Scrisoarea X

Despre chipul veacului in care ne e dat sa traim ce sa-ti mai scriu? Intr-o scrisoare mai veche ti-am mai scris cate ceva dac-ti mai amintesti. As mai adauga doar ca alegand in iubire sa-L urmam pe Domnul, tinand marturia lui Isus si pazind poruncile lui Dumnezeu am ales, ca sa spun asa, sa fim nuferi in mlastina putreda a lumii, evident nu pentru a inobila aceasta baltoaca grea de miasmele pacatului ci mai degraba pentru a dovedi ca si in astfel de conditii putem sa ne pastrm sufletul alb. Dar cine stie poate o sa-mi reprosezi in sine-ti ca imaginea mlastinii e prea de tot cand este vorba de lumea noastra. Daca asa stau lucrurile tu inca nu privesti uratenia ei cu un ochi curatit si nu o simti cu repulsia unei inimi inoite. Prin urmare nu m-as mira daca nu voi gasi in interioritatea ta acel acut simtamant al instrainarii propriu orcarui calator prin veac spre o Patrie mai buna.

Iti atrag atentia dragul meu ca fara acest puternic simtamant te vei poticni adesea, mersul tau va fi sinuos si lipsit de fermitatea celui care vrea sa atinga Tinta cu orice pret. Dar ce sa mai lungesc vorba? Te indemn doar sa privesti in toata vremea lumea cu ochii lui Dumnezeu pentru a te putea sustrage tentaculelor ei, adica sa o vezi asa cum o vede El.:"...Si am vazut o femeie, sezand pe o fiara de culoare stacojie plina cu nume de hula si avea sapte capete si zece coarne. Femeia aceasta era imbracata cu purpura si stacojiu;era impodobita cu aur,cu pietre scumpe si margaritare.Tinea in mana un potir de aur,plin de spurcaciuni si de necuratiile curviei ei.Pe frunte purta scris un nume,o taina: "Babilonul cel mare,mama curverlor si spurcaciunilor pamantului".Si am vazut pe femeia aceasta,imbatata de sangele sfintilor si de sangele mucenicilor lui Isus.Cand am vazut-o m-am mirat minune mare..." sau "...si imparatii pamantului au curvit cu ea,si negustorii pamantului s-au imbogatit prin risipa desfatarii ei..."si in final "...pentruca toate neamurile au fost amagite de vrajitoria ei."(Apoc.cap.17 v.3-6; cap18 v.3,23).

Traim asadar intr-o lume in care imbierile spre pacat sunt o permanenta, imbieri care chiar resimtite dureros, sunt aproape irezistibile datorita pe de-oparte naturii noastre potential pacatoase, iar pe de alta unei anumite vraje, unui anumit farmec in care ni se infatiseaza cele ale lumii avand ca miza amagirea noastra Putem spune ca suntem panditi de doua mari pericole Un pericol ascuns in urzeala fiintei noaste si un altul ascuns in lume. Nu degeaba spunea Domnul Hristos referindu-Se la lume:"Vai de lume din pricina prilejurilor de pacatuire.! " (Ev.Matei cap.18 v.7) Teribila seductie deci pe care lumea o exercita asupra copiilor lui Dumnezeu este rezumata in imaginea apocaliptica mai sus notata in cateva elemente de decor vestimentar care fac ca marea desfranata sa devina atractiva:"imbracata in purpura si stacojiu,impodobita cu aur,cu pietre scumpe si margaritare". Apoi scriitorul adauga semnificativ:"...Tinea in mana un potir de aur...".

Toata aceasta incantatoare "toaleta" cu care face parada Marea Desfranata are ca scop ultim atragerea celor ce au timp si placere s-o contemple, sa soarba din potirul din care ea insasi soarbe convingator, gest care in lumea orientala era semnul comuniunii desavarsite.(Vezi 2 Samuel cap 12 v.3). Evident potirul e de aur precum vezi dar sa nu-ti inchipui ca asta din pricina respectului care-l poarta potentialilor ei convivi ci pur si simplu pentru a-i induce in eroare, caci dincolo de sclipirea inselatoare a aparentelor colcaie: "...spurcaciunile si necuratiile curviei ei...". Odata sorbit acest potir comuniunea cu aceia care mi-l intinde zilnic este pecetluita, devenirea mea in asemanare cu ea fiind doar o chestiune de timp, asemanare determinata de-acum de "hrana" mea si de "bautura mea", cu un cuvant de "masa" la care ma asez.

In concluzie, vei fi ceea ce "mananci" si ceea ce "bei". Mi-ai scris in ultima ta scrisoare ca ai ajuns cu cercetarea cartii Proverbele la tulburatorul capitol 7. Iata propriile tale cuvinte: "Cand citesc acest capitol si nu numai,d ar mai ales acesta, sfarsesc prin incredintarea ferma ca aceste cuvinte mi se adreseaza mie direct. Am impresia ca cineva m-a tradat si acum mi se spune adevarul despre mine. Acest simtamant este uneori atat de puternic incat inchid Cartea si nu ma mai gandesc la nimic. Adesea ma intreb:"Oare este ceva mai greu de suportat decat adevarul despre noi insine"?Este ca si cum am fi "dezgoliti" in vazul tuturor. Si asta face Cuvantul lui Dumnezeu cu fiecare.Dar ceea ce ma mangaie totusi este faptul de care sunt convins si anume ca Dumnezeu face asa nu ca sa ne faca de rusine ci din iubire pentru noi ca sa ne aduca la pocainta. Stiu ca Dumnezeu ma iubeste in ciuda esecurilor mele si scrisoarea pe care o astept de la tine ma va intari in aceasta incredintare."

Inteleg perfect framantarile tale si esecurile la care ai facut aluzie, dar vreau sa-ti spun ca adesea Dumnezeu ne lasa sa trecem prin momente de criza pentru ca sa ne cunoastem mai bine pe noi insine demascand totodata tocmai prin aceste crize falsitatea fiintei noastre zidita adesea prea mult din inchipuirile si simtirile inimii, si conducandu-ne astfel afara din multele si absurdele situatii in care ne gasim adesea. Asa ca in momente de criza poti sa te descifrezi mai bine si sa te smeresti ingenunchind inaintea lui Dumnezeu. In ce priveste impresia puternica, ca acest Cuvant, in timp ce il citesti capata accente personale tulburatoare, nu poate decat sa ma bucure caci imi deschide astfel fagas spre sufletul tau. De fapt chiar textul in discutie incepe cu adresarea atat de personala :"Fiule...".

In paranteza vreau sa-ti spun ca si acest apelativ trebuie sa-ti aduca mangaiere. Nu ti se spune: dusmanule, strainule, pacatosule si nici macar "omule" ci "fiule", caci esti un fiu al Intelepciunii cata vreme vrei sa inveti si sa te desavarsesti. Am vorbit mai devreme de provocarile veacului acestuia si asa cum scriai in una din scrisorile tale:"traim intr-un timp in care predomina cultura infidelitatii si a desfraului o cultura cultivata in mod extrem de eficient cu complicitatea televizorului din pacate atat de nelipsit din casele celor credinciosi." Asa este.

Totul este pus in serviciul acestui pacat asa ca fiii Intelepciunii sunt greu incercati in aceasta privinta."Cuptorul" acesta este incalzit de sapte ori mai mult acum pentru ei decat in veacurile trecute. Imi scria-I mai departe :" Ciudat e faptul ca omul zilelor noastre, desi victima oprimata a pacatului, refuza in mod sistematic sa creada in existenta lui, socotind pacatul mai degraba o entitate indefinibila si abstracta o idee incompatibila cu ideea de progres. Familiarizat atat de mult cu el dar si cu urmarile lui omul socoteste irationala orice incercare de a iesi din aceasta situatie, care a ajuns sa-I para normala. Cand iti scriu aceste randuri am in vedere pacatul curviei. In ce ne priveste traind intr-un astfel de mediu involuntar suntem contaminati cu acest mod de gandire si ne e tare greu." Ai dreptate! Dar in ciuda acestei realitati pe care n-o pot nega Intelepciunea ne vine totusi in ajutor oferinduni-se cu generozitatea iubirii:"Iata voi turna Duhul Meu peste voi si va voi face de cunoscut cuvintele mele..."(Prov cap.1 v.23/b) .

Duhul si cuvintele Intelepciunii ne vor fi suficiente pentru a fi biruitori in incercarile noastre. Duhul il cerem iar cuvintele-I le invatam din Sfintele Scripturi. Pentru asta sa asociem la capitolul 7 v 1-27 din Cartea Proverbele si finalul capitolului 6 de la versetele 20 la 35, socotindu-le un singur capitol. Cred potrivit, inainte de a discuta problemele mai amplu sa transcriu chiar cuvintele tale din ultima scrisoare, cuvinte cu care sunt intrutotul de acord "...nimic nu poate sa subjuge un barbat mai repede decat frumusetea unei femei, frumusete care accentuata intr-un anume fel si privita indelung poate inflacara simturile atat de mult incat omul gatuit de patima sa fie in stare sa faca orice pentru a-si atinge scopul ...".

Iata de ce cred ca Intelepciunea ne cere imperios :

1)Nu privi indelung ceea ce simti ca, datorita slabiciunii tale te impinge la pacat
Frumusetea fizica este darul lui Dumnezeu si intr-un anume fel, aceasta frumusete intregeste personalitatea fiintei umane fiind si o marturie in favoarea gloriei Creatorului. Si totusi, textul biblic atrage atentia ca pusa in serviciul pacatului frumusetea devine o capcana foarte periculoasa. Filozofii din vechea Elada, semnmalau in manualele lor de intelepciune acest pericol numind frumusetea fie o "pedeapsa de fildes" fie "o inselaciune muta". Textul biblic este categoric:"N-o pofti in inima ta pentru frumusetea ei si nu te lasa ademenit de pleoapele ei." (Prov cap.6 v.25) Se vede ca ochii incep pacatul iar deprinderea il intareste. De aceea, trebuie sa-ti pui ochii sub stapanirea mintii. Iti amintesti de Izabela sotia regelui evreu Ahab? Povestea ei din textul biblic pe care-l gasesti in cartea 2 Imparati cap 9 versetele 30,31, confirma cele spuse mai sus:In fata vijeliosului Iehu, "uzurpatorul", caruia nimeni nu I se putea impotrivi, vicleana regina pagana a pregatit cea mai teribila arma careia i-au cazut victima multi viteji dealungul istoriei: "...si-a uns sprancenele,si-a impodobit capul etc..." -spune textul biblic.

Se pare deci ca orice femeie care doreste sa placa multora doreste de fapt pacatul. Numai ca, frumusetea Izabelei, frumusete atat de irezistibila pentru altii, acest "carlig" pentru Iehu n-a fost o piedica. Cand regina si-a aratat farmecele frumusetii ei de la geamul palatului regal, Iehu nu s-a lasat sedus, nu si-a lasat judecata incatusata de patima, ci a poruncit aspru ca aceasta "frumusete" sa fie aruncata de la etaj pentru a fi in final devorata de caini. Cred ca daca si-ar fi permis sa o priveasca multa vreme ochii l-ar fi dus si pe el la pierzare. Iti amintesti ca in Sfanta Scriptura Dumnezeu acuza pe poporul Sau nu pentru ca se inchina la idoli - asta era consecinta - ci pentruca isi pironeau privirile asupra acestor idoli-asta era cauza.(Vezi Ezechiel cap 14 v.3).

Dreptul Iov omul cu care Dumnezeu S-a laudat pentru a-si pastra curatia sufleteasca si trupeasca nu si-a propus sa nu priveasca chip frumos de femeie, ci sa nu-si pironeasca ochii niciodata asupra acestei frumuseti. Pentru asta stii ca el a facut legamant cu sine insusi stiind ce primejdie se ascunde in aceasta periculoasa zabava. Vezi tu natura noastra pacatoasa tasneste afara si prin aceste ferestre care sunt ochii. Crezi ca degeaba marele Ispititor a oferit intai ochilor lui Isus gloria imparatiilor lumii pentru afi privite si mai apoi provocarea:"...Tie iti voi da toata stapanirea si slava acestor imparatii..."? (Ev.Luca cap 4 v.6/a). Satan atunci ca si intodeauna miza pe forta de seductie a imaginii. Ce spui de televizor in contextul discutiei noastre unde publicitatea prin imaginea viciata de pacat te agreseaza in fiecare clipa? Iti mai poti pastra puritatea mintii si a inimii? Nu cumva dupa aceea esti dea dreptul haituit de acele imagini ca de niste caini pe care nu-I mai poti alunga usor? Iti atrag atentia ca daca nu-ti iei masuri de siguranta asa cum se cere unui urmas al Domnului Hristos intr-o zi acesti "caini" te vor sfasia negresit.


2)Ocoleste persoanele de sex opus care au o tinuta vestimentara sumara

"Si iata ca I-a alergat inainte o femeie imbracata ca o curva cu inima sireata"(Prov.cap 7v.10). Ce as mai putea sa-ti spun cu privire la acest text ? De fapt Adevarul vorbeste intodeauna lamurit in favoarea sa. Poti constata din acest verset un adevar simplu pe care multi refuza sa-l recunoasca si anume ca tinuta vestimentara este emblematica in ce priveste caracterul:"felul nostru de a fi". Dealtfel, in cazul fiintei umane ca entitate rationala si profund sociala, nu numai rostirea articulata in cuvant este comunicare, ci omul cu tot ce-i este propriu, este limbaj, comunicare , sens, dezvaluindui-se astfel aproapelui. Omul este "o fiinta de relatie" si care nu se poate cunoaste pe sine insusi doar privindu-se in oglinda ci gratie definirii pe care o primeste de la ceilalti si definindu-se prin aceasta in totalitate. In aceasta ordine de idei, convingerea ca ne putem ascunde de celalat este o simpla iluzie prosteasca.

Daca astfel stau lucrurile atunci si frumusetea fizica - asa cum scriam mai sus- care de fapt este darul lui Dumnezeu, este limbaj numai ca –asa cum se intampla in lume - pusa in evidenta fie printr-o anumita tinuta vestimentara simplificata provocator, fie prin preferinta pentru impodobire sau pentru anumite cosmetice, apoi prin adoptarea unor modulatii languroase ale vocii sau chiar o anumita gimnastica a trupului in mers fac din frumusetea fizica un blestem, un mesaj al pierzaniei. In mod aparte, doar omul faptura rationala, nu-si elaboreaza gesturile si atitudinile in mod instinctiv precum celelalte vietuitoare ci in mod deliberativ, exceptie facand omul singuratic care si-a propus sa se izoleze de semeni si la care nu exista preocupari pentru acest mod de relationare. Dar de aici si "tulburatoarea intrebare" care ar trebui sa sfredeleasca dureros cugetul tuturor credinciosilor ce se pretind diferiti de ceilalti oameni: Ce vreau sa transmit celorlalti semeni ai mei atunci cand in mod intentionat, printr-o imbracaminte simplificata, pun in evidenta anumite parti ale trupului, care tulbura simtirea celuilalt? Ce vreau sa induc in imaginatia celui de langa mine cand aleg anumite podoabe si folosesc acele parfumuri "de succes" recomandate in clipurile publicitare.? Se gandesc ei ca facand parte din biserica fac parte dintr-o "societate de contrast"? Dar oare isi pun astfel de intrebari cei credinciosi?.

In urma acestor consideratii te sfatuiesc: fereste-te sa stai prea mult in partasia unor astfel de persoane. Ele sunt un fel de "kamikaze" care ucigandu-se pe ele insele, ucid si pe altii carora Hristos le-a dat viata. Este ingrozitor sa vezi astfel de persoane chiar in prim planul programelor duhovnicesti din biserici alcatuind asa zisele "grupuri de lauda si inchinare" calauzind, zice-se, multimi de oameni in actul sacru al inchinarii. Nu pot decat sa te felicit pentru observatia facuta de tine ca astfel de persoane nu conduc credinciosii la lauda si inchinare ci mai degraba la "frauda si intinare ".

Intelegi acum mai bine, cred, sensul sfatului apostolic:"Vreau deasemenea ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios cu rusine si sfiala;nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare nici cu haine scumpe ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun ca sunt evlavioase"(1Tim.cap.2 v.9,10)

3).Nu folosi in discutii termeni ambigui care ar putea sugera sensuri pacatoase

Iata cateva texte care intemeiaza aceasta povata:"...ca sa te fereasca de nevasta altuia de straina care intrebuinteaza cuvinte ademenitoare" (Prov.cap.7 v.5) apoi "Era buna de gura si fara astampar, picioarele nu-I puteau sta acasa." (Prov.cap.7 v.11.) sau "Tot vorbindu-I, ea l-a ademenit, si l-a atras cu buzele ei ademenitoare"(Prov.cap.7 v.21). Ce sa-ti mai scriu despre vorbire, despre acest dar fara pereche dat de Dumnezeu omului? Poate doar cuvintele Domnului Hristos care constata ca:"Din prisosul inimii vorbeste gura"( Mat.cap.12 v .34). Domnul adeverea prin aceste cuvinte relatia perfecta care exista intre realitatea noastra interioara si vorbirea noastra precum intre apa unui parau si izvorul ei. Folosind termeni cu doua intelesuri dovedim ca realitatea nostra interioara este dubla: una pacatoasa, pe care de fapt intentionam sa o transmitem, si alta aparent onorabila dupa care vrem sa ne ascundem in caz de nereusita. Asadar vorbind, noi proiectam as spune aceasta realitate buna sau rea in constiinta celuilalt, asteptand ca acesta sa reactioneze potrivit cu asteptarile pe care le avem. Fereste-te deci de vorbirea cu doua intelesuri, adica unul bun si altul rau, caci adesea ascunde cursele mortii. Nici tu deci, sa nu folosesti o astfel de vorbire si nici pe cei ce o folosesc sa nu-I asculti, caci diavolul adesea pandeste ascuns in cuvinte. Si nu cred ca este o primejdie mai grea ca aceea care pandeste in ascuns.

Din punctul acesta de vedere discutiile pot fi capcane nimicitoare. O astfel de convorbire Biblia o caracterizeaza cum nu se poate mai potrivit:"Caci buzele femeii straine strecoara miere, si cerul gurii ei este mai lunecos decat undelemnul"(Prov.cap.5 v.3.)/ Adu-ti aminte chiar si in treacat de Dalila si de femeia lui Putifar...

4)Nu manifesta in relatii o politete lipsita de pudoare.

Nu trece cu graba peste textul biblic care urmeaza:"Ea l-a imbratisat si la sarutat si cu o fata fara rusine I-a zis..."(Prov.cap 7 v.13). Daca ar fi sa definim politetea am spune ca ea nu este altceva decat un asamblu de relatii conventionale consimtite in virtutea bunului simt, relatii prin care ne exprimam respectul fata de semenul nostru. Constatam insa ca exista din pacate si o politete periculoasa, dealtfel falsa, si care tinde tot mai mult sa devina conventionala "politete" in care anumite gesturi pot starni foarte usor la pacat sau chiar ascund un sens pacatos. Si cand te gandesti ca traim intr-un veac al nerusinarii/ fie ca este vorba de tineri fie ca e vorba de cei batrani/ caci la urma urmei nu batranetea da intelepciunea cat bunul simt...Gandeste-te la Ioab generalul luiDavid care vrand sa-l elimine pe rivalul lui pe Amasa l-a ucis in timp ce-l imbratisa .(2 Sam cap.20 v.9,10) Deasemeni Iuda celce l-a vandut pe Domnul si-a ascuns tradarea intr-un sarut.(Mat. cap. 26 v.49) Tot asa cele mai rafinate forme ale desfranarii se pot camunfla si in acelasi timp comunica prin anumite gesturi de politete, asa cum am spus mai putin conventionale.

Iata de ce te sfatuiesc sa fii treaz si in aceasta privinta si sa practici o politete plina de sobrietate izvorata dintr-un sanatos bun simt, in care te poti intari urmand sfaturile Intelepciunii Divine. Nu-ti mai scriu nimic altceva decat indemnul sa urmezi aceste principii ocolind astfel confruntarea cu provocarea raului din afara ta, confruntare in care cei mai multi au cazut pe neasteptate pentru ca, fie au ignorat fie n-au fost constienti de raul existent in ei insisi: "De odata a inceput sa mearga dupa ea ca boul care se duce la macelarie, ca un cerb care alearga spore cursa, ca pasarea care da buzna in lat fara sa stie ca o va costa viata pana ce sageata ii strapunge ficatul"(Prov cap 7 v 22,23). Acum, in final, gandindu-ma la mintea ta lacoma de cele duhovnicesti, am socotit ca nu este nevoie atat de invatatura multa cat de invatatura potrivita, dorindu-ti ca in toate sa ramai sub paza fricii de Dumnezeu si de tine insuti caci daca te vei teme de toate nu o sa te mai temi de nimic.

In cele duhovnicesti,sporire
Zaharia Bica