Anonimul

Am observat de la fereastra mea o mulţime de farisei. M-am gândit că ar fi nimerit să îi descriu şi să realizez o galerie de portrete ale fariseilor. Probabil că, deconspiraţi, ar fi mai puţin periculoşi pentru Biserica lui Christos. De fapt, nu cred să fie mai mare pericol pentru Trupul lui Christos decât această pecingine spirituală care, nevăzută, se întinde de la suflet la suflet. Ea emană o mireasmă dubioasă, în care aripa inimii se îngreunează, în care piciorul râvnei Evangheliei se împotmoleşte. Aluatul devine din ce în ce mai abundent, mai cleios. În el se scufundă, înecându-se ca într-o mlaştină toată bucuria mântuirii, orice elan spre cer sau Dumnezeu.

Fariseismul este duşmanul dinăuntrul bisericii. Este religia firii pământeşti care luptă pe viaţă şi pe moarte împotriva religiei Duhului. Dacă omul nostru dinăuntru, după care iubim legea lui Dumnezeu, este confruntat cu omul cel vechi, cu ,,carnea” noastră dominată de principiul păcatului, atunci acest Trup- care este Biserica- are şi el duşmanul lui dinăuntru, şi acesta este fariseismul religios.

Aluatul fariseic este periculos tocmai pentru că loveşte dinăuntrul nostru. Neprevăzut, dureros şi uneori fatal. Aşa cum un ou rezistă presiunilor din afară, şi coaja sa subţire suportă greutatea găinii care-l cloceşte- el cedează la timidele lovituri ale ciocului abia format al puiului dinăuntru. De-a lungul istoriei, Biserica a rezistat unor mari persecuţii şi presiuni, dar ea a cedat de atâtea ori unor minore lupte interne. Iată de ce fariseismul este atât de periculos. A tăcea în continuare cu privire la el, fără a-l demasca, înseamnă a ,,purta de grijă” acestei firi pământeşti din interiorul Trupului lui Christos. Şi m-am hotărât să vorbesc.

De la fereastra mea de sus, văd clar galeria fariseilor. Ei defilează religios, trecând graniţele Împărăţiei, în fiecare duminică. Schiţez, în limita talentului meu, portret după portret.

Unul dintre fariseii periculoşi pe care i-am cunoscut de la fereastra mea (care, trebuie să vă reamintesc, îmi dă posibilitatea să văd tot ceea ce se petrece înăuntrul cât şi în afara bisericii), este Anonimul.

Nu vreau să fiu înţeles greşit. Toţi fariseii încearcă să trăiască în anonimat. E însăşi natura lor. Duc o viaţă dublă. Partea ei întunecoasă, ca şi faţa nevăzută a lunii, nu şi-o expun niciodată. Dar nu despre acest aspect
vreau să vă vorbesc, ci despre un anume fariseu, care nu numai că se ascunde în întunecimea caracterului său duplicitar, ci acţionează din această beznă, din când în când, scriind câte o anonimă.

La adăpostul întunericului anonimatului îşi ascunde colţii şi, ca o fiară nocturnă, iese la atac. Îşi alege cu grijă victimele. Suflete sensibile, oameni implicaţi în lucrarea lui Dumnezeu, fiinţe fragile care pot fi rănite profund de colţii lui injectaţi de ură. Bunăoară, o tânără recită superb, emoţionant şi cu mare efect, o poezie crestină la biserică. Oamenii participă, plâng, se schimbă în bine, dar nu toţi. Fiara din umbră acţionează. Îi scrie un bileţel în care face referire la hainele ei, la baticul ei foarte subţire, la părul şi sprâncenele ei, la autorul versurilor, la felul ei ,,lumesc” de a recita, menţionând că toate acestea ,,sunt o ruşine” şi o ,,pricină de poticnire pentru toată biserica”. Desigur că nu se va semna, dar dacă o va face, atunci ,,este o soră care te iubeşte” sau un ,,frate în Domnul”. Se mai miră oare cineva că după acest bileţel fiinţa această fragilă nu va mai recita niciodată versuri în biserică? O biruinţă a Anonimului.

De cele mai multe ori va fi unul din cei care o vor felicita la ieşirea din biserică pe tânăra recitatoare.

Apoi, unul sau mai mulţi tineri vor pregăti o cântare pentru serviciul de duminică seara al tineretului. Probabil că au ales o melodie potrivită melosului şi ritmurilor vârstei lor, convinşi că ceea ce place sufletului va fi plăcut şi Domnului. Anonimul are altă victimă înaintea ochilor. În scrisoarea pe care le-o scrie ,,apără credinţa”- şi ,,obiceiurile cărărilor vechi”- lovind în modernismul cântării lor, în ,,lumescul” ritmurilor lor, în instrumentele lor. Puţini tineri rezistă acestui atac. Cei mai mulţi nu vor mai cânta.

Un tânăr va îndrăzni să spună câteva cuvinte la ora de rugăciune sau zece minute la programul tineretului. Anonimul, ,binevoitor , îl va copleşi cu sfaturi scrise. Teologia sa, expresiile sale, omiletica, felul de a se îmbrăca, freza, gesturile, vocea, atitudinea, toate vor fi ţinta atacului fariseic. Lăsându-se afectat de otrava basilicului, tânărul abandonează, dacă nu de tot, atunci până la o vreme.

Nu din răfuială, ci din dorinţa de a-l demasca, vreau să spun că Anonimul mi-a fost umbra urât mirositoare de- a lungul anilor.

De la fereastra mea, pe care am transformat-o într-un turn de veghe, l-am observat pe Anomin. L-am văzut otrăvindu-se în biserică, sau citind o carte sau o revistă, după care, acasă şi-a vărsat pelinul în călimară, apucându-se de scris.

După publicarea jurnalului meu, în care am scris depre ,,Fosila Vie”- o rămăşiţă preisorică a fariseismului- Anonimul, el însuşi o fosilă, a reacţionat furibund. Se semna ,,fosila rebelă”- cu toate că îmi place să-l numesc mai degrabă ,,fosila furioasă”. Furioasă, pentru că pe parcursul a unei singure pagini nu numai că m-a împroşcat cu invective, dar m-a ameninţat cu moartea de trei ori. Bineînţeles că în ,,Numele Domnului”. În numele ,,apărării credinţei adevărate”; în numele trecutului său glorios.

De fapt, scrisesem tocmai pentru a-l scoate din bârlogul său de fiară periculoasă . De la fereastra mea am vazut câte victime a făcut de-a lungul anilor. Se supărase rău că-i scorojisem varul de pe mormânt, că-i pusesem sub nas laturile blidului pe care-l spăla numai pe dinafară. Se înfuriase pentru că îi pusesem portretul în galeria fariseilor. Se revoltă că-i rupsesem faţada de mucava, îi spărsesem poleiala aurie de pe mumia domniei sale.

La început, am crezut ca Anonimului îi e ruşine de numele pe care i l-au dat părinţii, dar nu e aşa. El ştie că la lumina zilei, cinstit, cu cărţile pe faţă, îi stă împotrivă orice cuvânt din Scriptură, morala sănătoasă, bunul simţ, politeţea, buna creştere, într-un cuvânt: întreaga viaţă şi comportare creştină. El ştie că a ameninţa pe cineva cu moartea nu se poate încadra nici în legile oamenilor, nici în cele ale lui Dumnezeu, de aceea, el nu se semnează cu numele adevărat. Nu poate să se demaşte. Hidoşenia caracterului său l-ar arunca dintr-odata în izolare şi singurătate. Are încă mare nevoie de faţada cu care a convins de- a lungul anilor pe mulţi de ,,sinceritatea” credinţei sale.

Sunt convins că vă interesează cum se poate lupta împotriva acestui rău din umbră, stigma acestei nevăzute mâini care scrie din beznă. Ştiu că vreţi. Ştiu că vreţi să biruiţi această formă de terorism. Una din metode este să nu-i citiţi rândurile. Când primiţi o scrisoare, un bileţel, uitaţi-vă prima dată la semnătură. Dacă nu o are, rupeţi hârtia, distrugeţi-o. Este ca şi cum aţi anulat o amărăciune. Aţi interzis accesul unui duşman. Aţi oprit o infectie. Aţi prevenit ravagiile unui foc stingând chibritul incendiator. Păziţi-vă porţile inimii de otrava basilicului. N-o primiţi. Lăsaţi-o lui. Neavând cui s-o împrăştie va muri curând înecat şi otrăvit în sucul lui propriu.

-------------------------------
Preluat cu permisiune din cartea "Portrete de farisei" de Petru Lascau. Pentru a comanda cartea click AICI.