Scrisoarea a VI-a

Deşi eram dator să-ţi răspund, zile în şir nu m-am putut decide. Ori de câte ori voiam să aştern ceva pe hârtie, mă descopeream prins într-un fel de înţepenire lăuntrică din chingile căreia nu mă puteam elibera. La urma urmei cred că nici nu doream prea tare acest lucru din moment ce mă justificam faţă de mine în fel şi chip. Aş zice că mai degrabă mă simţeam chiar bine învăluit în acea lene aridă. Şi aşa până deunăzi când prietenul nostru C... mi-a adus scrisoarea pe care mi-ai trimis-o prin el.

A fost îndeajuns să iau acel plic voluminos şi alb în mână, să-l frământ între degete cu un fel de lăcomie ca să mi se risipească ca printr-o minune toate negurile sufleteşti. Am sărit ca ars, m-am aşezat în lumină şi m-am adâncit în lectură. Am revenit asupra acelor pasaje din scrisoarea ta care mi s-au părut semnificative, mai ales că le-ai şi subliniat înadins. Nu ştiu de câte ori am citit scrisoarea ta încercând să te "culeg" cu răbdare din cuvintele tale şi chiar de dincolo de ele. În sfârşit... am înţeles: în "coşuleţul tău de argint" e nevoie de câteva "mere de aur" (Proverbe 25:11). Iată ce te sfătuiesc.

Să nu crezi nici o clipă că îndatoririle pe care le ai te obosesc cât atitudinea ta greşită faţă de ele. Aici trebuie să te îmbunătăţeşti şi toate le vei săvârşi cu plăcere.
Fereşte-te să reflectezi prea mult asupra vieţii şi lucrurilor. Rişti să le faci dezagreabile. Trăieşte pur şi simplu şi bucură-te de toate în curăţie şi simplitate.
Caută să nu fii prea mult singur. Singurătatea peste măsură devine un fel de pustiu al fiinţei, bântuit cu plăcere de demoni. Alege însă să fii singur atât cât e nevoie şi cu folos.

In ce priveşte rugăciunea să-ţi fie semn, că numai atunci te rogi cu credinţă când, după ce te-ai rugat, acţionezi. Altfel te amăgeşti singur. Nu dispera atunci când nu primeşti răspuns la rugăciunile tale. Ceva tot vei primi: putere să suporţi tăcerea lui Dumnezeu.
Încă te ştiu bântuit de ispite. Te îndemn să nu te laşi biruit de ele. Căci dacă se poate ca într-o clipă să deschizi uşa păcatului, adesea e nevoie de ani mulţi pentru a o închide.
Îl cauţi pe Dumnezeu? Ai grijă să-L cauţi pe acel Dumnezeu viu, personal şi iubitor şi nu un Dumnezeu construit din hârtie, idei şi concepte sterile. Doar pe Cel dintâi îl vei putea iubi statornic, împotriva celuilalt însă te vei revolta adesea. Tu îi confunzi şi de aici durerile tale.

În ce priveşte relaţiile cu ceilalţi, păstrează dreapta măsură: nu te apropia prea mult, dar nici nu te izola voit în singurătate. Căci cei ce se apropie prea mult unii de alţii, de fapt pregătesc în mod inconştient momentul despărţirilor definitive. Realitatea ne învaţă că foarte uşor omul ajunge să-l urască pe cel pe care îl cunoaşte foarte bine, să i se împotrivească chiar şi în ceea ce este bine, socotindu-l un egal al său, nu va trece cu vederea nici unul din defectele celui pe care îl frecventează prea des, aşa că dintr-o mare intimitate se naşte de cele mai multe ori o mare rivalitate. Cât despre cei ce aleg singurătatea ca mod de viaţă la fel îşi pregătesc pierzania. Construieşte deci relaţii puţine şi durabile prin care să te desăvârşeşti sufleteşte. Pentru aceasta, pune temelie oricărei legături cu aproapele, gândul cel bun. Iată ce spune cartea "Proverbele lui Solomon" în aceasta privinţă:
"Nu gândi rău împotriva aproapelui tău, când locuieşte liniştit lângă tine" (Proverbe 3:29).
"Nu te certa fără pricină cu cineva, când nu ţi-a făcut nici un rău" (Proverbe 3:30).

După cum ştii, Dumnezeu Creatorul, n-a conceput omul ca pe o fiinţă solitară, ci la origine l-a creat bărbat şi femeie ca o dovadă trainică că omul este chemat la comuniune cu ceilalţi semeni. Mai mult, ca să-l împiedice să se izoleze, Dumnezeu a pus în om iubirea şi afecţiunea pentru ceilalţi şi a împărţit daruri făpturilor Lui şi încă într-un mod inegal. Aşa că nu numai iubirea ne atrage spre semeni ci şi conştiinţa faptului că nimeni nu este atât de înzestrat încât să nu aibă nevoie de celălalt, şi iarăşi nimeni nu este atât de lipsit de daruri încât nimeni să nu aibă nevoie de el. Înţelegi acum mai bine de ce trebuie să-ţi construieşti relaţiile cu multă înţelepciune şi luare aminte şi să te lupţi să le menţii trainice, căci prin ele nu numai că poţi fi de folos altora, ci tot prin ele, te vei forma pe tine însuţi. Dar să nu uităm textele pe care le-am citat mai sus şi pe care trebuie să le reţinem pentru meditaţie; cele două sintagme de o profundă semnificaţie.

"Nu gândi rău împotriva aproapelui tău..." şi "Nu te certa fără pricină cu cineva..." (Proverbe 3:29-30). Potrivit acestor texte orice legătură, orice relaţie, se întemeiază şi se menţine întâi în gând, adică lăuntric, printr-o cultivare atentă a gândurilor bune despre celălalt şi tot acolo în minte, în inimă, cum vrei tu să spui, ea, relaţia poate fi roasă de viermele răului şi distrusă în cele din urmă: "nu gândi rău împotriva aproapelui tău..." spune textul inspirat. Eşti curios să ştii cum vine asta? Gândeşte-te la experienţele tale!

Stii bine că atunci când urmează să te întâlneşti cu celălalt, întâlnirea preconizată are loc întâi în gând, în minte, în lumea ta lăuntrică. Şi cred că nu poate fi altfel afară doar dacă vizita cuiva te ia prin surprindere. Acolo în imaginarul tău priveşti întâi faţa celui ce urmează să vină, deja îi observi atitudinile, îi asculţi cuvintele şi tot acolo, în mintea ta, îi oferi cuvintele şi amabilităţile tale. Sau invers, în sensul că îl priveşti cu ură, îi arunci vorbe de ocară, te cerţi cu el chiar până la violenţă. Aceste trăiri interioare sunt atât de reale încât Scriptura spune că judecata lui Dumnezeu le va avea în vedere chiar dacă ele n-au devenit vreodată realitate. Şi totul, totul se consumă iniţial în lumea gândului… Apoi, şi cred că ai constatat şi tu, atunci când ai întâlnit persoana respectivă, întâlnirea n-a fost de fapt altceva decât "developarea" fidelă a ceea ce s-a imprimat mai devreme pe "clişeul" minţii tale.

Aşadar, când este vorba de construirea şi menţinerea unei relaţii cu celălalt, luptele au loc în minte şi tot acolo biruinţele şi înfrângerile. Dar, ca să nu mă risipesc în prea multe cuvinte, vreau să cuprind ceea ce ţi-am spus până aici în două exemple.

Întâi exemplul ucenicului Iuda: Potrivit Evangheliei, relaţia acestui ucenic cu Învăţătorul lui a fost bună în realitate o vreme, deoarece gândirea lui despre Domnul era nealterată, întocmai ca şi a celorlalţi ucenici, asta până la un moment, dar momentul n-a fost acela când în gradina Ghetismani i-a dat sărutul trădării, ci mai devreme, când potrivit relatării evanghelice "...diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul fiul lui Simon gândul să-L vândă" (Ioan cap 13:2). Observă, te rog, afirmaţia cu adânc înţeles: "...a pus în inimă gândul...". Adică ceva străin, un gând otrăvit a pătruns în structura sufletească a acestui ucenic, gând căruia el nu i s-a împotrivit şi astfel relaţia cu Isus s-a "fisurat", rupându-se definitiv. Îţi atrag atenţia că asta s-a consumat întâi în mintea lui. De aceea socotesc că din acea clipă şi până în momentul josnic al trădării, comportarea lui Iuda faţă de Domnul lui a fost pură făţărnicie.

Al doilea exemplu este fiul risipitor. Dar, ca să fiu şi mai convingător, vreau să-ţi spun că o relaţie stricată se poate vindeca numai dacă întâi se vindecă aici, la nivelul modului de gândire. Ascultă cum gândea fiul cel risipitor înainte de a se întoarce acasă. "...Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: "Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tai" (Luca 15:17-19). Aici pun condeiul jos, socotind că tot ce ţi-am scris şi mai mult decât atât, vei găsi în cele două exemple pe care ţi le-am indicat în treacăt dându-ţi posibilitatea să reflectezi asupra lor. Nu trece cu vederea aceste texte pe care ţi le adaug şi pe care le-am cules din cartea pe care o cercetezi chiar acum.
"Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile" (Proverbe 13:18)
"Prin mândrie se aţâţă numai certuri..." (Proverbe 13:10).
"Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape de aceea curmă cearta înainte de a se înteţi" (Proverbe 18 :6).

În sfârşit, dacă realitatea sensibilă în care ne este dat să trăim o putem modela substanţial întâi lăuntric, atunci concentrează-te stăruitor şi în toată vremea asupra calităţii vieţii tale sufleteşti.
Rămâi sănătos!
Zaharia Bica