoastră de căutare în biblie, este foarte bun. Mulțumesc anticipat! :) 

Apreciez mult ce faceți pentru reconstrucția noastră spirituală!!! Fiți binecuvântați!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Preluări din cartea de oaspeți.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Psalmul 146 – Un psalm al Providenței divine - Comentariu biblic
Categoria: Comentarii biblice „Lăudați pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul!Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.Nu vă încredeți în cei mari, în fiii oamenilor,...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Psalmul 147 – Laudate Dominum! - Comentariu biblic
Categoria: Comentarii biblice Lăudați pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut și se cuvine să-L lăudăm.Domnul zidește iarăși Ierusalimul, strânge pe surghiuniț...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Psalmul 148 – Un Te Deum al Vechiului Testament - Comentariu biblic
Categoria: Comentarii biblice „Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul din înălțimea cerurilor, lăudați-L în locurile cele înalte!Lăudați-L, toți îngerii Lui! Lăudați-L, toate oștirile Lui!Lăudați-L...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Psalmul 149 – Un psalm de recunoștință al poporului lui Dumnezeu - Comentariu biblic
Categoria: Comemtarii biblice „Lăudați pe Domnul! Cântați Domnului o cântare nouă, cântați laudele Lui în adunarea credincioșilor Lui!Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se veselească fii...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Psalmul 150 – Marele „Aleluia!” final - Comentariu biblic
Categoria: Comentarii biblice „Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Dumnezeu în Locașul Lui cel Sfânt, lăudați-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui!Lăudați-L pentru isprăvile Lui cele mari...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine suntem ? De unde venim ? Incotro mergem?" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia -Trei intrebari fundamentale-“Nu stiti ? N-ati auzit ? Nu vi s-a facut cunoscut de la inceput ? Nu v-ati gandit niciodata la intemeierea pamantului ? Isaia 40, 21Ace...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Noi dimensiuni ale luptei dintre bine si rau incepand cu mijlocul secolului al 19-lea" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia La mijlocul secolului al 19-lea au avut loc mai multe evenimente care au schimbat profund si definitiv cursul istoriei lumii. De obicei, acestea sunt analizate separ...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Evolutionism sau creationism?" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia -Generalitati- Mai intai sa definim termenii !Evolutionismul este “conceptia filozofica potrivit careia Universul , Pamantul, fiintele vii, societatea etc. trec...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
„Stiinta pe nedrept numita astfel” - Stiinta si religia
Categoria: Stiinta si religia In prima epistola adresata de apostolul Pavel lui Timotei- tanarul prezbiter al comunitatii crestine din Efes-gasim un indemn care ne atrage atentia:“Timotee, pazest...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Evolutionismul sub lupa" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia Trebuie sa recunoastem ca limbajul folosit de oamenii de stiinta evolutionisti este unul foarte elevat, lasand impresia unui fundament solid al teoriei pe care o apa...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise