Domnul, neprihănirea noastră

    Un creștin va avea întotdeauna liniște, pace, fericire și bucurie gândindu-se la perfectă a lui Hristos. Cât de des sunt însă sfinții lui Dumnezeu triști și dezamăgiți! Nu cred că ar trebui să fie așa. Nu cred că ar fi așa dacă și-ar vedea perfecțiunea în Hristos. Unii vorbesc întotdeauna despre corupție, răutatea inimii și pornirea înnăscută către păcat. Aceste lucruri sunt adevărate, dar de ce să nu mergi un pas mai departe și să-ți amintești că ești „desăvârșit în Hristosˮ (Coloseni 1:28)?

    Nu-i de mirare că cei care trăiesc în păcat sunt nefericiți, dar noi, pentru care „Isus Hristos a fost făcut neprihănireˮ trebuie să fim veseli. Chiar dacă nenorocirile mă asaltează și Satan mă atacă, chiar dacă mai sunt multe lucruri pe care trebuie să le experimentez înainte de a ajunge în ceruri, lucrurile acestea sunt făcute pentru mine în legământul divin al harului. Nimic nu lipsește în Domnul meu! Hristos a făcut totul! Pe cruce, El a spus „s-a sfârșit„ (Ioan 19:30), și dacă s-a sfârșit sunt desăvârșit în El și pot să mă bucur „cu o bucurie negrăită și strălucităˮ (1 Petru 1:8). „Nu având o neprihănire a mea, pe care o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credințăˮ (Filipeni 3:9).

    Nu vei găsi în partea aceasta a cerului un popor mai sfânt decât aceia care au primit în inimile lor doctrina neprihănirii lui Hristos. Când credinciosul spune „trăiesc numai prin Hristos. Mă încred în El ca să fiu mântuit și cred că, deși nevrednic, sunt salvat în Isusˮ, gândurile următoare se ridică ca un motiv de recunoștință: „să nu trăiesc eu pentru Hristos? Să nu-L iubesc și să nu-L slujesc, văzând că sunt salvat prin meritele Sale? „Dragostea lui Isus ne constrânge... pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei, ci pentru Isus Hristos, care a murit și a înviat pentru eiˮ (2 Corinteni 5:14-15). Dacă suntem salvați prin neprihănire atribuită, vom împărți neprihănire.