text Editorial

Bun-de-Gură.

de Petru Lascau
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Lascau
~~~~~~Memoriile lui Eutih –Portrete de farisei~~~"Bun-de-Gură".

În galeria portretelor de farisei, m-am oprit de data aceasta la Bun-de-Gură. Vorbăreţul care nu tace. Fariseul care are întotdeauna ceva de spus. Are mereu un sfat de dat. Ai nevoie de el sau nu, el este gata ,,să te ajute.” De fapt, să-ţi impuie capul cu ideile şi cuvintele lui fără noimă. Este un fel de ,,ştie tot,” cu soluţii la orice problemă, cu sfaturi pentru orice situaţie.

Îi place să se audă cum vorbeşte. Glas de înger, nu de om! Face orice să spună ceva. Timpul ideal sunt şedinţele. Este întotdeauna pe lista celor ce iau cuvântul. De mai multe ori, chiar, în aceeaşi şedinţă. Cu orice preţ. Cu orice mijloace.

Am cunoscut de la fereastra mea un astfel de fariseu, care nu s-a dat în lături să se folosească de boala nevestei sale (o boală inventată de dânsul pe loc, probabil) pentru a face o ,,mărturisire” publică a vindecării ei. Un altul a fost în stare să plătească masa unei întregi conferinţe pentru a-l obliga pe organizator să-i dea voie să vorbească şi el. Nu se dă în lături de la orice sacrificiu pentru a ajunge la microfon.

Dacă merge în România, dă dolari păstorilor ca să-l pună să predice. Şi ce nu îndură românul pentru un pumn de dolari? Poate supravieţui şi unei predici proaste. A trecut el de multe ori prin asemenea grele încercări. Suntem un popor încercat.

Când îl auzi cum vorbeşte şi mai ales ce spune, te tot miri cum poate cineva spune atâtea prostii pe minut. E un fel de insultă la inteligenţa umană felul său imberb de a spune vrute şi nevrute. Pare, pentru cel ce nu pătrunde dincolo de pojghiţa subţire şi poleită a titlurilor, diplomelor sau meritelor sale pe care şi le afişează asiduu, că este un fel de salvator naţional. El aranjează intrarea României în NATO, în Europa, umple cu dolari buzunarele tuturor românilor nervoşi, organizează alegerile naţionale, stă la masă cu prim-miniştri, miniştri, ambasadori, candidaţi. Te miri cu cine. Dar stă. Poate scoate la orice oră, din orice buzunar, un nume mare. Se decorează cu el ca şi cu o medalie. O face cu râvna celui care crede că poate primi şi el ceva din strălucirea acestor nume. Poate i se transferă şi lui ceva din creditul acelui nume faimos.

Dacă apucă la microfon, şi de obicei apucă, atunci va căuta prin sală oameni cu care să-şi construiască creditul personal. Te trezeşti prietenul său, colegul său, tovarăşul său de suferinţi, etc. Nu se va da în lături să născocească pe loc istorii glorioase în care aţi fost amândoi eroi, bineînţeles. Devii deodată ornamentul strălucitei sale personalităţi. Îţi atârnă numele în copacul său genealogic ca pe un glob de sticlă în pomul de Crăciun. Asta în public. În particular, în cercuri mai intime se debarasează de tine ca de o lama de ras uzată, ba mai mult, te va calomnia ca să strălucească el cumva şi mai tare alături de figura ta înnegrită.

Bun-de-Gură are tot felul de legitimaţii. Ştampilate. Parafate. Specialist în te miri ce. Documente. Pe care nu uită să ţi le fluture pe sub nas. Îi plac titlurile. Titlurile mari. Cât mai mari. Orice, cu ceva ,,internaţional “ în ele. În ochii săi, el este de o importanţă planetară. Superman.

Când se adună păstorii pe undeva, este şi el printre ei. La orice conferinţă, la orice consfătuire. Are un singur ţel. Să ajungă la microfon. Şi ajunge de fiecare dată, profitând de bunătatea celui care conduce, de naivitatea sa, sau de neatenţia sa.

Ca orice lucrător cu gura, ca politrucii de profesie, Bun-de-Gură, de obicei, nu se pricepe la prea multe alte lucruri. Îi place un singur lucru. Să vorbească. Să fie auzit. Să se audă vorbind.

Ciudăţenia acestui caracter este că pozează în “ştie tot”, când de fapt el nici măcar nu ştie că nu ştie. Nu ştie nici măcar că alţii ştiu că el nu ştie. Dacă ar şti măcar acest lucru am mai avea şi noi linişte. Uneori.

Bun-de-Gură sare-n străchini. Cade ca musca-n laptele oricărei conversaţii. Îşi bagă nasul în oala oricărei dispute. Cu aroganţa ignoranţei. Cu îndrăzneala subaprecierii altora. Dă sfaturi nesolicitate. Trage concluzii pripite.

O altă pasiune a lui Bun-de-Gură este să întoarcă mereu lucrurile pe partea opusă. Pe dos. Unii spun că el suferă de invers, adică de partea cealaltă a problemei. Orice subiect are şi păreri contrare. Aţi ghicit. Fariseul nostru le caută de fiecare dată. Când aude ceva se amestecă în vorbă. De dragul vorbei. Pentru a se auzi vorbind. Dispar atunci orice fel de relaţii şi de afinităţi. Este gata să contrazică pe oricine. Chiar prietenii, rudele, cunoştinţele. El atfel vede problema. Tocmai invers. Când este vorba de război, el militează pentru pace. Când se încheie un tratat de pace, el vrea război. Într-un cuvânt, el vrea de fiecare dată invers decât ceilalţi. În felul acesta şi-a pierdut pe cei mai mulţi dintre prieteni.

Un om matur din punct de vedere emoţional va ţine cont de sentimentele interlocutorului său. Adevărul poate ucide. El trebuie spus cu dragoste. Aşa face omul matur, dar nu Bun-de-Gură. Pentru el nu există sentimenete, decât ale sale. Şi el se simte bine să contrazică. Pe oricine. În orice fel de problemă.

Cuplată cu ignoranţa, boala sa de ,,invers” produce turbulenţă la orice întrunire unde este el prezent. Cu el în sală, şedintele ţin dublu şi problemele se rezolvă pe jumătate.

Probabil că unii dintre dumneavoastră nu l-aţi întâlnit încă pe Bun-de-Gură. Mulţumiţi lui Dumnezeu. Gustaţi din liniştea şi pacea pe care o aveţi. Desfătaţi-vă în ele. Când îl veţi întâlni, veţi avea, ca şi mine, sentimentul că s-a luat pacea de pe pământ, dintre fiii oamenilor.
-------------------------------
Preluat cu permisiune din cartea "Portrete de farisei" de Petru Lascau. Pentru a comanda cartea click AICI.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cine suntem ? De unde venim ? Incotro mergem?" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia -Trei intrebari fundamentale-“Nu stiti ? N-ati auzit ? Nu vi s-a facut cunoscut de la inceput ? Nu v-ati gandit niciodata la intemeierea pamantului ? Isaia 40, 21Ace...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Noi dimensiuni ale luptei dintre bine si rau incepand cu mijlocul secolului al 19-lea" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia La mijlocul secolului al 19-lea au avut loc mai multe evenimente care au schimbat profund si definitiv cursul istoriei lumii. De obicei, acestea sunt analizate separ...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Evolutionism sau creationism?" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia -Generalitati- Mai intai sa definim termenii !Evolutionismul este “conceptia filozofica potrivit careia Universul , Pamantul, fiintele vii, societatea etc. trec...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
„Stiinta pe nedrept numita astfel” - Stiinta si religia
Categoria: Stiinta si religia In prima epistola adresata de apostolul Pavel lui Timotei- tanarul prezbiter al comunitatii crestine din Efes-gasim un indemn care ne atrage atentia:“Timotee, pazest...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Evolutionismul sub lupa" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia Trebuie sa recunoastem ca limbajul folosit de oamenii de stiinta evolutionisti este unul foarte elevat, lasand impresia unui fundament solid al teoriei pe care o apa...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Legea entropiei" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia Probabil ca fiecare om si-a pus, cel putin odata in viata, una din intrebarile urmatoare:De ce este mai usor sa strici un lucru, decat sa-l faci ? De ce, spre exempl...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Universul – Big Bang sau Creatie inteligenta ?" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religie Autorul cartii “Omul si astrele”, aparuta la editura “Dacia”in 1986, isi incepe lucrarea cu o propozitie scurta: “La inceput a fost universul.”(1)  Intr-un mod...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Cat de batran este pamantul ? – Metode de datare" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia -Metode de datare- In ceea ce priveste varsta planetei noastre, exista pozitii total opuse si ireconciliabile intre conceptia evolutionista si cea creationista....
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Fosile, roci si ere geologice" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia O problema cu care este confruntat cel ce crede in revelatia biblica este cea legata de teoria erelor geologice. Exista o prapastie adanca intre ceea ce sustine stii...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Potopul biblic – Un cataclism mondial" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia Teoria uniformismului ( numita si actualism ), elaborata de fondatorul geologiei moderne- Charles Lyell ( 1797-1875 ), se opune teoriei catastrofiste a lui Cuvier (...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise